Părintele Adrian Agachi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a reacționat cu durere și amărăciune față de relatările media privind canonizarea Părintelui Dumitru Stăniloae. Într-o postare recentă, părintele Agachi a subliniat contribuțiile imense ale Părintelui Stăniloae la teologia ortodoxă și suferințele îndurate de acesta în închisorile comuniste. De asemenea, a respins vehement acuzațiile recente de legionarism aduse marelui teolog. Părintele Agachi a evidențiat recunoașterea internațională a scrierilor Părintelui Stăniloae și impactul acestuia asupra generațiilor de teologi, subliniind viața de smerenie și credință a celui care este considerat un sfânt al Bisericii Ortodoxe Române.
Citește și: La mulți ani, Părinte Patriarh! Preafericitul Daniel își aniversează ziua de naștere luni, 22 iulie 2024
Părintele Adrian Agachi
„Un cuvânt poate contrazice alt cuvânt, dar care cuvânt poate contrazice viața?” (Sf. Grigorie Palama).
Mărturisesc că am citit cu durere și amărăciune sufletească relatările media în care știrea canonizării Părintelui Dumitru Stăniloae a fost transformată dintr-un eveniment firesc, fericit într-o batjocorire fără margini a lui.
„Cel mai mare teolog ortodox contemporan”, așa cum îl numea Olivier Clément, a „beneficiat”, încă o dată, de răsplătirea cuvenită oricărui om mare: o nerecunoștință deplină.
Datorită lui avem astăzi cele douăsprezece volume ale Filocaliei traduse, precum și multe alte scrieri ale Sfinților Părinți – Atanasie și Chiril al Alexandriei, Grigorie de Nyssa, Grigorie Palama sau Maxim Mărturisitorul.
Datorită lui avem o serie de scrieri teologice de înaltă frumusețe și valoare a căror recunoaștere există și la nivel internațional.
Datorită lui avem astăzi o generație de teologi bine pregătită, teologi care fie l-au cunoscut și au avut bucuria de a le fi profesor, fie, cum este cazul celorlalți, s-au hrănit din scrierile sale cu ardoare, pentru că acolo au găsit ceea ce căutau: acribia cercetării Sfinților Părinți, justa utilizare a culturii contemporane, mărturisirea sinceră a credinței ortodoxe.
Un om care a stat peste 5 ani în închisorile comuniste doar pentru vina de a fi făcut parte din grupul „Rugul Aprins” împreună cu alți sfinți precum Cleopa Ilie și Sofian Boghiu sau părinți cunoscuți precum Benedict Ghiuș, Daniil Sandu Tudor sau Ioan Kulîghin. Un grup care se reunea pentru a vorbi despre rugăciunea inimii și alte teme teologice, nicidecum pentru politică…
Nu a vorbit niciodată despre chinurile îndurate în închisoare. Familia a aflat ulterior că fusese operat de hernie în închisoare de un coleg deținut, medic chirurg, fără anestezie (!), cu un simplu cuțit de bucătărie. Despre bătăi și chinuri, despre prigoniri nedrepte chiar și din partea unor colegi cândva apropiați nu mai are sens să vorbim. Nu s-a plâns niciodată. A iertat și a iubit până la capăt.
Acum ni se spune că a fost legionar. El, care a fost amenințat cu moartea de conducerea legionară a vremii pentru criticarea în repetate rânduri a acesteia?
I se cere pocăință publică, măcar trei-patru rânduri în care să se fi lepădat de legionarul care nu a fost niciodată. Nici măcar comunismul nu l-a condamnat pentru legionarism. Nu avea pentru ce. Nu a fost niciodată afiliat, nici înregimentat, nici favorabil acestei mișcări.
Nu am scris toate acestea ca să acuz sau să absolv. Pentru Biserica Ortodoxă Română, Părintele Stăniloae este „Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae”. Pentru ceilalți, este ce dorește și crede fiecare.
În încheiere vreau să relatez mărturia altor sfinți despre Părintele Stăniloae. În primul rând, Sfântul Cuvios Sofian de la Antim, care relatează în jurnalul său: „Am fost la Fundeni, să-l spovedesc pe Părintele Dumitru Stăniloae. Este foarte lucid și memoria l-a ajutat foarte mult… Are o mare căință pentru păcate. Dumnezeu l-a ajutat să se mențină într-o smerenie adâncă. Mi-a povestit că după fiecare mare succes cărturăresc, apărea o grea suferință în familie. L-am împărtășit. Se bucură nespus… N-a spus nimic despre uriașa lui muncă, decât o mică nădejde că Dumnezeu îi va ierta măcar o parte din păcate”. Smerenie, smerenie, smerenie…
De asemenea, avem și mărturia Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria, care, aflându-se într-un dialog cu Părintele Paisie Iloaie de la Mănăstirea Nușeni, s-a oprit brusc și a zis: „Săracul Stăniloae. Săracul. Ce știți voi? A fost cel mai mare dogmatist și cu smerenie ca nimeni altul. De aia e mare!”. Apoi, mărturisește Părintele Paisie că Sfântul Cuvios Cleopa a căzut în tăcere, „vărsând două lacrimi, spre uimirea celor de față, care nu-l mai văzuseră plângând niciodată și pentru nimeni. Un plâns scurt și dureros, ca un sfârșit de lume. Curând, aveau să afle cu toții vestea cea tristă: Părintele Stăniloae trecuse la cele veșnice”. Menționez faptul că Părintele Stăniloae se spovedea adeseori la Părintele Cleopa Ilie.
În concluzie, revin la citatul de la început:
„Un cuvânt poate contrazice alt cuvânt, dar care cuvânt poate contrazice viața?” (Sf. Grigorie Palama).
Iar viața Părintelui Stăniloae este viața unui sfânt. Punct.