Într-un interviu recent, Dumitru Dragomir, cunoscut publicului în special pentru rolul său în lumea fotbalului ca fost șef al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), a deschis ușa unui capitol personal tulburător. Motivul pentru care a renunțat să mai meargă la biserică, o hotărâre aparent neobișnuită pentru un om cunoscut public, se leagă strâns de o dramă personală cutremurătoare: moartea fiului său, Manuel, în somn, la vârsta de doar 18 ani, la finalul anilor ’80.
Dincolo de Fotbal: Cum Tragedia L-a Schimbat pe Dragomir și a Redefinit Raportul Său cu Spiritualitatea
Dragomir a ales să împărtășească o perspectivă introspectivă asupra credinței sale și a trăirilor intense care au urmat acelei tragedii. În declarațiile sale, el a subliniat că, deși nu se consideră un tip dogmatic, crede într-o forță divină care guvernează universul, fie că aceasta este implantată în creierul uman sau are o origine supranaturală.
Citește și: Cât costă cea mai scumpă sticlă de băutură din lume
Cu toate acestea, fosta figură de marcă din fotbalul românesc a recunoscut că evenimentul devastator al pierderii fiului său a schimbat profund felul în care percepe credința și instituția bisericii. Unul dintre punctele centrale ale relatării sale a fost incapacitatea de a păși într-o biserică după înmormântarea fiului său, datorită reacției sale fizice și emoționale adverse, evidențiind o durere persistentă și o vulnerabilitate rar discutate în public.
În încercarea de a ilustra complexitatea reacțiilor umane la suferință, Dragomir a adus în discuție exemple precum Gigi Becali și Costel Bucur, evidențiind schimbările radicale în viața acestora după adoptarea unei atitudini religioase. Cu toate acestea, el a exprimat și o anumită rezervă față de astfel de transformări dramatice, insistând că el însuși nu devine „bisericos” și că nu poate suporta durerea și amintirile asociate cu pierderile personale.
„Eu de când mi-am înmormântat copilul nu mă duc că fac temperatură, nu că nu îmi place. Am o reacție negativă în biserică. De când au murit prieteni de-ai mei, n-am intrat în biserică. Îmi vine rău. Nu suport durerea. Am trecut prin clipe foarte grele. Eu sunt un tip tare. Prin câte am trecut și încă sunt sănătos? Am o minte brici. Când te ia dracul, din ușa bisericii te ia. Eu dogmatic devin, dar nu bisericos,” a dezvăluit Dragomir într-o mărturisire sinceră și emoționantă.
Această relatare profundă aduce la suprafață nu doar latura publică și sportivă a unei personalități cunoscute, ci și fragilitatea umană și impactul devastator al pierderii asupra credinței personale. Este o poveste complexă care explorează rănile adânci ale inimii umane și căutarea sensului în fața tragediei.
