Connect with us

Hi, what are you looking for?

Știință

Horror științific: Mini-creiere umane crescute în laborator și torturate pentru a se supune

Foto: activenews.ro

Într-un scenariu care pare desprins dintr-un film de science-fiction, un documentar terifiant realizat de Michael Snyder, tradus pentru cititorii ActiveNews, dezvăluie o realitate șocantă: mini-creiere umane, crescute în laborator, sunt exploatate până la epuizare și moarte pentru a alimenta computere hibride. Compania elvețiană Final Spark a creat un biocomputer hibrid, denumit Neuroplatforma, care utilizează aceste organoizi cerebrali în combinație cu circuite electronice convenționale, economisind astfel o cantitate uriașă de energie.

Advertisement

Citește și: O criză neașteptată lovește Europa: inclusiv Dunărea se află în epicentrul disputelor!

Advertisement

În spatele acestei inovații tehnologice se ascunde o practică tulburătoare: mini-creierele, formate din aproximativ 10.000 de neuroni fiecare, sunt supuse unui sistem de recompense și pedepse pentru a învăța să îndeplinească sarcini specifice. Antrenate cu dopamină pentru recompensă și supuse unor stimuli haotici ca pedeapsă, aceste organoizi sunt literalmente torturați pentru a asigura funcționarea eficientă a sistemului.

Deși Final Spark promovează Neuroplatforma ca pe o soluție revoluționară de economisire a energiei, criticii subliniază aspectele etice îngrijorătoare legate de utilizarea și epuizarea acestor mini-creiere umane. Această tehnologie ridică întrebări serioase despre limitele pe care societatea noastră este dispusă să le depășească în numele progresului tehnologic.

COȘMAR: Mini-creiere umane, crescute în laborator, torturate până învață să se supună

Așa-numiții organoizi sunt folosiți pe post de cipuri și exploatați până la epuizare și moarte pentru a permite desfășurarea activității unor computere și a economisi energie.

Un documentar terifiant de Michael Snyder de la TheMostImportantNews pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews. Când am început să mă documentez despre acest subiect, cu greu am putut crede că este adevărat.

O companie din Elveția, cunoscută sub numele de Final Spark (Scânteia Finală), a construit un biocomputer hibrid bizar, care combină creiere miniaturale crescute în laborator cu circuite electronice convenționale.

Această găselniță permite economisirea unei cantități uriașe de energie în comparație cu computerele obișnuite. Dar există o mare problemă.

Creierele umane crescute în laborator se uzează și mor, astfel încât oamenii de știință trebuie să continue să crească altele noi pentru a le înlocui.

Pentru a crea cei 16 „organoizi” cerebrali sferici de care depinde sistemul sunt folosite celule stem derivate din țesut de piele umană.

Îmi dau seama că toate acestea par desprinse dintr-un film science-fiction foarte prost, dar ele chiar se întâmplă în realitate.

Oamenii de știință de la Final Spark îi spun computerului hibrid „Neuroplatforma” și s-a raportat că aceasta utilizează doar „o fracțiune din energia necesară pentru a alimenta un sistem tradițional”…

„Start-up-ul tehnologic elvețian Final Spark vinde acum acces la biocomputere care combină până la patru creiere umane mici, crescute în laborator, cu cipuri de siliciu.

„Această nouă platformă de bioprocesare, numită Neuroplatforma, utilizează versiuni mici ale creierului uman pentru a desfășura activități informatice în locul cipurilor de siliciu.

„Compania afirmă că poate monta 16 din aceste mini-creiere pe Neuroplatformă și poate utiliza o fracțiune din energia necesară pentru alimentarea unui sistem tradițional.

„Platforma, la care recurg în prezent nouă instituții, integrează hardware, software și biotehnologie pentru a construi un sistem de procesare eficient din punct de vedere energetic și foarte performant.”

„Descoperirea” este salutată ca o metodă de a face mari economii de energie.

Dar cum rămâne cu creierele umane crescute în laborator care sunt înrobite și exploatate pentru a face să funcționeze Neuroplatforma?

Fiecare dintre cele 16 mini-creiere este alcătuit din circa 10.000 de neuroni vii, iar acestea sunt menținute în viață de un „sistem microfluidic care furnizează apă și nutrienți pentru celule”…

„În loc să integreze doar concepte biologice în informatică, platforma Final Spark exploatează grupuri sferice de celule cerebrale umane crescute în laborator, numite organoizi.

„Un grup de 16 organoizi este adăpostit în patru matrice conectate la câte opt electrozi și la un sistem microfluidic care furnizează celulelor apă și nutrienți.

„Această metodă, cunoscută ca „wetware computing”, valorifică în acest caz abilitățile cercetătorilor de a cultiva organoizi în laborator, o tehnologie destul de nouă, care permite oamenilor de știință să studieze ceea ce, în esență, sunt mini-copii ale organelor individuale.”

În timpul scurtei lor vieți, mini-creierele sunt literalmente antrenate să îndeplinească anumite sarcini prin folosirea unui sistem de recompense și pedepse.

„Cercetătorii fac acest lucru prin antrenarea organoizilor cu ajutorul unui sistem de recompense. Organoizii sunt recompensați cu dopamină, neurotransmițătorul responsabil pentru plăcere (și dependență).

„În schimb, ca „pedeapsă”, organoizii sunt expuși la stimuli haotici, cum ar fi o activitate electrică neregulată.”

Dacă mini-creierele sclavi fac ceea ce trebuie să facă, sunt recompensate cu multă plăcere.

Dacă mini-creierele sclavi nu fac ceea ce trebuie să facă, sunt pedepsite cu multă „activitate electrică neregulată”.

Cu alte cuvinte, aceste creiere umane în miniatură sunt torturate până când învață să se supună.

Citirea acestui text ar trebui să vă provoace greață

Final Spark susține că aceste creiere umane în miniatură folosesc „de un milion de ori mai puțină energie decât echivalentul lor de siliciu”.

„Firma elvețiană de tehnologie Final Spark a lansat cu succes Neuroplatforma, prima platformă de bioprocesare din lume în care organoizi de creier uman (versiuni miniaturizate ale organelor cultivate în laborator) îndeplinesc sarcini de calcul în locul cipurilor de siliciu.

„Primul astfel de sistem găzduiește capacitatea de procesare a 16 organoizi cerebrali, despre care compania susține că utilizează de un milion de ori mai puțină energie decât omologii lor din siliciu.”

Final Spark speră că noua lor „tehnologie” va deveni principala sursă de energie pentru revoluția IA.

Pentru că, în acest moment, instruirea modelelor IA utilizează o cantitate colosală de energie convențională…

„Conform estimărilor Final Spark, numai antrenarea popularului model lingvistic GPT-3, care a alimentat ChatGPT în primele zile, a consumat 10GW. Adică de 6.000 de ori mai multă energie decât consumă un oraș european mediu într-un an întreg.

„Înlocuirea cipurilor de siliciu cu bioprocesoare ar putea duce la economii drastice de energie. Final Spark permite laboratoarelor de cercetare să experimenteze puterea procesoarelor biologice de pe Neuroplatformă.”

Pentru o mulțime de oameni, acest lucru ar putea suna foarte bine.

Final Spark insistă că procesorul pe care l-a creat va folosi de un milion mai puțină energie decât un cip de siliciu normal.

Doar că există o problemă uriașă.

Mini-creierele mor în continuu și trebuie înlocuite periodic.

La început mureau „doar după câteva ore”, acum însă se pare că trăiesc până la o sută de zile…

„În primii ani de activitate, Final Spark s-a confruntat cu multe provocări, deoarece organoizii mureau după câteva ore. Compania a lucrat la această deficiență și și-a îmbunătățit sistemele MEA (rețele de microelectrozi) pentru a se asigura că organoizii trăiesc până la o sută de zile.”

Acești „organoizi” sunt literalmente munciți până la epuizare și moarte.

Ei sunt conectați la electrozi și exploatați până când nu mai pot lucra.

„Final Spark a făcut posibilă utilizarea acestor diferite componente grație unui dispozitiv inovator numit Multi-Electrode Array (MEA), în care sunt plasate masele tridimensionale de țesuturi cerebrale.

„Fiecare MEA conține patru organoizi cerebrali care sunt legați cu opt electrozi. Acești electrozi au rolul dublu de a stimula organoizii și de a înregistra datele pe care aceștia le prelucrează.

„Transferul de date se realizează prin convertoare analogice digitale cu o rezoluție de 16 biți și cu o frecvență de 30 kHz. Un sistem microfludici asigură suportul vital pentru MEA, iar camerele pot monitoriza funcționarea lor generală.”

Ați văzut Matrix?

Mi-am adus aminte de film când am adunat informații despre acest subiect.

La fel ca în film, energia umană alimentează întregul sistem.

Și, tot ca în film, cei care alimentează sistemul sunt sclavi.

Creatorii Neuroplatformei insistă că acest lucru este perfect în regulă, dat fiind că mini-creierele nu sunt ființe sensibile.

Indiferent dacă este sau nu așa, ceea ce fac ei este îngrozitor de greșit.

Crearea de creiere umane în miniatură și utilizarea lor pentru alimentarea unui computer poate fi o metodă de a economisi multă energie, însă arată și în ce punct a ajuns societatea noastră.

Depășim niște limite care nu ar trebui niciodată depășite.

Și, în cele din urmă, vom plăti un preț foarte mare pentru crimele comise de oamenii de știință.

Articol partener: activenews.ro

Citește și: Schimbările climatice ne lovesc mai devreme decât credeam: O ciudată ‘pată albastră’ a fost observată de oceanografi în largul Groenlandei

Advertisement

Exemplu HTML cu Link

Urmărește-ne pe: Telegram | Google News


Apasă și comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Advertisement

Te-ar putea interesa și:

Sănătate

O echipă de cercetători de la Queensland Brain Institute din cadrul Universității Queensland (UQ) a făcut o descoperire revoluționară în ceea ce privește modul...

Monden

Fondatorul legendarei trupe Phoenix, Nicu Covaci, a fost internat recent la Terapie Intensivă, după ce a suferit o intervenție chirurgicală delicată în luna martie....

Social

O poveste șocantă a zguduit comunitatea locală după ce un bărbat a descoperit că noua sa soție, pe care o cunoștea de un an,...

Știință

Pe site-ul chilieathonita.ro, cititorii sunt invitați să exploreze un material profund interesant în care astrofizicianul Hugh Ross dezvăluie aspecte fascinante despre extraordinarul reglaj fin...

Știință

O descoperire recentă făcută de o echipă de cercetători de la Northwestern University și University of New Mexico a adus la lumină existența unor...

Monden

Nicu Covaci, fondatorul și liderul emblematic al trupei rock Phoenix, a suferit o intervenție chirurgicală pe creier în urma unei diagnoze alarmante. La vârsta...

Sănătate

Portalul ChilieAthonita.ro a publicat un articol complex, explorând un documentar științific fascinant despre relația dintre tatuaje și sistemul imunitar al persoanelor care aleg să...

Monden

Într-o dezvoltare îngrijorătoare pentru scena muzicală românească, Florin Vasilică, fiul regretatului interpret de muzică populară Liviu Vasilică, se confruntă cu o problemă medicală gravă...