Connect with us

Hi, what are you looking for?

Politică

Criză fără precedent în USR: partidul riscă desființarea prin decizie judecătorească după o serie de decizii nestatutare care au provocat haos intern

Foto: Facebook, Elena Lasconi

În mijlocul unei campanii electorale deja tensionate, Uniunea Salvați România se confruntă cu un conflict intern de proporții, fără precedent în politica post-decembristă. Decizia controversată a unor lideri din partid de a retrage sprijinul politic acordat Elenei Lasconi, președinta în exercițiu și candidata oficială desemnată prin congres pentru alegerile prezidențiale din 2025, a declanșat un val de acuzații, contestații legale și suspiciuni privind legalitatea întregii acțiuni. În acest context, jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob a prezentat o analiză detaliată a crizei fără ieșire din USR, semnalând implicații juridice grave, inclusiv posibila dizolvare a formațiunii.

Citește și: Donald Trump devine factor-cheie în reluarea alegerilor din România: influență geopolitică, presiuni de la Washington și ecouri ale strategiei MAGA în Europa de Est

„În România s-a petrecut recent un eveniment unic: un partid important, USR, care a dat unul dintre finaliștii alegerilor prezidențiale din 2024, pe Elena Lasconi, chiar președinta formațiunii, și-a dat un fel de lovitură de stat în interiorul său, anunțînd printr-un grup de lideri că nu o mai susține pe Lasconi în cursa prezidențială, în plină campanie electorală și își anunță sprijinul pentru un candidat independent, Nicușor Dan. Nu am scris nimic pînă acum pentru că pur și simplu mi s-a blocat organul gîndirii: așa ceva nu a existat vreodată. Am așteptat cîteva zile să mă dumiresc – strategie abilă, cacealma, haos total? – dar evenimentele, inclusiv cele de azi, continuă să bulverseze.
În acest moment, USR se află foarte aproape ori chiar a trecut linia spre o situație rarisimă: desființarea prin decizie judecătorească, după cum vom releva mai jos.
Pe 9 aprilie 2025, USR, un partid important din România, a decis să retragă sprijinul pentru Elena Lasconi, președinta formațiunii și candidata sa la alegerile prezidențiale din 2025, în favoarea lui Nicușor Dan, un candidat independent. Lasconi a catalogat această acțiune drept „ilegală”. Așa e, decizia a fost luată de două ori ilegal: odată pentru că, statutar, candidatul prezidențial e desemnat de congres – cazul lui Lasconi, vara trecută – și nu de Comitetul politic.
Doi, ședința comitetului a fost ”informală”, ni s-a transmis, pentru că statutul prevede un termen de 15 zile pentru convocarea comitetului. Ori, ”informala” nu ia decizii. Mai apoi, useriștii s-au apucat să-i facă lui Dan campanie, obligînd BEC să ia atitudine și să interzică demersul, replica USR fiind contestație.
Azi, a venit altă aberație: USR a votat ca reprezentantul(?) partidului să fie Dominic Fritz în locul Elenei Lasconi. Decizia a fost luată pentru că decizia BEC poate fi contestată doar de președintele partidului, care este Lasconi, și care evident nu e de acord să facă acest pas.
Dominic Fritz, liderul rebeliunii din USR, nu este, legal, membru al USR, necum lider, pentru că nu are cetățenie română, ci doar germană, iar legea 14/2003 a partidelor stipulează că ”Pot fi membri ai partidelor politice cetățenii care, potrivit Constituției, au drept de vot”. Iar dreptul de vot conform Constituției îl au doar cetățenii români, cu unica excepție în cazul localelor, unde pot vota și pot fi aleși cetățenii UE.
Fritz nu poate vota la parlamentare sau prezidențiale, dar poate, iată, să decidă cine trebuie să fie președintele țării și cine nu.
Conform Legii 14/2003, partidele politice sunt obligate să își desfășoare activitatea în conformitate cu propriul statut și cu legea. Dacă partidul își încalcă propriul statut într-un mod grav și sistematic, acest lucru poate fi interpretat ca o activitate ilegală.
Retragerea sprijinului politic unui candidat desemnat prin congres este o decizie politică de mare importanță și, conform statutului majorității partidelor, trebuie aprobată tot printr-un for statutar similar (congres, în cazul USR).
Dacă această decizie se ia nestatutar, atunci partidul acționează în afara propriului cadru legal intern.
În plus, susținerea unui candidat extern, care nu este membru al partidului și care nu a fost validat de forurile statutare, poate fi considerată o abatere gravă de la scopurile și regulile proprii ale partidului.
Încălcînd repetat și grav statutul – document juridic validat de tribunal, conform legii – USR încalcă automat legea partidelor și riscă intrarea sub incidența unei prevederi a respectivei legi, care, la art. 45 prevede că e posibilă dizolvarea unui partid politic pe cale judecătorească atunci cînd: c) realizarea scopului partidului politic este urmărită prin mijloace ilicite sau contrare ordinii publice; d) cînd partidul urmărește alt scop decît cel care rezultă din statutul și programul politic ale acestuia. Cererea de dizolvare se adresează Tribunalului București de către Ministerul Public.
Pentru ca instanța să dizolve un partid politic trebuie dovedit, în principiu, că activitatea partidului a devenit în mod clar ilegală; încălcarea este gravă și sistematică, nu doar un simplu viciu procedural; activitatea încalcă valorile constituționale, statul de drept, sau în mod fundamental principiile democrației interne prevăzute de lege.
Retragerea nestatutară a sprijinului politic și susținerea unui alt candidat extern, ca și debarcarea efectivă a președintelui ales de congres poate reprezenta o încălcare a legii partidelor; dizolvarea partidului este o măsură extremă, care ar necesita o demonstrație clară că partidul a devenit o entitate care acționează sistematic în afara legii și a principiilor democratice, dar nu poate fi exclusă, teoretic.
Mai ales că se știe deja oficial că acțiunile din interiorul USR ajung în justiție, practic, toată lumea contestă pe toată lumea acolo – iar în justiție lucrurile pot deveni imprevizibile.
După ce USR s-a poziționat drept un partid al transparenței și al democrației interne, s-a autodetonat în aceste zile în moduri greu imaginabile.
O decizie percepută ca un soi de „lovitură de stat” nu doar că pulverizează respectiva imagine, afectînd încrederea alegătorilor în capacitatea partidului de a gestiona conflictele interne și de a respecta propriile reguli, dar poate duce chiar la desființarea efectivă, în Justiție, a formațiunii.
Meciul se joacă, după cum se spune.
De aici o întrebare legitimă: cine, ce urmărește cu adevărat în mega-scandalul din USR?”

Citește și: Anunțul-bombă al lui Robert F. Kennedy Jr. la Casa Albă: Guvernul SUA pornește o anchetă globală pentru a descoperi cauza autismului

Concluziile acestei analize pun în lumină un peisaj politic în care regulile democratice interne pot fi încălcate sub pretextul strategiilor de moment, iar instabilitatea generată intern riscă să aibă consecințe majore pentru un partid care în trecut promova tocmai integritatea procedurală. Justiția va avea ultimul cuvânt, însă ceea ce este sigur e că USR traversează o criză care depășește cu mult simpla dispută electorală.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa și:

Actualitate

Președintele Donald Trump, învestit oficial pe 20 ianuarie într-o ceremonie grandioasă la Washington, a captat atenția întregii lumi. Cu toate acestea, ecourile evenimentului au...

Externe

Un raport independent de amploare, realizat pentru dieceza Bolzano-Brixen din nordul Italiei, a scos la lumină 67 de cazuri de abuzuri sexuale comise de...

Politică

Deputatul USR, Claudiu Năsui, a exprimat luni, în urma întâlnirii cu partidele şi ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, profunda nemulţumire a formaţiunii sale faţă de...

Politică

Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidențiale, a trecut printr-o transformare semnificativă în abordarea sa față de PSD și liderul partidului, Marcel Ciolacu. De...

Politică

Elena Lasconi, candidata USR la președinția României, a generat un nou val de controverse după ce a interzis accesul echipei România TV în sediul...

Politică

Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat că se bazează pe sprijinul PSD pentru a înfrunta provocările din turul doi al scrutinului....

Politică

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul, sociologul Mirel Palada a discutat despre bătălia ideologică din România, pe care o consideră un conflict...

Politică

Jurnalistul Dan Andronic a lansat un semnal de alarmă cu privire la posibile nereguli semnificative în cadrul procedurii de renumărare a voturilor din primul...