Connect with us

Hi, what are you looking for?

Spiritualitate

INIMO 2024: Patru zile de magie la Iași, mii de copii salvați și o poveste de neuitat! Pr. Dan Damaschin: „A MAI FOST ȘI TOT VA FI!”

În Iași, timp de patru zile și patru nopți, a avut loc cea de-a treia ediție a Festivalului Internațional al Vieții, al Copilăriei, al Familiei și al Faptelor Bune – INIMO 2024. Atmosfera vibrantă a unit zeci de mii de oameni pentru a susține 10.233 de copii sărmani și orfani, oferindu-le șansa de a începe noul an școlar demni și pregătiți. Părintele Dan Damaschin, inițiatorul evenimentului, a adus mulțumiri tuturor celor implicați, de la voluntari la sponsori, artiști și autorități, pentru contribuția lor la succesul festivalului și la sprijinirea educației copiilor nevoiași.

Citește și: Avertismentul cutremurător al Sf. Cosma Etolul: „E trist să v-o spun, dar v-o spun: azi-mâine așteptăm foamete mare, nu vom găsi o bucată de pâine și apă”

Părintele Dan Damaschin

„A FOST ODATĂ CA NICIODATĂ, INIMO 2024, CĂ DE N-AR FI, NU S-AR POVESTI, ȘI A MAI FOST ȘI TOT VA FI!

Atmosferă de mare sărbătoare a fost în Iași timp de 4 zile și 4 nopți de poveste, în care zeci de mii de oameni, uniți de dragostea față de cei 10.233 de copii sărmani ori orfani, ce așteaptă să fie îmbrăcați, încălțați și omeniți așa cum se cuvine pentru școală, au ales să dăruiască speranță, demnitate și educație, în timp ce noi i-am răsplătit cu bucurie ca la carte.

Dragi oameni INIMO și, ediția a treia a celui mai așteptat festival al verii, Festivalul Internațional al Vieții, al Copilăriei, al Familiei și al Faptelor Bune, a luat sfârșit! Și chiar dacă s-a tras cortina, iar voluntarii Asociației fac în loc de calcule, sute de kilometri pe zi și pe noapte către îngerașii noștri dragi, se cuvine să nu vă uităm, pe toți cei care ați semnat cea de-a treia filă a poveștii INIMO.

Organizarea a început încă din primele luni ale anului în mintea mea și doar cu cateva săptămâni în urmă la locul faptei pentru că așa-i la noi: treabă multă, iar copiii frumoși și numeroși.

Nu a fost deloc ușor să întocmim documentația pentru multele bibliorafturi, cereri și demersuri cât să blochezi multe birouri ale instituțiilor administrative și să epuizezi în teren mâna de oameni bună la „de toate”. Doar că nouă nu ne mai pasă de mult de oboseală și de Monitoare Oficiale, ci, mai presus de orice, de siguranța și fericirea copilor, alături de părinții lor.

Da, recunosc, singur nu le puteam face pe toate. De aceea cred că a rânduit Dumnezeu oameni destoinici lângă mine, dar și prin Târgul Ieșilor, pe la birouri și prin tranșee, că fără El nimic nu se clădește și se-ncheie!

Dau slavă Domnului Iisus Hristos și-l rog să-l țină sănătos pe Înalt Prea Sfințitul Părintele Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care a binecuvântat și ne-a oferit și sprijin după a sa putere la săvârșirea acestei lucrări a Bisericii noastre.

Primăria Municipiului Iași ne-a fost ca de fiecare dată alături cu sprijin financiar, dar și cu mulțimea ostenitorilor din Salubris Iași, Direcția de Sănătate Publică Iași – DSP Iași, Poliția Locală Iași.

Consiliul Județean Iași – Iași County Council a devenit partener al faptelor bune, și cu bănuți și cu susținerea artiștilor aflați sub aflați directa coodonare de la Filarmonica Moldova și de la Ansamblul Constantin Arvinte. Cum cei mai mari artiști ai momentului nu pot veni chiar orișiunde, pentru ei am pregătit terenul, și la propriu, și la figurat, din cadrul USV Arena cu tot ceea ce presupune: electricitate, securitate, logistică etc., prin bunăvoința și promptitudinea domnului rector prof. dr. Gerard Jităreanu și tuturor membrilor Universității de Ştiinţele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” Iaşi. Toți oameni pe cinste și de nădejde!

Alături de aceștia, partener de siguranță ne-a fost, ca în toate proiectele noastre, Iașisting, începând cu instruirea celor 500 de voluntari, aplicarea normelor de prevenție, cât și dotarea cu prafurile răcoritoare care te scapă de grijile mistuitoare.

Ca noi să ne distrăm (mă rog, doar unii), am avut și armate de supereroi și super-eroine de peste tot: Jandarmeria Iași, Poliție (Poliția Municipiului Iași secția 2, Poliția Rutieră, Agenția Națională Antidrog), Serviciul de Ambulanță Județean Iași, I.S.U.J. Iaşi – Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al jud. Iaşi, SMURD Iași, Crucea Roșie Română Filiala Iași și multe alte Servicii nevăzute, doar de dânșii știute. Și tare bine ne-a mai fost!

Și acum, oameni dragi, de unde să încep să mulțumesc atâtor și atâtor sponsori, care s-au ostenit pentru a asigura resursele materiale și financiare, ca această poveste să poată continua?

Cine credea că „punem suflet” al celor de la Profi e doar un slogan, lipsit de vreo urmă de adevăr, l-aș îndemna să măsoare cât suflet au pus, de trei ediții încoace, în buna desfășurare a celui mai frumos festival din România, INIMO. Este aproape un miracol să spui că o firmă care încă mai are la raft atâtea și atâtea produse românești, găsește calea de a susține valorile familiei și ale credinței, fără a cere la schimb decât buna educare a copiilor sărmani.

Pentru toți iubitorii de cafea, deși inima mea nu o vrea, cu siguranță că ați văzut, mai peste tot, paharele cu Veronica, INIMO și cei 10.233 de copii. Ei, bine, Homico Express Coffee, au spus „DA” faptelor bune și nu numai că au oferit 2 burse, a câte 5000 de lei fiecare, bursierilor noștri de la CEDC, dar ne-au copleșit cu grija și interesul pentru ca totul să funcționeze mai ceva ca fotbalul din America de Sud.

„Hai, părinte, să construim o faptă bună!”, au spus de la început cei de la Royal Town Iasi și, iată că, și de această dată au făcut ce au știut mai bine – să construiască generații, care, fără ajutor, ar rămâne parte a unei Românii uitate.

Poate cea mai frumoasă poveste a sponsorilor din acest an, a fost cea cu apa, pentru că, atunci când aveam mai mare nevoie de ea, cei de la Migdalin Distributie ne-au sărit în sprijin, cu o cantitate cât să răcorească fiecare participant la distracție și fapte bune. E atât de frumos, atunci cand bogații lumii mai, mai ca te scuipă în față când le ceri ajutor pentru copiii sărmani, să vezi că oamenii noștri buni și tare mici în comparație cu primii și-ar da și cămașa de pe ei. Bun e Dumnezeu!

Am avut alături de noi niște artiști de mare anvergură. Tare greu s-au lăsat duși înapoi acasă, la copii și familii, după ce au fost răsfățați în odăile de La Castel Events, Pleiada Boutique Hotel, Hotel Unirea Iasi, Grand Hotel Traian și Motel Bucium. Ne-am bucurat să îi ascultăm pe HORIA BRENCIU, Stefan Banica, Connect-R, Voltaj, Feli, Eva Timush, Holy Molly, dar și maestrul Nicolae Botgros cu Orchestra Națională ”Lăutarii” din Chișinău și artiști de renume, precum Steliana Sima, Radu ILLE, Elisabeta Turcu Juverdeanu, Constantin Bahrin, Brândușa Covalciuc Ciobanu, Filarmonica de Stat Iasi / Iasi Philharmonic, Romania, Ansamblul Artistic Profesionist „Constantin Arvinte” al CJ Iasi, Circul din Chișinău, Coloricii, Trupa Planeta Clounella, Urșii de la Comănești-Leorda, Fanfara Frații Lucan, Rareș Prisacariu. Să nu îi uităm nici pe prezentatorii noștri dragi, prietenii copiilor sărmani, Andreea Marin, Alex Dima, Dan Negru, Ciprian Moraru și Laura Cristiana Hulubei. Așadar, sute multe de artiști dintre cei mai buni, au încântat zecile de mii de inimi, atâtea câte au fost în cele patru zile de INIMO, la Iași.

Vă dați seama? O asemenea desfășurare de forțe nu ar fi fost posibilă fără oamenii de suflet de la: Darif, Pufuleții Yammi, Fabrica de bere Albrau, Zimbru România, Bras Renault, COTNARI, Akyle Security, Carstrag Construct, Caterpillar, Kosarom, ⁠TTS (TRANSPORT TRADE SERVICES) România, Let’s Play, Quartz Matrix, Bytex Technologies, Fiald Construct și dezvoltator, Iust Serv, Safe protection, Arca Seneville și According Group, care s-au străduit să contribuie, fiecare, la începutul de an școlar al micilor beneficiari ai Asociației Glasul Vieții.

Stadionul s-a umplut nu numai de distracție, ci și de activități interactiv-educative, atent pregătite de zeci de voluntari de la Antibiotice Iasi, tbi bank Romania, Neo Kids România. Alături de aceștia, se cuvine să mulțumim și celor de la Fortis, ⁠Rebfruct, Fredy, ⁠Domeniile Bohotin, ⁠Grupul de firme Yda Proiect, care au completat lista oamenilor de bine ai INIMO 2024. Bineînțeles că pe așa o vreme, ne-am răcorit și am scăpat de durerea de cap cu ajutorul celor de la Betty Ice.

Sfoară-n țară de am ajuns pe prima pagină a publicațiilor de prestigiu din România, au dat băieții și fetele de la Pro TV, Antena Group, TVR, Digi24, TRINITAS, EuroNews, PrimaTV, Realitatea.NET, Iași TV Life, TVR Iași, TeleM, Apollonia TV, BZI, AZ News, WOW Iași, Ziarul de Iași, Agenția de știri Basilica, Ziarul Lumina, Doxologia Stiri, R3Media, ADMINIS, Adevărul, România Actualități, România TV, Radio Iaşi, RadioHit Iasi, Viva FM Iași, Radio TRINITAS, Radio România, Impact Fm, Stirea De Iasi, Curierul de Iaşi, Jurnalul de IASI, Evenimentul, Mediafax.ro, AGERPRES, Știri pe surse, Esti de la Iasi – Grup Oficial, Calea spre mantuire, ZiareLive.ro, Radio Regional, Știri din surse, Ziare Online 24, Știrile Moldovei, 7est.ro, Ziar.com, Info Iași Online, Alo,Iasi, 24iasi, Revista Timpul, 7 IAȘI, OK Magazin, Incredibilia, Agro TV, Glasul Cetății, Ultimele știri online, Presa Online, http://xn--astzi-twa.ro/, DayNews24, Monitorul de Vrancea și alții, pe care doar voi și Dumnezeu îi știți, au strigat în gura mare că la Iași e sărbătoare!

Socotind și adunând fiecare leuț, INIMO 2024 a însemnat fericirea a 3027 de copii din lista celor 10.233 care vor merge la școală, așa cum merită fiecare copil – curați, frumoși și demni. Nici pe departe nu pot trage însă o linie, fiindcă mă apasă nevoile celorlați care, în mai puțin de 3 săptămâni, vor avea nevoie de cele trebuincioase pentru acest început de an școlar.

Vă port în suflet și în rugăciune și pe voi, cei peste 500 de voluntari, care v-ați ocupat, sute de ore, de organizare, check-in, securitate, media, logistică, dar și cei care v-ați ocupat să nu rămânem nemâncați și nedormiți.

De v-am uitat pe vreunul, să știți că vă am și pe voi în rugăciunile rostite la Altarul Vieții și vă încredințez de răsplata nemăsurată a bunului Dumnezeu!

Acum, de-am necăjit pe vreunul, ne iertați, dar, la atâția copii flămânzi, trebuie și un pic de gălăgie, cât să audă fiecare de nevoile noastre.

Acestea fiind spuse, punem punct ediției din acest an, și, de ne va îngădui Cel de Sus, vom punem la cale scenariul unei povești și mai frumoase!

Așa să ne-ajute bunul Dumnezeu, cu bucurie și cu fapte bune!

Citește și: O frescă rară cu Fecioara Maria, datând din perioada preiconoclastă (726-842), a fost descoperită într-o biserică din Grecia

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa și:

Spiritualitate

Intrarea în Postul Crăciunului marchează pentru creștini un moment de introspecție și purificare, atât spirituală, cât și fizică, prin renunțarea la excese și îndreptarea...

Spiritualitate

Postul Nașterii Domnului, o perioadă de pregătire spirituală și introspecție pentru creștinii ortodocși, a început pe 15 noiembrie și se va încheia pe 24...

Actualitate

Comunitatea din cartierul Tătărași, Iași, este zguduită de un incident tragic, în care o adolescentă de doar 14 ani a fost găsită spânzurată în...

Actualitate

Într-un context de neclaritate și tensiune, polițiștii investighează moartea asistentei șefe de la Clinica de Ortopedie din Iași, Carmen Grierosu, al cărei corp a...

Externe

După o campanie electorală marcată de retorică anti-trans și de un discurs care a vizat frecvent comunitățile LGBTQ, victoria lui Donald Trump a generat...

Externe

În cadrul alegerilor prezidențiale din Statele Unite, statul Florida a organizat un referendum cetățenesc pentru dreptul la avort, însă inițiativa nu a reușit să...

Politică

Liderul AUR, George Simion, și-a exprimat entuziasmul în urma victoriei lui Donald Trump în Statele Unite, conform rezultatelor parțiale care îl arată drept câștigător...

Externe

Într-o victorie ce marchează un moment semnificativ în politica americană, Donald Trump, candidatul Partidului Republican la Casa Albă, a fost declarat noul președinte al...