Într-o mișcare care sfidează orice aparență de neutralitate religioasă, reprezentanții Bisericii Evanghelice din România au ieșit public cu un apel alarmist și politic, chemând populația să meargă la vot în turul al doilea al alegerilor prezidențiale și susținând direct candidatura lui Nicușor Dan. Mai mult decât un simplu îndemn civic, mesajul lor este o formă de presiune psihologică, apelând la frică, amenințări voalate și manipulare emoțională pentru a convinge enoriașii să-l voteze pe candidatul pe care ei îl consideră potrivit. Cu un astfel de discurs partizan, Biserica Evanghelică devine nu doar un actor religios, ci un instrument politic cu o agendă clară.
Textul transmis joi de această confesiune religioasă – din care face parte și fostul președinte Klaus Iohannis – este de o virulență rară pentru un mesaj eclezial: „se prefigurează o catastrofă pentru ţara noastră şi toţi cetăţenii şi prietenii ei în străinătate”, avertizează ei, zugrăvind o imagine apocaliptică în cazul în care candidatul pe care nu îl susțin ar câștiga. Etichete precum „naționalist”, „anti-UE”, „anti-NATO”, „ameninţător pentru minorități” sunt lansate fără reținere, construind imaginea unui pericol iminent menit să inducă panică în rândul alegătorilor.
„Este aproape ora 12! După rezultatul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România, se prefigurează o catastrofă pentru ţara noastră şi toţi cetăţenii şi prietenii ei în străinătate. Un candidat naţionalist, ameninţător pentru minorităţi, anti-UE şi anti-NATO vrea să ducă România în sfera de influenţă a Rusiei şi într-o nouă ‘Epocă de Aur’ a izolării. Aceasta din urmă a adus nenorociri de nedescris comunităţii şi ţării noastre în secolul al XX-lea, ale căror consecinţe pot fi resimţite şi astăzi”, afirmă documentul semnat de Biserica Evanghelică.
Discursul continuă cu o contrapondere idealizată a lui Nicușor Dan, prezentat ca fiind singura soluție decentă și rațională: „un candidat independent pledează pentru o Românie liberă, tolerantă, stabilă economic, deschisă minorităţilor, orientată explicit către UE şi NATO”. Practic, Biserica nu lasă loc de nuanțe: votul pentru candidatul susținut de ei este echivalent cu salvarea națiunii, iar orice altă alegere ar duce la dezastru. Este o formă de propagandă care, sub aparența grijii pastorale, face presiune pe alegători și manipulează frica pentru a canaliza voturile într-o singură direcție.
Apelul este formulat ca un imperativ moral absolut: „El este opţiunea pentru al doilea tur de scrutin. Pe 18 mai, trebuie să facem uz de dreptul fundamental, de a vota şi să ne decidem între cele două opţiuni. (…) Prin urmare, indiferent dacă trăim la ţară sau la oraş, în ţară sau în străinătate, este imperios necesar să mergem la vot şi să alegem binele pentru noi şi generaţiile viitoare”.
Mai departe, mesajul capătă tonuri aproape apocaliptice: „Pentru noi şi familiile noastre, Biserica, comunitatea şi ţara noastră, ne dorim un viitor în libertate şi pace, nicidecum revenirea la vremurile întunecate de tristă amintire. Să votăm deci în consecinţă! Mergeţi la vot! Şi convingeţi şi pe alţii să voteze pentru viitor! Numai împreună putem preveni o catastrofă iminentă”.
Ceea ce șochează nu este doar implicarea fățișă a unei confesiuni religioase în susținerea unui candidat politic, ci și standardul dublu aplicat de presa aservită sistemului. Dacă un preot ortodox ar îndrăzni să rostească un îndemn public în favoarea unui candidat conservator sau suveranist, acela ar deveni peste noapte ținta unei campanii de linșaj mediatic. Ar fi acuzat de amestec în treburile statului, de încălcarea principiului separării dintre Biserică și politică și ar fi prezentat ca un pericol pentru democrație. În schimb, atunci când o confesiune protestantă cu legături evidente în zona puterii face același lucru, presa păstrează o liniște complice sau chiar promovează mesajul ca fiind „democratic” și „responsabil”.
Această ipocrizie relevă o realitate greu de ignorat: nu exprimarea unei opinii religioase în spațiul public deranjează establishmentul, ci direcția acelei opinii. Când ea se aliniază agendei corecte politic, este lăudată și difuzată. Când nu, este rapid anatemizată. Iar în cazul de față, Biserica Evanghelică nu doar că își încalcă statutul de instituție spirituală neutră, dar se transformă într-un agent de propagandă electorală, cu metode care nu au nimic de-a face cu echilibrul, rațiunea sau credința.
