Social

Elon Musk i-a dezvăluit psihologului Jordan Peterson că fiul său trans, Xavier, a fost „ucis de virusul minții woke”: „Mi-am pierdut fiul”

Foto: activenews.ro

Într-un interviu recent, Elon Musk i-a dezvăluit cunoscutului psiholog Jordan Peterson cum fiul său, Xavier, a fost „ucis de virusul minții woke”, potrivit unui raport publicat de thepostmillennial.com și citat de ActiveNews.ro. Musk a exprimat o hotărâre fermă de a „distruge virusul woke” după ce a pierdut contactul cu fiul său, despre care crede că a fost influențat negativ de această ideologie.

Elon Musk dezvăluie cum „virusul minții woke” i-a răpit fiul într-un interviu emoționant cu Jordan Peterson

Musk a criticat aspru așa-numita „îngrijire pentru afirmarea genului”, pe care o consideră nu doar un eufemism, ci ceva profund malefic. El a declarat că blocantele pubertății sunt „medicamente de sterilizare” și a descris procesul de schimbare a sexului la copii ca fiind „macabru”.

Citește și: Celebra actriță Maria Dinulescu: „M-am născut să devin să devin maică. Să trăiesc în cuvântul lui Dumnezeu și împreună cu Dumnezeu”

„Mi-am pierdut fiul, realmente”, a explicat el în timpul interviului cu Peterson. „Fiul meu Xavier este mort, ucis de virusul minții woke… Așa că am promis că voi distruge virusul minții woke, după ce s-a întâmplat asta.” Musk a subliniat absurditatea situației actuale, în care copiii nu pot face tatuaje, dar li se permite să treacă prin „transformări permanente” legate de schimbarea de sex.

Elon Musk a mărturisit că a fost „păcălit” să permită tranziția medicală a fiului său, bazându-se pe minciuna conform căreia, dacă un copil nu este lăsat să treacă prin tranziție, acesta ar putea recurge la sinucidere. „Este incredibil de malefic”, a spus Musk. El a subliniat că persoanele care promovează tranziția medicală a minorilor ar trebui să fie pedepsite sever.

Peterson a adus în discuție subiectul ideologiei transgender în contextul anunțului recent al lui Musk că își va muta sediul comercial din California. Această decizie a fost luată după ce guvernatorul Gavin Newsom a semnat un proiect de lege care interzice școlilor să notifice părinții atunci când copiii lor doresc să facă tranziția socială de gen.

„Este ultima picătură”, a spus Musk. „Am avut conversații cu Newsom înainte, spunându-i că, dacă adoptă o legislație precum aceasta – care, din punctul meu de vedere, pune copiii în pericol – îmi voi muta companiile din California. Este în favoarea extremei stângi”, a adăugat el.

Peterson, un critic vocal al industriei de gen și al medicalizării copiilor cu tulburări de disforie de gen, i-a spus lui Musk că, în opinia sa, această practică este cel mai mare scandal medical din istorie, comparând-o chiar cu eugenia nazistă.

El l-a întrebat pe Musk ce anume îl motivează să se pronunțe împotriva ideologiei de gen. Musk a răspuns vorbind despre viața sa personală și despre experiența fiului său. „S-a întâmplat unuia dintre băieții mei mai mari. În esență, am fost păcălit să semnez documente pentru unul dintre băieții mei mai mari, Xavier. Aceasta înainte să înțeleg cu adevărat ce se întâmplă de fapt. În timpul Covidului. Așadar, a fost multă confuzie. Și mi s-a spus că Xavier s-ar putea sinucide [dacă refuz]”, a dezvăluit Musk cu tristețe. „Așa că am fost păcălit să fac asta. Și nu mi s-a explicat că blocantele asupra pubertății sunt de fapt medicamente de sterilizare”, a adăugat el.

Musk a încheiat cu o afirmație dureroasă: „Ei o numesc «deadnaming» [mod de a se adresa unei persoane „trans” cu numele avut înainte de tranziție] dintr-un motiv. Motivul este că fiul [care a fost determinat să facă tranziția] este mort”. Peterson a răspuns cu tristețe înainte de a schimba subiectul.

Citește și: Celebrul actor Keanu Reeves: „Am 59 de ani, așa că mă gândesc la moarte tot timpul”

Studiile și datele disponibile nu susțin afirmațiile activiștilor de gen sau ale „medicilor” transgender că a permite copiilor să fie supuși tranziției medicale de gen ar preveni sinuciderea.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa și:

Externe

În cadrul evenimentului Cybercab din California, Tesla a făcut un pas semnificativ în domeniul tehnologiei avansate, prezentând noua generație de roboți umanoizi Optimus, alături...

Actualitate

În România, Starlink, compania de sateliți a lui Elon Musk, desfășoară o serie de teste tehnice avansate cu scopul de a demonstra că o...

Politică

Mihail Hodorkovski, fost cel mai bogat om din Rusia și lider al opoziției ruse, a declarat recent că Mircea Geoană, candidat la președinția României...

Externe

Elon Musk, unul dintre cei mai cunoscuți miliardari din tehnologie, a subliniat duminică faptul că alegerile prezidențiale din Statele Unite, care vor avea loc...

Externe

Într-o evoluție neobișnuită, liderul cecen Ramzan Kadîrov a lansat acuzații explozive împotriva magnatului tehnologic Elon Musk, susținând că acesta ar fi dezactivat de la...

Social

O descoperire aproape de necrezut, făcută de mai mulți „investigatori” din mediul online, a generat o adevărată agitație în spațiul virtual. Până nu demult,...

Politică

Într-o emisiune televizată, Viorica Dăncilă a relatat un incident umilitor pe care l-a trăit în 2019, în perioada în care România deținea președinția rotativă...

Auto

Studiile recente arată că Tesla întâmpină dificultăți semnificative pe piața europeană a mașinilor electrice, în contextul unei concurențe tot mai acerbe și al unui...

Copyright © 2023 AZnews.ro. Toate drepturile rezervate.

Exit mobile version