Având în vedere preocuparea continuă a Guvernului de a interveni în activitățile tradiționale ale cetățenilor, autoritățile au revizuit recent sancțiunile aplicabile pentru cei care nu respectă normele stabilite privind producția de alcool la nivel domestic . Deși intenția poate fi protejarea sănătății publice, măsurile pot fi percepute de unii ca fiind excesive sau chiar ca o ingerință în practicile tradiționale. Iată detalii despre aceste modificări recente, potrivit Profit.ro.
În momentul de față, amenzile variază între 2.000 și 5.000 de lei, dar vor crește la valori cuprinse între 2.000 și 10.000 de lei dacă nu sunt respectate următoarele dispoziții:
-Toate gospodăriile individuale care dețin în proprietate instalații de producție de țuică și rachiuri de tip alambic au obligația de a se înregistra la autoritatea vamală teritorială în raza căreia își au domiciliul.
-Atunci când gospodăria individuală intenționează să producă țuică și rachiuri din recolta proprie, aceasta anunță în scris intenția la autoritatea vamală teritorială în raza căreia își are domiciliul, menționând totodată cantitatea și tipul de materie primă ce urmează a se prelucra, perioada estimată în care instalația va funcționa, precum și cantitatea de produs estimată a se obține. În acest caz producătorul trebuie să dețină și mijloacele legale necesare pentru măsurarea cantității și a concentrației alcoolice a produselor obținute.
-În termen de 3 zile lucrătoare de la finalizarea procesului de producție, gospodăria individuală declară cantitățile de țuică și rachiuri produse și solicită autorității vamale teritoriale calculul accizelor datorate. Autoritatea vamală teritorială stabilește cuantumul accizelor datorate și emite decizia de impunere potrivit procedurii stabilite prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Accizele devin exigibile la momentul finalizării procesului de producție, iar termenul de plată este până la data de 25 a lunii imediat următoare celei în care accizele au devenit exigibile, potrivit art. 345 alin. (1) din Codul fiscal.
Wolf Edmond
4 octombrie 2023 at 20:01
Doar atât? Nu e în regulă.
Guvernul ar trebui să pretindă staționarea unei autotulumbe cu pulbere de la Pompieri în poarta casei sau chiar în ogradă precum și a unei echipe de geniști pentru cazul în care ar crește prea mult presiunea în cazan iar cazanele să fie neapărat prevăzute cu absorbante de miros, valve de siguranță și manometre, etalonate chiar în dimineața distilări. În val de pământ de circa 1,5 metri de jur împrejurul cazanului să fie de asemenea obligatoriu pentru a atenua efectele unei posibile explozii, un adăpost subteran pentru animalele și păsările din gospodărie iar laolaltă cu producătorul să fie neapărat prezent un degustător autorizat.
Alin
4 octombrie 2023 at 20:59
o să facem clandestin!
partea bună in România e aia cu zi ca ei și fă ca tine 🙂
imi place partea asta, de aia nu prind la noi toate psihozele occidentale…