Părintele Ioan Istrati a postat pe Facebook o mărturisire detaliată despre prezența Înaltpreasfințitului Teodosie la biserica sa, aducând în prim-plan gesturile și atitudinea acestuia.
Părintele Ioan Istrati despre Înaltpreasfințitul Teodosie: „Un exemplu de dăruire și smerenie”
„Vreau să scriu câteva cuvinte despre sărbătoarea de ieri, în care Înaltpreasfințitul Teodosie a venit la Biserica noastră, a oficiat Vecernia și a sfințit Crucile care vor fi puse pe Biserică.”
În continuare, părintele Ioan descrie modul în care Înaltpreasfințitul Teodosie a acționat cu o mare atenție și delicatețe pe parcursul întregii slujbe:
„În fiecare secundă a slujbei a fost de o delicatețe desăvârșită. Îngăduitor cu preoții care se încurcă în procesiune, atent ca toate troparele să fie cântate exact, rugător, adâncit în liniștea liturgică, veghetor ca toată slujba să fie impecabilă. Nicio clipă de delăsare, oboseală, glumă, indolență, gânduri aiurea, șoșoteală.”
Părintele Istrati continuă relatarea, subliniind devotamentul zilnic al Înaltpreasfințitului:
„Asta face de 5 ani în fiecare zi: Liturghie, Vecernie, sf. Maslu, rugăciuni, podcast. La un interval al slujbei, i-am zis: luați un pic loc pe un scaun. Sunteți de dimineață în picioare. A zâmbit și mi-a zis în șoaptă, la ureche: „N-am voie. Mă vede Maica Domnului”.”
Cu o notă de admirație, părintele face o comparație între efortul Înaltpreasfințitului și cei care îl critică:
„Cei care îl critică n-au făcut atâta jertfă și osteneală nici măcar o zi în viața lor.”
După Vecernie, părintele Ioan a observat o altă latură a dedicării Înaltpreasfințitului:
„La sfârșitul Vecerniei a rostit din memorie Molitfele Sfântului Vasile cel Mare și ale Sfântului Ioan Gură de Aur. Deși era ora 20, nu mâncase absolut nimic toată ziua, căci Molitfele se citesc cu ajunare desăvârșită. Apoi predică domoală, înțeleaptă, însuflețită.”
Detaliile continuă să arate modestia și respectul cu care Înaltpreasfințitul a tratat fiecare moment al zilei:
„Apoi la gustarea de post de după slujbă, Înaltpreasfințitul a gustat doar câteva fructe. M-am uitat atent. Pentru fiecare preot a avut un gând bun, o laudă, o mângâiere. Nicio sutime de secundă de dispreț, de superioritate, de dominație, de înfumurare. O blândețe uriașă, un zâmbet de tată.”
Părintele Ioan remarcă și faptul că Înaltpreasfințitul Teodosie, deși ar fi avut motive să fie critic, a ales să fie un sprijin pentru cei din jur:
„Omul ăsta a văzut mii de Biserici, zeci de mii de slujbe, poate face comparații, care nu ne avantajează. Și totuși încurajează, ajută, laudă, se entuziasmează ca un copil de bucuria noastră.”
Descrierea slujbei continuă cu momentele deosebite ale binecuvântării:
„A binecuvântat toți copilașii, a îmbrățișat pe câțiva bătrâni. O pace a Duhului Sfânt stăpânea peste toți. Nicio încruntare, niciun reproș. Doar o revărsare de bucurie.”
Un moment de reflecție spirituală este adus în prim-plan de cuvintele Înaltpreasfințitului:
„Ne-a spus cum Liturghia zilnică îi dă putere să nu obosească niciodată. „Liturghia mă odihnește”.”
Părintele Ioan reflectează, de asemenea, asupra tendinței umane de a cădea în capcanele puterii:
„Noi oamenii cădem mereu în obscenitatea puterii, în cursa dominației celor mai mici. Măcar prin privire. El se făcea tuturor toate.”
În final, părintele încheie cu un elogiu și un gând profund:
„Am zis la predică: e ierarhul Cruce. Jertfă. Liturghie. Blândețe. Răbdare. Bucurie. Și înverșunarea celor pe care îi doare rugăciunea lui. Și schelălăielile media ale dracilor alungați. După predică m-a certat blând. Nu îți mai dau binecuvântare să mă lauzi. Am zis: mai bun prieten îmi este Adevărul [Amicus Plato, sed magis amica veritas]. Mulțumim lui Dumnezeu pentru toate.”
Astfel, părintele Ioan Istrati evidențiază exemplul de dăruire și smerenie pe care Înaltpreasfințitul Teodosie îl oferă zi de zi în slujba lui Dumnezeu.
