A fost 24 Ianuarie. Au trecut 165 de ani de când Vasile Boerescu și-a dat seama că Moldova și Țara Românească s-ar fi putut uni sub conducerea aceluiași conducător. În timp ce măcelarii aduși lângă Hotelul Concordia își ascuțeau tăcuți și încruntați satârele sub geamurile camerei numărul 5, de la etajul întâi, îmbrăcați cu halatele lor însângerate, s-a hotărât indirect Mica Unire. Și atunci, ca și acum, în ciuda eforturilor Partidei Naționale și a uriașelor sume de bani cheltuite pentru propagandă unionistă și „convingerea” unor personalități marcante ale vremii să susțină teza unei Românii mari. Oameni deștepți din acea vreme și-au cheltuit propriile averi în acest sens – este celebru exemplul lui I. C. Brătianu, care a vândut moșia soției pentru a susține cauza României. Astăzi, așa zișii politicieni doar sug la țâța Țării și nu mai știu cum să o sfârtece, ca să o vândă mai repede.
Au trecut 165 de ani de când niște măcelari i-au făcut pe câțiva politicieni lași să voteze pentru interesul Națiunii și nu spre slava propriului ego
După 165 de ani ne aflăm într-un moment în care ne-am putea folosi de contextul actual nu pentru a ne dovedi slugărnicia față de o putere sau alta, ci pentru a crea și întări poziția internațională. Cum România a rămas singura țară prin care Ucraina își mai poate trimite la export cerealele semiotravite, pentru că Polonia i-a dat cu flit lui Zelenski, conducerea României ar fi trebuit să ceară cu tărie și încăpățânare de la UE și NATO un regim special, privilegiat. Poziția geografică a României și contextul geopolitic actual le-a dat acestor nevolnici care se află la cârma țării niște atuuri care ar fi putut fi exploatate în interesul național, nicidecum împotriva Poporului Român. România s-ar fi putut târgui ca la piață, așa cum au făcut Churchill și Stalin în noaptea în care Churchill ne-a lăsat sub cizma rusească, după care nici iarba nu mai crește, dându-ne la troc cu Grecia în 1944. Au trecut 80 de ani de atunci și lumea este iar în punctul în care marile puteri vor să împartă iarăși această plăcintă uriașă numită Terra.
Războiul din Ucraina nu e întâmplator, războiul din Israel nu e întâmplător, sărăcirea accelerată a populației Europei după perioada PlanDemoniumului nu e întâmplatoare. Brambureala generală declanșată de Sarscov2 nu a dovedit decât un singur lucru. Că ne îndreptăm spre o plutocrație ascunsă sub stindarde neomarxiste penibile, sub conducerea unor lideri care, dacă nu sunt cretini, sunt diabolici – altfel este imposibil de explicat pandemia, gestionarea și urmările ei.
Cu o Europă dusă intenționat pe buza prăpastiei, România ar putea pune piciorul în prag dacă ar avea politicieni abili și nu leșinați care visează posturi în organizații mondiale, tinichele drept medalii, scaune brusseleze ori țoale de ambe sexe care se scuipă spre deliciul publicului care își mănâncă mucii, că resursele îi sunt pe sponci!
Atâta timp cât ne vom lua de gât unul pe altul pentru niște oameni de paie care poartă de ochii lumii titlul de „politicieni români” nimic nu se cam schimba în această țară.
Prea multă prostie și dorință de mărire pe lumea asta!
În momentul de față am o stare de silă, de dezamăgire și de scârbă profunda. Nu din cauza unui bou ajuns vremelnic un potent, ci asa, în general. Nu avem nicio șansă ca națiune, frații mei!
Citește și: Diana-Maria Brăgaru: Atac mincinos, josnic la Patriarh, în prima zi a anului!
Sunt doua săptămâni de când studiez nivelul poporului meu.
Când nu suntem cretini, suntem jigodii, mândri de prostia noastră, dornici de mărire (mai ales nemeritata), creduli, inculți, prostibili și dornici de a-i prosti pe alții… Și undeva, între toate aceste lături, e o sămânță de dumnezeire care nu ne-a lăsat să pierim. ÎNCĂ.
