Cu doar zece zile înainte de debutul celui mai important pelerinaj ortodox din România, cel organizat la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, orașul Iași este deja martorul sosirii timpurii a unui val impresionant de credincioși. Deși evenimentul principal este programat să înceapă abia pe 8 octombrie, câteva mii de pelerini au sosit deja, încercând să evite aglomerația din perioada de vârf. În fiecare an, sărbătoarea atrage zeci de mii de oameni, iar perioada premergătoare devine o provocare logistică pentru autorități și organizatori.
Pelerinii au început deja să sosească la Iași cu zece zile înaintea sărbătorii Sfintei Parascheva, încercând să evite aglomerația
Cu toate că mai sunt zile bune până la marea sărbătoare, pelerinii, dornici să se închine la racla cu moaștele sfintei, își încep deja așteptarea. În ultimele ore, zeci de autocare încărcate cu credincioși au ajuns în centrul Iașiului, iar coada formată pentru a ajunge la raclă se întinde până la ieșirea din curtea Mitropoliei. Mulți dintre aceștia au petrecut ore în șir așteptând, o parte dintre ei exprimându-și mulțumirea că au ales să vină mai devreme pentru a evita aglomerația care va urma. „Este mai bine acum, că nu este atât de aglomerat”, a spus o femeie. O altă participantă a remarcat că „anul acesta coada este mai lungă decât în alți ani.”
Pentru unii pelerini, drumul până la racla sfintei a durat mai bine de o oră și jumătate. Mulți dintre ei au adus cu ei buchete de busuioc sau haine pe care doresc să le sfințească. Potrivit stirileprotv.ro, o femeie venită tocmai din Belgia a povestit cum credința ei în Sfânta Parascheva îi oferă speranță pentru vindecarea fiicei sale, grav bolnave: „Am o fetiță care e bolnavă, de o boală care nu îi spun numele și sper să fie bine! O rog pe sfânta și va fi bine!”. De asemenea, o altă femeie a venit pentru a-și exprima recunoștința față de sfântă, după ce fiica sa a trecut printr-o intervenție chirurgicală dificilă: „Mulțumesc la Dumnezeu că îmi este fata bine! Am operat-o și în timpul operației mi-a intrat fata în comă, a trebuit resuscitată, intubată. M-am și reîntors să îi mulțumesc pentru tot.”
Lucian Apopei, directorul de comunicare al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, a remarcat numărul mare de pelerini care sosesc încă dinaintea zilelor oficiale de sărbătoare: „Am putea spune că este un pelerinaj, dinainte de pelerinaj, vedem sute, poate mii de pelerini care vin, am văzut autocare parcate aici în preajma Mitropoliei. Sunt credincioși care vin de departe, care poate nu au posibilitatea în acele zile să ajungă.”
Evenimentul religios va începe oficial pe 8 octombrie, când racla cu moaștele Sfintei Parascheva va fi scoasă din Catedrală și așezată pe un baldachin împodobit cu flori, în curtea Mitropoliei. Săptămâna următoare va fi dedicată rugăciunii neîncetate, culminând cu sărbătoarea hramului, care va fi prăznuită pe 14 octombrie.