Într-un episod captivant al podcastului „Gând la gând cu Teo”, actorul Adrian Nartea împărtășește o poveste personală profundă, dezvăluind o luptă neașteptată și intensă cu sănătatea sa. Timp de aproape doi ani, Nartea s-a confruntat cu o problemă aparent minoră – o ureche care se înfunda constant – care, în cele din urmă, l-a condus pe un traseu medical alarmant. Încercând inițial remedii temporare, precum aerosolii cu dexametazonă, situația sa a luat o întorsătură neașteptată în timpul unei călătorii la Brașov, când simptomele s-au agravat. Inițial suspectând o deviație de sept, o recomandare maternală de a face un RMN a deschis calea către o descoperire alarmantă: o formațiune tumorală în creier.
Lupta nevăzută: Cum semnalele subtile ale corpului au dezvăluit o bătălie majoră pentru sănătate
Această poveste este nu doar despre o călătorie medicală neașteptată, ci și despre semnalele pe care corpul le trimite și pe care adesea le ignorăm sau le subestimăm. Simptome precum disconfortul sever la nivelul ochiului după vizitele la dentist sau după activități fizice intense, care culminau cu dureri de cap și vomă, ar fi putut fi ușor trecute cu vederea ca fiind probleme minore sau nespecifice. Însă, în cazul lui Nartea, acestea au fost indicii ale unei probleme mult mai grave. Povestea sa subliniază importanța vigilenței în fața semnalelor corpului nostru și a căutării asistenței medicale atunci când simptomele persistă sau se intensifică, o lecție valoroasă despre sănătate, conștientizare și supraviețuire.
Citește și: Monica Tatoiu, pe masa de operație: „Duminică îmi iau băgăjelul, nu vreau să vină nimeni cu mine”
Iată ce spune Adrian Nartea:
„Am avut un an jumătate, chiar doi, mă chinuiam cu o ureche care se înfunda tot timpul. Singurul lucru care o mai desfunda erau niște aerosoli cu dexametazonă. Îmi amintesc și acum, eram desfundat, eram ok și am mers la Brașov și am trecut prin Predeal. La Predeal, mi s-a înfundat din nou și nu s-a mai desfundat.Tot ziceam că este deviație de sept și că trebuie să merg să mă operez și atunci mama mi-a zis să mă duc să-mi fac un RMN și m-am dus. Acela a fost un moment interesant, toată ziua de sâmbătă, 1 mai, nu o voi uita niciodată. M-am dus dimineața, mi-am făcut RMN-ul, la RMN, pentru deviație de sept trebuia să îmi pună ceva să-mi blocheze mandibula să nu se miște. Când a venit asistenta, mi-a spus că nu îmi mai pune acel aparat la mandibulă, ci că o să-mi dea substanță de contrast. Nu înțelegeam de ce. Mi-a băgat substanța de contrast, am mai stat, după care, când am ieșit am întrebat cum este.
Asistenta se uita la monitor și îmi spune că nu poate să-mi zică rezultatul și că o să mă sune doamna doctor. A sunat doamna doctor pe numărul asistentei și mi-a dat-o la telefon. Doamna doctor mi-a spus că este ceva acolo și să mă duc direct să îmi fac un CT. M-a întrebat dacă sunt cu mașina, i-am zis că da și îmi spune că nu e ok, că nu am voie să conduc după. M-am urcat în mașină și m-am dus la județean. Acolo erau vreo 5, 6 persoane care așteptau să facă CT. Cum am intrat pe ușă, m-au și chemat pe mine, direct. După ce mi-au făcut CT-ul, l-am întrebat dacă este ok și mi-a spus că o să-mi zică doamna doctor. M-am urcat în mașină, m-am dus la Brașov, la ai mei, le-am luat pe fete și ne-am întors în București că aveam o petrecere de botez. Când m-am trezit dimineața, aveam mail de la mama, destul de mare, în care îmi explica că mi-a fost descoperită o formațiune tumorală care este în creier, era mai mult în spatele ochiului, visceral. Mi-a spus că a vorbit cu cumnatul meu ca să vadă care sunt căile de atac.
Era o chestiune de câteva săptămâni, o lună, în care trebuia intervenit. Prima operație a durat undeva la 6 ore sau 7. După am stat 7 zile în spital. N-au reușit să scoată toată tumoarea, pentru că era foarte solidă pe alocuri. Profesorul a zis că nu riscă, pentru că era aproape de o zonă mobilă. În momentul în care a intenționat să tragă de ea, am intrat în fibrilații pe masa de operație.
Citește și: Cătălin Bordea declară că mama sa i-a vorbit imediat după ce a murit: „Acum poți vorbi oricând cu mine”
Tot timpul când mă duceam la dentist și stăteam cu gura căscată foarte mult timp, în momentul în care închideam, mă furnica foarte tare în spatele ochiului. Era o chestie care dura câteva secunde. De asemenea, după ce făceam sport intens, mergeam și la fotbal, când ajungeam acasă mi se făcea rău. Mă durea capul foarte tare și începeam să vomit. Acest lucru nu a fost neapărat corelat cu problema de sănătate, putea să fie și glicemia, tensiune, dar partea cu furnicatul nu am mai avut-o după ce am rezolvat problema”.
