Începând cu anul anul 1999, UNESCO a declarat ziua de 21 martie drept Ziua Internațională a Poeziei. Cu ocazia acestei zile, AZnews.ro vă prezintă poezia scriitorului român Claudiu Dumitrache, născut tot în anul 1999. Poezia sa a trecut granițele Europei, ajungând până la Hollywood, tânărul poet fiind adesea asemănat cu poetul național al românilor Mihai Eminescu. Luna aceasta, Claudiu Dumitrache (aproape 25 de ani) a mai apărut într-o altă celebră publicație americană – Hollywood Progressive, unde Andrew B. Cole i-a publicat poezia Chemare și l-a prezentat prin prisma mai multor autori și celebrități. Cole a ținut să menționeze că poetul David C. Joseph din Los Angeles, după citirea poeziei lui Claudiu, a spus că este una dintre cele mai profunde și frumoase pe care le-a citit vreodată.
Hollywood Progressive este una dintre cele mai importante publicații de cultură și recenzii din Hollywood, California, în redacția de literatură și poezie găsindu-se poeți, istorici, critici și autori americani de renume: W. D. Ehrhart, Norman Solomon, Walter G. Moss, Kelly Candaele, Sikivu Hutchinson, Billy J. Stratton, William J. Astore, Paul Lojeski, Eric A. Gordon, Elise Lemire, Robert C. Koehler etc. Locurile românilor în astfel de publicății sunt rare, singurele referiri la România în această publicație venind, până acum, prin Dracula, vampiri, prin Eugen Ionesco, Radu Jude, Anca Damian, Corneliu Zelea Codreanu, Victor Rebengiuc, prin Corneliu Porumboiu și prin alți câțiva actori sau regizori români. Claudiu Dumitrache este primul român căruia i se publică o poezie în Hollywood Progressive.
Redăm în continuare articolul intitulat The Calling of a Young Wallachian (Chemarea unui tânăr valah), tradus și adaptat în limba română, în care se regăsește una dintre cele mai apreciate poezii scrise de Claduiu Dumitrache.
Hollywood Progressive:
Autorii români, de la poeți până la romancieri și prozatori, s-au remarcat în literatura universală prin scrieri care se concentrează în jurul sensului religios, datorită statutului României ca una dintre cele mai puternice țări ale Bisericii Ortodoxe din Europa. De exemplu, Mihai Eminescu (poetul național al românilor, considerat un geniu național și universal) a scris poezii dedicate Fecioarei Maria, mamei lui Iisus Hristos, iar în timpul regimului comunist, autorii români au scris multe poezii și romane religioase în închisoare, toate inspirate de rugăciune. Cea mai semnificativă capodoperă din literatura română (Jurnalul Fericirii) a fost scrisă în închisoare de Nicolae Steinhardt, un evreu înrudit cu Sigmund Freud, care s-a convertit la Ortodoxie în România și a devenit o figură influentă în întreaga cultură răsăriteană. Despre Ortodoxie, care ar fi de fapt modalitatea terapeutică corectă de vindecare a sufletul uman și de eliberarea a patimilor pentru ca omul să moștenească Împărăția Cerurilor, psihologul Jordan Peterson a spus că acesta este scopul umanității, ca fiecare ființă umană să-L imite pe Hristos, așa cum este cazul în Ortodoxie, pentru că „Hristos este Logosul”.
Citește și: Mihai Claudiu Dumitrache, artistul român care cucerește inimile oamenilor la nivel mondial!
Unul dintre tinerii poeți contemporani din România care promovează cultura răsăriteană prin scrierile sale poate fi considerat Claudiu Dumitrache, un artist, poet, cântăreț, critic de artă și jurnalist în vârstă de 25 de ani (născut pe 7 mai 1999), care a devenit cunoscut pentru activitatea sa artistică extraordinară din ultimii ani. În adolescență, a fost fascinat de curentele păgâne, ezoterice și oculte, citind lucrările lui Eckhart Tolle și Aleister Crowley, jucând teatru și cântând în multe spectacole. A practicat numerologia timp de câțiva ani, dar în 2021, după ample studii istorice și experiențe personale, a revenit la credința strămoșilor săi, la Crezul de la Niceea și la Biserica Răsăriteană.
A călătorit în Statele Unite, Europa și Asia, cântând în peste 2.000 de spectacole, precum si în deschiderea trupei germane Alphaville, cântăreței croate Neda Ukraden și cântărețului australian Faydee. Clauiu Dumitrache a fost considerat drept „o revelație din Valahia” de către anumite reviste americane, datorită impactului pe care l-a avut munca sa asupra următoarei generații de artiști și a recunoașterii pe care a primit-o de la oameni influenți din mediul artistic mondial, în special de la cei din Europa și SUA.
Jonathan Jackson, câștigător de cinci ori al premiului Emmy, născut în Florida și devenit faimos la Hollywood, este unul dintre scriitorii care au scris despre Claudiu Dumitrache. Când Jackson a auzit cuvintele „Hristos a Înviat!” călătorind în Romania, a devenit creștin ortodox. Pe lângă acesta, Tom Hanks, Jennifer Aniston, Tina Fey, Jim Belushi, Nina Dobrev și George Stephanopoulos sunt celebrități ortodoxe binecunoscute. În general, oamenii care se identifică ca ortodocși compară frecvent acest lucru cu întoarcerea acasă.
Jonathan Jackson (cântăreț, actor, poet și scriitor în vârstă de 41 de ani) s-a mutat în Irlanda, unde a fost primul ctitor al primei mănăstiri ortodoxe (mănăstirea românească). De când a devenit ortodox, împreună cu copiii și soția sa Lisa Vultaggio (actriță), Jonathan a donat unul dintre premiile sale unei mănăstiri din Muntele Athos, scriind cărți despre artă și credință. De asemenea, Jonathan a jucat și în filme religioase.
În 2022, familia Jackson l-a întalnit pe Claudiu Dumitrache la București, unde Jonathan a primit Distincția de Excelență din partea revistei Regal Literar. Este primul premiu literar din cariera sa, primit din țara în care s-a apropiat de Dumnezeu. În același an, Jonathan a scris introducerea noii cărți a lui Claudiu:
„caracterul personal al acestor poezii le permite să se ridice la universal în onestitatea și dorul lor. Arta este un meta-limbaj, așa cum a spus regizorul Andrei Tarkovski. Poezia lui Claudiu Dumitrache intră în acest „meta-limbaj” și invită inima să contemple viața pe cele mai esențiale planuri. Iată un exemplu puternic despre ceea ce a vrut să spună Sfântul Porfirie când a spus: „Cine vrea să devină creștin, trebuie mai întâi să devină poet”. Poezia este tărâmul paradoxului și experienței – acesta este peisajul arhetipal al Cuvântului Etern”. (Textul a fost publicat și în revista Regal Literar).
Publicăm și noi o poezie a lui Claudiu, una dintre cele mai cunoscute (cu acordul autorului), poezie despre care Christian Schenk, important autor român, a scris astfel:
„Poezia nu a murit, – nu va muri, pentru că ea este o componentă esențială a sensibilității umane; – ea își are locul discret în adâncul ființei umane, un modus vivendi a naturii noastre. Așa credea și poetul național al românilor, acum mai bine de un secol, așa crede azi și un tânăr poet al vremii noastre Claudiu Dumitrache, – pe același meridian, cu alt limbaj, cu alte orizonturi ale recepției lirice, cu alt conținut în vălmășagul realităților contemporane! Una dintre poemele care condensează expresiv ceea ce Paul Valéry a numit eterna luptă a spiritului cu limba – renunță prin titlu perceptul biblic citat mai sus, adăugând foșnetul Veșnicului sau un însetat cal îngenuncheat bând din izvoarele timpului. Lirism, modernitate, expresivitate autentică în densitatea și culorile verbului, poezia lui Claudiu Dumitrache este mesajul unui talent literar în configurația tinerei lirici de azi.”
Claudiu Dumitrache este considerat ca o moștenire a lui Mihai Eminescu pentru secolul actual, poezia sa aparținând genului neo-simbolist și promovând valorile naționale și universale. Mihai Eminescu, fiind o inspirație pentru el, în luna ianuarie a acestui an, Claudiu Dumitrache i-a dedicat acestuia un imn de laudă (acatist), o poezie lungă care se scrie de obicei pentru sfinții Bisericii Răsăritene, în stilul unei rugăciuni. Într-un interviu acordat revistei românești Luceafărul, Claudiu spunea despre această poezie-acatist că scris-o în două zile, cu pauze de mâncare, somn și rugăciune, „dar într-o transă continuă”.
Claudiu a câștigat numeroase premii pentru poezie, muzică și jurnalism, printre care se numără și Premiul revistei Litere; Premiul revistei Literatura și Arta (din Republica Moldova), fiind desemnat și Personalitate notorie a culturii și vieții publice în Republica Moldova; Premiul Euro Education 2023 (Cel mai prolific tânăr scriitor român) – 8 cărți; și Premiul de Excelență al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (devenind cel mai tânăr laureat din istoria presei românești). Claudiu a mai stabilit recordul național pentru Cel mai tânăr autor de autobiografie (omologat de Asociația Cartea Recordurilor din România). De asemenea, a primit titluri precum: Cetăţean de Onoare la Costeştii din Vale, Ambasador Internaţional al Păcii la World Literary Forum for Peace and Human Rights şi Ambasador al Culturii la Euro Education Federation.
A fost deja inclus în dicționare, enciclopedii și monografii, criticii spunând că „cele scrise de Claudiu Dumitrache sunt lucrări prețioase, opere inedite care, cu certitudine, vor rămâne înscrise pentru totdeauna în tezaurul cultural românesc”. Ioan-Aurel Pop, istoric român, fost director al Institutului Cultural Român din New York pentru o vreme și președinte al Academiei Române în prezent, a declarat că Dumitrache „este un simbol pentru viitorul creației intelectuale care va duce literatura română și artele mai departe.”. Academicianul Ioan-Aurel Pop, totodată membru al Academiei Europene de Științe și Arte, a mai afirmat că Dumitrache „este un intelectual care poate coagula suflete și un purtător și un făuritor de cultură cum rar se mai găsesc astăzi în Țara Românească”. Nicolae Dabija, unul dintre cei mai importanți istorici literari din Republica Moldova, a scris că autorul Claudiu Dumitrache are o poezie originală, ceea ce îl singularizează. Dabija a mai notat că acestea sunt semne de har. De aceeaşi părere este şi ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, spunând că Dumitrache este plin de har şi are o personalitate uluitoare.
În prezent, Claudiu Dumitrache organizează evenimente culturale și conferințe și scrie despre credință și artă, inspirat de autori precum Serafim Rose, Dumitru Stăniloae și Sofronie de la Essex. Dumitrache a scris și o carte despre religiozitatea lui Albert Einstein (Albert Einstein și dorul firesc de Ortodoxie, 2023), care a fost una dintre cele mai bine vândute zece cărți ale editurii Agaton în ianuarie și februarie 2024, precum și una dintre cărțile premium de top prezentate de Societatea Română de Radiodifuziune. O revistă de la Hollywood (CA) a scris că Dumitrache este cea mai reprezentativă tânără personalitate culturală a României, iar William P. Barrett, de la Forbes și Chicago Reporter by WebMetrix Group, a declarat că avem de-a face cu un artist remarcabil, care pare să se ridice ca o speranță într-o țară care încă se confruntă cu corupția și în care valorile europene sunt greu de integrat.
Iată poezia „Chemare” de Claudiu Dumitrache (în traducerea filologului Nicolae Florentin Streche din România).
Chemare
Aud un glas astral demult,
Nu pot răspunde, parcă-s mut.
Aud un râu ducând spre nord,
Eu sunt în mare, nu ştiu să înot.
Aud o Pasăre măiastră,
Mă cheamă-n lumea împărătească.
Eu stau în patul de pământ,
Nu pot zbura şi mor curând.
Aud un tibetan cântând:
Corpul mi-e împietrit şi plâng.
Mai aud un glas senin:
Un arhanghel îmi dă vin.
Sunt aproape mort acum:
Miros tămâie şi mult fum.
Totuşi, mai aud ceva:
Ani lumină – vocea Ta.
(Mulțumim Uniunii Jurnaliștilor Independenți din România și Euro Education Federation pentru furnizarea de informații importante despre acest subiect.)
P.S. Poetul David C. Joseph, din Los Angeles, după ce a citit această poezie de mai multe ori, a spus că este una dintre cele mai profunde și frumoase pe care le-a citit vreodată.
de Andrew B. Cole
*Sfârșitul articolului din Hollywood Progressive
Într-o postare de pe rețelele de socializare, Mihai Claudiu Dumitrache a mulțumit „domnilor Andrew B. Cole, Nicolae Florentin Streche, Jonathan S. Jackson, Dick Price și David C. Joseph pentru această apariție deosebită…”.
În trecut, Claudiu Dumitrache a mai fost remarcat de figuri internaționale, de actori, muzicieni sau oameni de afaceri ca EB Davis, Kaven Girouard (chitaristul lui Celine Dion), Isaac C. Cates (din comisia Premiilor Grammy), Michael Koch, Miley Cyrus, Michaela Rose (Arabesque), Cheryl Shuman, Marian Gold (Alphaville), Michael James Dow, Jakob Petrén și Michael Airington.
Claudiu Dumitrache organizează Premiile Radar de Media, considerate cele mai importante premii din mass-media românească, notează psychologies.ro, și este membru afiliat CPFCFC din cadrul Societății Academice de Cercetare a Religiilor și Ideologiilor de pe lângă Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. A fondat Myosotis Media Group, care include publicațiile Regal Literar, Radar de Media și The Bucharest Times, aceasta din urmă având să se lanseze în primăvara aceasta, după modelul The New York Times. Acad. Ioan-Aurel Pop a declarat, pentru Uniunea Ziariştilor Profesioniști din România, că publicația The Bucharest Times – Timpurile Bucureștilor „este elaborată de grupul media Myosotis, al lui Claudiu Dumitrache, ceea ce reprezintă o marcă a seriozității”.
Citește și: Artist român celebru la nivel mondial: „Fără Maica Domnului, nu există creștinism”
„Citind poemele lui Claudiu Dumitrache am descoperit o profundă sensibilitate pentru priviri lăuntrice şi dialoguri cu sinele. Auzindu-l cântând, m-am lăsat cucerit de o voce caldă, o personalitate unică în peisajul românesc. Vizionând videoclipurile sale, m-a impresionat modul strălucit în care îmbină elementele vizuale, coregrafia şi muzica pentru a crea mici bijuterii cinematografice. Apoi am realizat că e vorba de un singur artist cu talent pentru liteatură, muzică şi film demn de a înconjura lumea. Şi ARTISTUL are doar 21 de ani! Prin Claudiu Dumitrache, noile generaţii ne asigură pe noi, adulţii, că ARTA ramâne pe mâini deosebit de bune!” – a declarat regizorul Andrei Zincă în anul 2021.
Pingback: ZIUA POEZIEI: Poetul român Claudiu Dumitrache, revelația din Valahia la Hollywood - Regal Literar