Într-o societate tot mai grăbită și preocupată de obținerea succesului material, adesea uităm de importanța respectării tradițiilor și a zilelor de sărbătoare spirituală. Oglindind această realitate, următoarea poveste aduce în centrul atenției un dialog revelator între doi consăteni cu viziuni diferite asupra vieții și a credinței. Printr-un schimb de replici plin de înțelepciune și metafore, textul pune sub semnul întrebării adevăratele valori care ar trebui să ghideze existența umană. Într-un cadru pitoresc, unde munca și credința par să se ciocnească, se desfășoară o lecție de viață care invită la reflecție asupra modului în care alegem să ne trăim zilele și să ne onorăm credința. Într-o lume în care timpul pare să fie mereu împotriva noastră, povestea următoare ne amintește de importanța dedicării unei zile pentru a ne reconecta cu spiritualitatea și cu valorile autentice care ne definesc ca ființe umane.
Citește și: Pr. Paisie Olaru: Când te speli, să nu cumva să te speli vreodată cu mâna goală, să ai totdeauna o cârpă
Șase Zile pentru Om, Una pentru Dumnezeu: O Pildă despre Respectul Sfintei Duminici
Un țăran lucra într-o zi de Duminică la câmp, în timp ce consăteanul lui credincios se ducea la sfânta biserică.
Primul începu a-și bate joc de vecinul lui, considerându-l habotnic.
Însă credinciosul îi spuse:
– Prietene, ce ai spune dacă eu aș avea 7 galbeni și aș da 6 galbeni unui cerșetor, pe care l-aș întâlni în drumul meu?
– Aș spune că ești foarte darnic, răspunse țăranul necredincios, puțin ironic.
– Dar ce-ai spune dacă acest cerșetor, în loc să-mi mulțumească, mi-ar cere și pe al șaptelea?
– Aș spune că e un om de nimic, un netrebnic, și că își merită spânzurătoarea.
Acum, cel ce mergea spre biserică, îi zise zâmbind:
– Ei bine, ți-ai rostit propria ta osândă, căci din șapte zile câte sunt într-o săptămână, Dumnezeu ți-a dat șase pentru lucru și a șaptea o vrea să o sfințești pentru El. Dar tu o vrei și pe a șaptea pentru tine. Faci întocmai ca acel cerșetor.
Necinstirea Duminicii ca zi a Domnului și Creatorului Universului o practică foarte mulți dintre creștinii botezați în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.
Ne dorim din tot sufletul împlinirea multor dorințe, ne dorim sănătate, spor în toate, dar fără de Dumnezeul Cel Adevărat.
Ne-am făurit dumnezeul propriu, acel dumnezeu care ascultă de noi, căruia îi facem noi legile și regulile. Prin aceasta ne facem vinovați de ruperea armoniei lui Dumnezeu, pentru că în toate facem voia noastră și nu cea dumnezeiască, adevărată.
Cât de superficial tratăm această necinstire a Duminicii și cât de mic ni se pare acest păcat. Cât de neînsemnat ni se pare a face cu totul altceva atunci când întreaga creștinătate se roagă în Biserici.
Să cugetăm cu atenție și să vedem cum și noi de multe ori ne rostim singuri sentința asemenea batjocoritorului din pilda de mai sus.
Sursa: marturieathonita.ro
Ecaterina
23 martie 2024 at 7:06
Mai demult, țăranii care lucrau la ogoarele lor, de îndată ce auzeau clopotul de Vecernie, își făceau Cruce și încetau munca. La fel procedau și femeile, își făceau Sfânta Cruce și lăsau împletitul sau orice altceva lucrau pe lângă casă. În vremurile actuale, oamenii s-au îndepărtat nu numai de vechile practici, ci și de Dumnezeu și de Biserică, ajungând ca tot ceea ce agonisesc din munca lor dea la doctori și pe la spitale. Iar în pilda de mai sus este vorba despre ceea ce CREZI, iar nu despre ceea ce vrei să demonstrezi.