Mihai Tîrnoveanu aduce un omagiu puternic preoților ortodocși din Harghita și Covasna, descriind rolul lor esențial în menținerea tradițiilor și identității românești într-o zonă cu provocări deosebite. El pune accent pe imaginea simbolică a preoților ca fiind cei care, prin credință și muncă, păstrează vie moștenirea spirituală a neamului românesc.
„Mâinile unui preot ortodox din Harghita și Covasna, mâinile care fac cruce pe creștetul pruncilor botezați românește și pe ogorul muncit. Sunt lopețile sfințite ce sapă după Strămoși în adâncuri, să-i țină drepți pe cei de-acum,” spune Tîrnoveanu, descriind preoții ca pe niște piloni ai comunității. Aceștia sunt cei care, prin gesturile lor sacre și prin munca grea pe ogoarele țării, își mențin comunitățile unite și puternice în fața încercărilor.
Tîrnoveanu continuă prin a menționa figuri distincte ale acestui „front spiritual”: „Sunt mâinile părintelui Horia din Săcel și Vidăcuț, cel trecut la ceruri, din satele Bătrânilor lui Dumnezeu dintr-un colț uitat de țară.” Astfel, el subliniază contribuția personală a preoților care, de-a lungul generațiilor, au devenit adevărați eroi locali.
Preoții menționați în postarea lui Tîrnoveanu nu sunt doar niște figuri legendare, ci oameni reali care și-au dedicat viața comunității. „Aceleași brazde adânci de muncă și credință le-am văzut la părintele Ioan Bercu din Zăbala, la părintele Valentin, Lucian, Vasile, din Inima Țării,” mărturisește Tîrnoveanu, subliniind faptul că a văzut aceste exemple cu propriii ochi, nu doar auzindu-le din „povești”.
Preoții din Harghita și Covasna sunt descriși ca purtători ai unei tradiții mult mai vechi, care se leagă de însăși esența spiritualității românești: „Le-am văzut palmele și în ele sufletul. În relieful acestor palme de preot parcă și-a scris Lucian Blaga spațiul românesc.”
Această frază puternică aduce în discuție ideea că preoții sunt păstrătorii nu doar ai credinței, ci și ai identității naționale, prin faptul că ei încarnează, prin sacrificiul lor, istoria și valorile României. „Aici sunt rănile vii ale bătăliilor pierdute, cicatricele suferințelor trecute, dar și izbânzile unui întreg Neam care nu se lasă!” Tîrnoveanu invocă atât durerile, cât și triumfurile națiunii române, într-o luptă continuă pentru supraviețuire.
Această luptă, însă, nu este una fără sacrificii. El folosește o metaforă puternică pentru a descrie sângele care a curs în bătălii și care s-a amestecat cu pământul țării: „Sânge curs din răni și victorii, sânge amestecat cu țărână, lutul ce plămădește eternitatea românească, lutul de pe roata olarului ce a clădit civilizația Carpaților până la Mare.” Această imagine reamintește de străvechea legătură dintre pământ și sângele care l-a apărat de-a lungul secolelor.
Preoții, însă, nu sunt doar păstrători ai credinței, ci și apărători ai dreptății sociale, înrădăcinați în istoria revoluționară a României. Tîrnoveanu amintește de figura legendară a lui Horea, liderul revoltei țărănești: „De pe roata ce l-a înălțat la Cer pe Horea, preot ortodox țăran răsculat pentru Neam și Hristos.”
Această imagine subliniază faptul că preoții ortodocși au fost, de-a lungul istoriei, apărători ai drepturilor poporului român, luptând nu doar pentru credință, ci și pentru libertate. „Țăran și preot, Pământ și Cruce, Jertfă și Credință,” sunt, în cuvintele lui Tîrnoveanu, cei care modelează „Geografia Națională din palmele preoților ortodocși.”
Tîrnoveanu face un apel puternic la cei care ar dori să conteste această imagine, invitându-i să vadă realitatea cu propriii ochi: „Cine are ceva de spus despre Sfințiile Lor, să meargă cu noi măcar într-o acțiune din Harghita sau Covasna, să vadă cu propriii ochi ce înseamnă să fii ortodox, ce înseamnă să fii român și să mărturisești acest lucru într-un spațiu de luptă continuă, unde luptătorii stau noaptea cu steagul și crucea sub pernă.”
În concluzie, Mihai Tîrnoveanu subliniază privilegiul de a putea ajuta și de a face parte din această luptă continuă pentru păstrarea identității naționale: „Să vină cu noi acolo unde-i mai greu, să nu vadă acest lucru ca o povară sau un hatâr, ci ca pe un privilegiu; privilegiul de a-ți face datoria față de Neam, acolo unde identitatea lui sângerează neîncetat.”
Încheind cu o notă de recunoștință profundă, Tîrnoveanu aduce un omagiu preoților ortodocși și episcopului Andrei al Covasnei și Harghitei, subliniind rolul lor central în protejarea spiritualității românești: „Sărut mâna tuturor preoților, sărut Dreapta ocrotitorului nostru, Preasfințitul Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Episcopul Inimii Țării.”
Citește și: Tragedie cumplită la o mănăstire din Neamț: a murit părintele stareț Ciprian Mera, la doar 44 de ani!
Finalul mesajului este unul simbolic, prin care își invită cititorii să recunoască adevărata putere a acestor mâini sfințite: „Priviți mâinile ce țin în ele o Țară.”
