Într-o reflecție profundă și înălțătoare, Părintele Ioan Istrati ne împărtășește o viziune plină de lumină și spiritualitate despre relația sa cu îngerul păzitor. Acesta vorbește despre o prezență diafană, plină de iubire și devotament, care îl însoțește în toate momentele vieții, îndrumându-l spre legea divină și spre unitatea cu Dumnezeu. „O ființă de lumină de un diafan minunat, plină de iubire și de ascultare, stă lângă mine mereu. Mă îndeamnă să înțeleg legea lui Dumnezeu și să mă unesc cu El, așa cum el s-a unit. Plânge mereu pentru păcatele mele, ca și cum ar fi ale lui. O imensă memorie de dezamăgire, speranță, încurajare, bucurie, tristețe și durere. Mereu încurajându-mă, șoptind cuvintele iubirii, suflând alene peste ființa mea adormită de întristare, sărutându-mă noaptea pe suflet, cu perpetuă grijă de mamă, cu conștiința continuei mele căderi.”
Părintele își amintește cum această ființă angelică l-a ocrotit încă din primele momente de viață, începând de la Botez, învățându-l rugăciunea și insuflându-i dorința de a sluji ca preot. Îngerul său este descris ca un „Liturghisitor de taină pe Sfânta masă a inimii mele. Povățuitor printre spinii în care mă afund mereu, spre Calea Hristos. Sfătuitor de lumină când mă rog. Îndemn, șoaptă firavă, tăcere grăind, lumină în întunericul meu.”
Această mărturisire poetică și emoționantă se încheie cu o urare și un gest de smerenie față de îngerul păzitor: „La mulți ani, scumpul meu înger păzitor. Iartă-mă.”
