Părintele Ioan Istrati a postat pe Facebook un text impresionant despre transformarea radicală a lui Saul din Tars. Saul, un rabin învățat și necruțător cu creștinii, devine apostolul Pavel după o revelație divină pe drumul Damascului. Fulgerat de Lumina Cerului și auzind vocea lui Hristos, Saul își schimbă complet viața, îndrăgostindu-se de Cel Răstignit și devenind un pilon al credinței creștine.
Părintele Istrati subliniază cum Pavel, în ciuda persecuțiilor și suferințelor, reușește să aducă har și lumină în Europa, scriind epistole ce inspiră generații întregi. În final, părintele se roagă Sfântului Pavel să ofere o picătură din roua lacrimilor sale credincioșilor de astăzi.
Părintele Ioan Istrati:
„Saul. Genial în învățătură, viclean în diversiune. Plin de legile Torei. Sătul de proorociile evazive pe care le distorsiona metaforic. Umplut de mândria alegerii poporului ales. Rabin preaînvățat, expert în Pentateuh și în istoria iudaismului. Necruțător cu nefericiții creștini. Disprețuitor cu Galileeanul mort și care acum zănatecii spun cu prețul vieții că L-au văzut viu. Plin de ură pe Ucenicii blândului Iisus. Părtaș la uciderea lui Ștefan. Plănuind uciderea oilor proaste care slăveau un nazarinean.
Ceva se întâmplă. Pe drumul Damascului e fulgerat din Cer de Lumina infinită care doare infinit întru iubire. Aude glasul Celui răstignit: Saule, Saule, de ce Mă prigonești? Simte cum Îl dor pe Dumnezeu rănile creștinilor. Simte frângerea de pe Cruce a Euharistiei veacurilor. Simte biciul, și Crucea, și sulița, și fierea, și Sângele.
Și moare de durere. Se îndrăgostește plângând de Răstignit. Devine izvor de lacrimi pentru Cel ce a suferit pentru lume. Devine Cruce: M-am răstignit împreună cu Hristos, și de acum nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește întru mine. Nu mai poate răbda răutatea lumii, și necurăția, și poleiala tâmpă, și zorzoanele morții, și năvala spre iad a sufletelor. Înnebunește de dor de Mirele care L-a mângâiat, orbindu-l de vederea mincinoasă a celor ce pier. Viața lui devine jertfă, și lumină, și durere, și dor. Nu mai poate cu lumea aceasta.
Se ia la trântă, un om de trei coți, cu toți dracii gigantici ai Europei înrădăcinați în mințile proaste, slăviți în temple, urmați de turmă. Sfărâmă cu cuvântul sabie toate obeliscurile morții. Zdrobește cu lacrimile imperiul satanei statornicit în violență, plăcere și politeism. Sparge idolii din suflete. Scrie epistole cu sângele lui, cărți mici despre care s-au scris milioane de pagini, și tot nu s-a spus mare lucru. Vede Raiul deși e pălmuit de îngerul satanei. Umple de har sute de mii, deși toate mădularele îl dor. Moare martir, decapitat la Roma, dar pune peste Europa Capul Hristos, Împăratul veacurilor.
Scrie cuvântul care străpunge în inimă iudaismul: Dumnezeu S-a arătat în Trup. Scormonește în minte sutele de proorocii, și vede în ele pe Mesia, străveziu, așteptând înfrigurat în veșnicie să vină în istorie și să moară pentru om. Simte în har plinătatea Dumnezeirii. Pe unde umblă, toți îl bat, îl chinuiesc, îl biciuiesc, și din sudoarea, din lacrimile și din sângele lui, fiarele cumplite se trezesc din moarte și devin ucenici ai lui Hristos. Exact ca el.
Sfinte Pavele, dă-ne o picătură din roua lacrimilor tale.”
Citește și: ÎPS Teodosie, răspuns ferm dat unei femei abuzate psihologic de soț: „Trebuie să-ți duci crucea”
