Într-o lume în care suferința și speranța se împletesc adesea în moduri misterioase, povestea ce urmează aduce o mărturie puternică despre puterea credinței și a minunilor divine. Între zidurile unei biserici și saloanele unui spital, destinul unui bărbat aflat în pragul disperării se transformă într-o adevărată minune, săvârșită prin mijlocirea Sfântului Ioan Rusul. Constantin Polihroniu, un înalt funcționar de stat, își găsește alinarea și vindecarea după ani de suferință, oferind o mărturie cutremurătoare despre puterea credinței și a rugăciunii. Povestea sa ne invită să reflectăm asupra miracolelor ce pot apărea în viața celor care, cu inimă deschisă, caută ajutorul divin.
Cutremurătoarea minune săvârșită asupra unui bolnav
Constantin Polihroniu, un înalt funcționar de stat, vreme de vreo două ceasuri s-a rugat plângând înaintea raclei Cuviosului Ioan Rusul. Era îmbrăcat în pijamale și un taxi îl aștepta la ușa de miazănoapte a Bisericii. După ce a sfârșit convorbirea sa tainică cu Cuviosul, a pornit cu pași rari, târându-și papucii pe pardosea, și s-a îndreptat spre ieșire.
L-a oprit un preot al Bisericii și l-a întrebat de ce a plâns atâta vreme, de ce nu era îmbrăcat cum se cuvenea și a venit în biserică cu pijamale și dacă… dorea să-i dea cameră la hotel să se odihnească puțin.
–Nu, Părinte, a răspuns acela. M-a odihnit pentru mulți ani Sfântul, acest doctor mare și făcător de minuni pe care-l slujiți. Astăzi dimineața, soția mea a venit la Spitalul „Evanghelismos” să mă vadă. Au trecut mai mult de zece ani de când nu am mai stat în picioare, așa cum mă vedeți stând acum. Într-un an o suferință a sistemului nervos și o boală ce am avut-o m-au adus la o infirmitate, încât mi-am pierdut funcția. Am ieșit la pensie pe caz de boală și am umblat prin spitale, pentru că în al doilea an aveam mai mult de 80% paralizie la extremitățile inferioare. Paralizia, starea psihologică rea, ieșirea prematură din activitățile vieții, m-au adus la decădere fizică, aproape de moarte.
Astăzi dimineață, însă, femeia mea a venit la spital, m-a aflat dormind, dar nu m-a trezit, ci s-a așezat pe un scaun lângă patul meu. Pentru câteva secunde a luat-o somnul. Și vede, în somn fiind, că în salonul alăturat avea loc vizita medicilor, printre care era un medic străin necunoscut. Atunci ea se apropie de el și-l întreabă:
–Domnule doctor, sunteți străin? Vă văd pentru prima oară în acest spital. Vă rog, veniți în salonul alăturat unde se află bărbatul meu paralizat de mai bine de zece ani. Medicii mi-au spus adevărul, că-l voi pierde pe bărbatul meu. Îmi voi pierde sprijinul meu. Va muri soțul meu. Veniți, domnule doctor, să-l vedeți, să-i dați curaj, să ne spuneți ceva și Dvs.
–Mergi, doamnă, și așteaptă că voi veni să-l văd pe soțul tău!
–Bine, domnule doctor, dar spuneți-mi numele Dvs. ca să-l știu.
–Mă numesc Ioan Rusul, i-a răspuns acela.
Atunci a sărit deodată de pe scaun și mă vede că mă chinuiam singur să mă ridic, sprijinindu-mă pe coate.
–Femeie, ajută-mă și tu! Cineva mă ține de subțiori și mă ridică. Ajută și tu!
M-am ridicat, am călcat pe pardosea, când hohotele de plâns ale femeii mele i-au adus lângă mine pe medicii și personalul ajutător al spitalului.
Medicul responsabil al spitalului, un creștin credincios, mișcat de povestirea femeii mele, mi-a spus:
–Domnule Polihronie, așa cum ești, nu încerca să-ți schimbi pijamalele, mergeți, luați un taxi de la intrarea Spitalului și mergeți la Spitalul duhovnicesc, la Biserica Sfântului Ioan Rusul, care se află în valea înverzită de la Procopi – Evia, unde se află Sfintele sale Moaște. Mergeți, spuneți-i marele vostru mulțumesc, după care să vă întoarceți să va fac ieșirea din spital, care, de data aceasta – desigur foarte rar – nu o va semna un medic, ci un Sfânt. Eu, ca creștin și ca medic, cred ceea ce am spus. Deasupra științei noastre este atotputernicia lui Dumnezeu și a Sfinților Săi.
Acestea ni le-a spus, Părinte. Dați-ne și Sfinția Voastră binecuvântarea Voastră.
Acestea le-a spus, acestea le-am văzut la acel binecuvântat bărbat, care, cu lacrimi (iar pentru ca bărbații să plângă, trebuie ca ceva foarte serios să li se întâmple) spunea Sfântului un profund „mulțumesc”. „Mulțumesc”, pe care sunt bucuroși să-l spună toți bolnavii din spitale, din tot felul de așezăminte pentru bolnavi și azile pentru bolnavi incurabili, care așteaptă un Înger, un Sfânt sau pe Însuși Domnul să tulbure apele pentru ca să intre în această taină, care se numește vindecare minunată și care cu adevărat se săvârșește în anumite vremuri la bolnavii pe care Dumnezeu îi alege cu judecățile Sale, cu totul necunoscute nouă.
Sursa: marturieathonita.ro
