Connect with us

Hi, what are you looking for?

Spiritualitate

Doliu în Biserica Ortodoxă: A murit părintele iconom stavrofor Rovin Petrușe-Lazea!

În ziua de duminică, 27 aprilie 2025, părintele pensionar ic. stavr. Rovin Petrușe-Lazea, fost preot dedicat al Spitalului Municipal din Arad, a trecut la cele veșnice, la vârsta de 84 de ani. Plecarea sa din această lume lasă în urmă un gol adânc resimțit de cei care l-au cunoscut și i-au apreciat întreaga slujire, potrivit aradon.ro.

Citește și: Moaștele Sfinților Cuvioși Cleopa și Paisie au fost deshumate la Mănăstirea Sihăstria, în cadrul unei rânduieli săvârșite cu evlavie și solemnitate

În aceste clipe marcate de durere, „Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei, împreună cu Preasfinţitul Părinte Episcop vicar Emilian Crişanul, alături de preoții și credincioșii din Arhiepiscopia Aradului se roagă Bunului Dumnezeu să-i așeze sufletul împreună cu drepții și să dăruiască mângâiere membrilor familiei îndoliate și fiilor duhovnicești”, a transmis Arhiepiscopia Aradului.

Născut la data de 27 mai 1940, în comuna Cermei, județul Arad, părintele Rovin Petrușe-Lazea a fost penultimul dintre cei nouă copii ai familiei Gheorghe și Zamfira Petrușe. După finalizarea școlii gimnaziale în satul natal, și-a desăvârșit pregătirea profesională urmând cursurile unei școli de tapițerie din Arad, însă chemarea spre slujirea lui Dumnezeu l-a condus mai târziu către Seminarul Teologic din Curtea de Argeș. Întemeindu-și familia în anul 1960 prin căsătoria cu Lucreția Jude, cei doi au fost binecuvântați cu doi copii, Angela și Dorin, ambii urmând chemarea Bisericii: fiul devenind preot, iar fiica preoteasă.

Hirotonit preot în luna noiembrie 1977 pe seama Parohiei Milova din Protopopiatul Lipova, părintele Petrușe-Lazea s-a remarcat printr-o slujire plină de dăruire, fiind transferat în iulie 1978 la Parohia Sânpetru-German, în cadrul Protopopiatului Arad. Aici a înălțat biserica parohială și a realizat pictura lăcașului de cult, marcând astfel profund viața comunității.

În anul 1994, părintele s-a transferat la Spitalul Municipal din Arad în calitate de preot misionar, unde a slujit în condiții grele, pe holurile spitalului, până în anul 2008. Atunci, alături de doamna doctor Teodora Olariu, a ctitorit biserica cu hramul „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș și Sfânta Teodora de la Sihla”, din incinta spitalului. Cu statornicie și jertfelnicie, a slujit aici lui Dumnezeu și bolnavilor, aducând mângâiere și întărire sufletească celor în suferință, până în anul 2021, când boala l-a împiedicat să își continue activitatea. Cu toate acestea, ori de câte ori sănătatea îi permitea, părintele revenea să oficieze slujbe în biserica spitalului.

Părintele Rovin Petrușe-Lazea a plecat la Domnul cu doar o lună înainte de a împlini venerabila vârstă de 85 de ani, lăsând în urma sa o vie amintire a unei vieți închinate slujirii.

Citește și: Românii din Ohio, SUA, ridică o catedrală istorică: Piatra de temelie s-a sfințit de Buna Vestire, în Anul Centenar al Patriarhiei

Sicriul cu trupul neînsuflețit al părintelui va fi depus în biserica cu hramul „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș și Sfânta Teodora de la Sihla” din incinta Spitalului Municipal din Arad, Piața Mihai Viteazul. În zilele de luni și marți, 28-29 aprilie, de la ora 19, vor avea loc slujbele de priveghere. Miercuri, 30 aprilie, de la ora 10, va fi săvârșită Sfânta Liturghie, urmată, începând cu ora 13, de Slujba Înmormântării. După prohodire, părintele va fi condus pe ultimul drum și înhumat în cimitirul din Cartierul Gai.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa și:

Actualitate

Într-o mișcare care sfidează orice aparență de neutralitate religioasă, reprezentanții Bisericii Evanghelice din România au ieșit public cu un apel alarmist și politic, chemând...

Actualitate

Părintele Constantin Necula, unul dintre cei mai apreciați și ascultați duhovnici ai României contemporane, se confruntă cu una dintre cele mai dureroase încercări ale...

Spiritualitate

Episcopia Oradiei a anunțat miercuri că fostul preot Ciprian-Romeo Mega a fost caterisit, în urma finalizării procedurilor canonico-disciplinare desfășurate în cadrul Consistoriului Eparhial. Hotărârea...

Actualitate

Un val de durere și consternare a cuprins întreaga comunitate ortodoxă din județul Sălaj, după ce părintele Ioan Simion Ciutre, în vârstă de 37...

Spiritualitate

O pierdere dureroasă îndoliază comunitățile din satele Pojorta și Mândra, acolo unde zeci de ani credincioșii și-au găsit sprijinul duhovnicesc în vocea blândă și...

Actualitate

Comunitatea ortodoxă din Botoșani este în doliu, după ce părintele Emil Stroișteanu, cunoscut pentru dragostea și râvna cu care a slujit în mai multe...

Social

Într-o nouă ieșire publică marcată de ironii grosolane și acuzații neverificate, preotul Radu Preda – cunoscut pentru pozițiile sale favorabile agendei progresiste și apropierii...

Spiritualitate

Comunitatea ortodoxă din Dâmbovița l-a condus astăzi pe ultimul drum pe Părintele Dan Florea, fost slujitor al Parohiei Mircea Vodă din Protoieria Titu, care...