Cornel Dinicu, patronul pensiunii Ferma Dacilor din Tohani, a scris recent pe Facebook gândurile și sentimentele în urma incendiului devastator de la Ferma Dacilor, care a luat viața a 8 persoane, inclusiv a fiului său. Dinicu descrie viața sa personală și profesională într-o postare, vorbind deschis despre familia sa, provocările întâmpinate în afaceri, și convingerea că incendiul a fost rezultatul unui act intenționat. În plus, el își exprimă temerile de a fi arestat în perioada următoare înmormântării fiului său.
Cornel Dinicu: Pierdere, Acuzare și Căutarea Adevărului
Dinicu împărtășește durerea profundă în care se află, simțindu-se lipsit de sprijin politic și mediatic: „Acestea sunt nopţile de priveghi ale fiului meu şi am început să scriu pentru că n-am unde să-mi vărs durerea. N-am nici unde să spun adevărul. N-am nici prieteni în politică, nici în presă, nici susţinerea de care se tot vorbeşte. (…) Scriu pentru că am înţeles că după înmormântarea fiului urmează să fiu arestat şi cum altfel o să mai pot să îmi spun povestea?!”
Citește și: Dezvăluiri șocante ale DNA despre cum a cumpărat Dinicu tăcerea ISU pentru imperiul său ilegal
El relatează că provine din Mizil, dintr-o familie numeroasă, și cum a ajuns în București fără experiență, lucrând inițial ca paznic și gardă de corp. Apoi povestește cum a deschis un club, a vândut proprietățile părinților și s-a îndatorat pentru a construi un hotel și o piscină în Mizil, luptând cu falimentul și dificultățile administrative.
Dinicu descrie cum tragedia unui prieten decedat din cauza mâncării contaminate l-a inspirat să construiască Ferma Dacilor, cu scopul de a furniza alimente sănătoase comunității. El detaliază provocările birocratice întâmpinate pentru obținerea autorizațiilor, inclusiv cerințe imposibile și întârzieri.
El detaliază extinderea fermei, incluzând construcția unor camere de închiriat, și dificultățile suplimentare întâmpinate cu autoritățile. Dinicu subliniază că a scris mesajul pentru familiile victimelor, susținătorii proiectului său, și autorități, dorind să clarifice situația înaintea arestării sale anticipate.
Dinicu vorbește despre percepția publică negativă și cum aceasta a influențat imaginea sa în urma tragediei, menționând că este desemnat ca interlop și că greșelile trecute îi umbresc realizările.
El precizează că Ferma Dacilor era înregistrată pe numele prietenului său, Adrian Ristin, și descrie cum afacerea a supraviețuit pandemiei prin livrări la domiciliu și reinvestirea profiturilor. În ce privește autorizațiile de incendiu, Cornel Dinicu explică cum construcția fermei a evoluat de-a lungul timpului, necesitând autorizări succesive.
Dinicu susține că incendiul nu a avut loc într-o zonă destinată publicului și își exprimă convingerea că a fost un act intenționat, punând la îndoială reacția autorităților și lipsa de cercetare adecvată.
În încheiere, el reiterează doliul și căutarea de răspunsuri pentru moartea familiei și a apropiaților săi. Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova continuă investigațiile pentru stabilirea cauzelor și a vinovaților în acest tragic incident, în timp ce comunitatea așteaptă răspunsuri și justiție.
Iată ce scrie Cornel Dinicu pe pagina sa de Facebook:
„Acestea sunt nopţile de priveghi ale fiului meu şi am început să scriu pentru că n-am unde să-mi vărs durerea. N-am nici unde să spun adevărul. N-am nici prieteni în politică, nici în presă, nici susţinerea de care se tot vorbeşte.
Am prieteni mulţi şi apropiaţi, dar nu din ăştia de care se tot aude. Scriu pentru că am înţeles că după înmormântarea fiului urmează să fiu arestat şi cum altfel o să mai pot să îmi spun povestea?!
Mesajul acesta e spovedania publică pe care nu mă aşteptăm să o fac vreodată, e durerea unui tată care îşi îngroapă fiul, e durerea unui prieten care îşi îngroapă prietenii cei mai apropiaţi”
„Aveam un singur avantaj cu care am plecat la drum, anume acela de a fi fost sportiv. Să fiu paznic, gardă de corp, n-a fost visul meu în viaţă, dar n-aveam cu ce trăi, deci asta a fost.
Acum ştiu să fac multe, dar la vremea aia atât puteam şi asta a fost. Pe măsură ce mi s-a mai dezgheţat mintea am mai avut şi alte locuri de muncă. Am făcut un club. M-am întors la Mizil, am vândut apartamentul părinţilor şi o casă moştenită tot de la ei la Breaza, m-am umplut de credite la bănci, datorii la prieteni şi am făcut Hotelul din Mizil, apoi Piscina.
Falimentul a bătut pe nesimţite la uşă pentru că băncile nu te aşteaptă iar eu nu eram tocmai un administrator cu şcoală. Atât s-a putut”
„Atunci m-am gândit să-mi fac o fermă unde să produc lapte, ouă, carne, cârnaţi, brânză şi să livrez către 500 de familii săptămânal materie primă pentru mesele lor.
Pământul era extrem de ieftin la vremea respectivă, aşa că am cumpărat şi eu o bucată mică din ceea ce azi era Ferma Dacilor.
Voiam să fac un grajd pentru care am fost să obţin autorizaţii încă de la început. În baza faptului că aveam un trecut şi bani de dat stânga-dreapta deloc, autorizaţia întârzia să apară.
Documentele pe care le cereau erau imposibil de obţinut, cum ar fi un plan urbanistic zonal care a fost eliberat după 4 ani!!! Apoi, într-un control s-a constatat că aveam construite nişte cuşti de iepuri (sper că ştiţi cum arată) şi că trebuie să le dărâm dacă vreau autorizaţie. Era, evident, un alt mod de a lungi procesul”
„Pentru cine scriu eu acest text? În primul rând pentru familiile celor decedaţi, care sunt ca familia mea şi prietenii copiilor mei, apoi pentru toţi cei care au fost vreodată la Ferma Dacilor crezând în acest proiect şi datorită cărora visul a devenit realitate şi nu în ultimul rând pentru autorităţi, care trebuie să găsească vinovaţii.
De ce acum? Pentru că aud la nesfârşit că după înmormântarea copilului voi fi arestat pentru a se da un exemplu şi pentru că nu-mi doresc ca oameni nevinovaţi să sufere alături de mine, oameni precum administratorul, acţionari etc.
La durerea pe care o simt acum, nu contează ce se întâmplă cu mine, dar îmi doresc linişte pentru cei dragi, nu contează cât mă veţi hăitui pe mine. Mă numiţi pe toate posturile interlop. Şi din păcate, am o reputaţie proastă creată cu mulţi ani în urmă care merge peste tot cu mine.
Nu contează cât bine faci, contează doar Greşelile pe care le faci. Nu pare să conteze nici că sunt achitat, nici care a fost adevărul la vremea respectivă.”
„Eu am investit în acest proiect în timp tot, plus bani împrumutaţi, fără a lua ceva înapoi. Toate câştigurile se reinvesteau. Eu nu mi-am făcut case, nu am schimbat maşină după maşină, eu doar am încercat să îmi îndeplinesc un vis. În pandemie am funcţionat cu restricţii ca toată lumea, iar mare parte din venituri au venit din livrări. Împreună cu copiii mei am făcut personal livrări la domiciliu şi mulţumim celor care au cumpărat că aşa ne-am susţinut. Am declarat veniturile şi profiturile.”
„Întâi o fermă, apoi câteva locuri de cazare. Nu a fost de la început aşa cum era în prezent. Necesitatea autorizărilor a venit pe parcurs pentru că la început noi aveam 12 locuri de cazare, respectiv 6 camere, iar până în 16 locuri această autorizaţie nu este necesară.
Când ne-am mărit am cerut autorizarea. De ce nu o aveam? Pentru că eram în proces. Totul era nou, făcut cu firme specializate, ferma având hidranţi interiori şi exteriori, extinctoare, scări de exterior, lemnul era ignifugat, centrală antiincendiu, detectoare de fum, 4 bazine a câte 40 de tone de apă fiecare, mai exact 160 de tone de apă pregătită mereu pentru orice eventualitate.
În fapt, toate măsurile de siguranţă existau, mai puţin paratrăsnetul.”
„Deasupra camerelor de cazare de la parter destinate închirierii există o parte a clădirii cu intrare separată din interior şi din exterior unde existau 4 camere şi un living unde locuiam eu şi familia mea şi unde mai găzduiam prietenii când veneau în vizită. După petrecerea de Crăciun, musafirii au rămas peste noapte în acest spaţiu, care nu era destinat publicului.”
„Nu ştiu ce urmează să se întâmple cu mine, dar tot trebuie să aflu cine mi-a ucis familia, apropiaţii! Pentru mine, care nu am lipsit în nicio etapă a construcţiei Fermei, este extrem de suspect modul în care aceasta a ars şi rapiditatea cu care flăcările s-au extins.
Centrala antiincendiu, deşi omologată, nu a funcţionat. Probabil trebuie să mulţumim celor de la Electrica pentru scăderea tensiunii pe magistrală şi penelor de curent frecvente în ciuda reclamaţiilor depuse constant către ei.
În camere nu existau reşouri. Centrala pentru încălzire funcţiona şi nu se află în aceeaşi clădire cu cea care a ars. (…) Eu aveam tot, mai puţin un paratrăsnet. De ce cred că e o mână criminală? Pentru că eu sunt victima perfectă. Trecutul meu mă face să nu fiu credibil indiferent ce aş spune acum şi indiferent care e adevărul. Ce contează e doar ce spun autorităţile, care au zis din prima zi că exclud o astfel de ipoteză. Cum excluzi ceva dacă nu cercetezi?”
Citește și: Dezvăluiri bombă despre mafia care a dus la moartea a 8 oameni în incendiul de la Ferma Dacilor
