Connect with us

Hi, what are you looking for?

Actualitate

Lovitură fără precedent pentru România TV: CNA îi întrerupe emisia timp de 3 ore. Care este motivul și ce este obligată să facă în această perioadă

Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis să aplice o sancţiune dură postului România TV, dispunând obligativitatea ca în data de 7 mai 2025, între orele 18:00 şi 21:00, să fie transmis exclusiv textul deciziei de sancţionare, fără alte conţinuturi editoriale. Măsura a fost luată în urma constatării unor încălcări grave ale legislaţiei audiovizuale în cadrul unei emisiuni electorale difuzate recent.

Citește și: A fost activat Planul Roșu de Intervenție la Constanța! Două trenuri s-au ciocnit în gară: 14 victime identificate până în prezent / VIDEO

Conform unui comunicat oficial emis de CNA, sancţiunea vine ca urmare a difuzării, pe 2 mai 2025, a emisiunii de dezbatere electorală „Cutia Neagră”, în care România TV a încălcat prevederile articolului 3, alineatul (2) din Legea Audiovizualului nr. 504/2002, precum şi ale articolului 64, alineatul (1), litera b) şi alineatul (2) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual. Concret, postul a difuzat informaţii neverificate şi de natură să inducă în eroare publicul cu privire la o presupusă decizie a autorităţilor americane de a exclude România din programul Visa Waiver şi de a sancţiona oficiali români.

În timpul emisiunii, prezentatoarea Andreea Creţulescu a anunţat cu insistenţă: „Breaking news, doamnelor şi domnilor ! Dragoş intră şi explică-ne vestea vine din Statele Unite şi confirmată oficial”, iar colegul său Dragoş Bistriceanu a continuat cu declaraţii alarmante: „Este o informaţie absolut şocantă. Stimaţi telespectatori, este informaţia de breaking News. Pe de o parte, primim această veste de ultimă oră şi anume că România este exclusă din programul visa waiver. Foarte atent, foarte mare atenţie, stimaţi telespectatori, şi avem şi o listă. Am stat să ne lămurim exact ce este cu această listă. Deci prin prima dată să dăm această ştire. Statele Unite ale Americii au scos din România din programul visa waiver, deşi emisarul republican la Bucureşti a mai recunoscut anumite ingerinţe. Decizia luată de Homeland Security Department cu 2 zile înainte de alegerile prezidenţiale. Este oficial, domnule Ponta. Pe de altă parte, avem şi această listă de sancţiuni. Nişte persoane, uitaţi, chiar vă dau lista ca să vedeţi şi dumneavoastră despre ce este vorba. Uitaţi, acestea sunt persoane de pe listă, le vom citi imediat. Uitaţi şi acesta este ultimul nume de pe listă. Stimaţi telespectatori, ca să înţelegeţi în totalitate ceea ce se întâmplă în aceste clipe, avem această listă de persoane trecute pe o listă de sancţiuni”.

Pe parcursul acestor afirmaţii, pe ecran au fost afişate titluri cu conţinut inflamator: „SUA SANCŢIONEAZĂ ROMÂNIA PENTRU CĂ VREA SĂ FURE ALEGERILE” şi „SUA SANCŢIONEAZĂ OAMENII SISTEMULUI DIN ROMÂNIA”, însoţite de o listă de nume prezentată ca fiind parte a unei actualizări oficiale intitulate Specially Designated list update May 2025.

Reacţiile oficiale nu au întârziat să apară. Ambasada Statelor Unite ale Americii a transmis un punct de vedere categoric, citat de CNA, în care se precizează: „Am văzut relatări care susţin impunerea de sancţiuni din partea SUA împotriva unor oficiali români. Aceste relatări nu au niciun temei. Guvernul Statelor Unite nu a făcut niciun anunţ privind impunerea de sancţiuni asupra unor cetăţeni români”.

La rândul său, Ministerul Afacerilor Externe din România a dezminţit ferm aceste informaţii, catalogându-le drept manipulări. În comunicatul oficial, MAE a declarat: „Ministerul Afacerilor Externe precizează că informaţiile vehiculate în postări amplificate artificial pe platforme de social media privind o aşa-zisă « listă neagră » a Administraţiei americane sunt false şi reprezintă o nouă încercare de manipulare şi interferenţă, menită să compromită încrederea cetăţenilor în autorităţi. Această nouă dezinformare are toate caracteristicile unor acţiuni de manipulare şi interferenţă a informaţiilor (FIMI) derulate de actori statali şi amplificate de organizaţii politice, în scopuri electorale”.

Citește și: Se schimbă vremea radical: Val de căldură urmat de scăderi bruște de temperatură și ploi abundente până pe 2 iunie, avertizează ANM

În urma acestor fapte şi a caracterului alarmist şi nefundamentat al informaţiilor transmise, CNA a considerat necesară aplicarea celei mai severe sancţiuni prevăzute de legislaţia audiovizuală: difuzarea exclusivă a deciziei de sancţionare pentru o durată de trei ore.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa și:

Actualitate

În pragul unui scrutin tensionat, România a primit vineri vizita unei delegații din Statele Unite ale Americii, condusă de James E. Trainor, vicepreședintele Comisiei...

Externe

Un incendiu izbucnit în locuința din Woodbury, Minnesota, a dus la moartea cântăreței americane Jill Sobule, în vârstă de 66 de ani. Informațiile privind...

Politică

Cu doar câteva zile înainte de scrutinul prezidențial din România, Ambasada Statelor Unite ale Americii la București a emis un avertisment tranșant, printr-un mesaj...

Actualitate

Statele Unite ale Americii, prin intermediul Departamentului de Stat, au dat undă verde vânzării către România a unui nou sistem de rachete sol-aer cu...

Externe

După evenimentele de la Vatican, unde a participat la funeraliile papei alături de omologul său ucrainean, președintele american Donald Trump a transmis public că...

Politică

AUR acuză mai multe instituții media că au răspândit informații false privind semnarea și plata unui contract de lobby de 1,5 milioane de euro...

Externe

Într-un context tot mai complicat al războiului din Ucraina, sociologul și analistul Dan Dungaciu atrage atenția asupra unui element mai puțin discutat în spațiul...

Spiritualitate

Un moment cu o încărcătură profundă și o semnificație aparte a avut loc marțea trecută, în statul Ohio, în mijlocul comunității ortodoxe românești din...