Connect with us

Hi, what are you looking for?

Actualitate

Miracol în Săptămâna Mare: un copil de 2 ani a căzut de la etajul 7, a supraviețuit și se află internat la spital, după o prăbușire de 20 de metri în București

Imagine cu rol ilustrativ / Foto: epitesti.ro

Un incident dramatic petrecut în Sectorul 6 al Bucureștiului a zguduit o întreagă comunitate, după ce un copil în vârstă de doar doi ani a supraviețuit în mod miraculos unei căderi de la aproximativ 20 de metri înălțime. Micuțul s-ar fi prăbușit în gol de la etajul șapte al unui bloc de locuințe din zona Prelungirea Ghencea și, deși a suferit traumatisme severe, a fost găsit conștient, în stare critică, și a fost transportat de urgență la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, unde se află internat în secția de Terapie Intensivă.

Citește și: A fost identificat șoferul care a plonjat cu duba în Dunăre: a murit sub ochii salvatorilor, în județul fără niciun scafandru

Potrivit informațiilor preliminare, copilul s-ar fi urcat pe un pat aflat lângă geamul dormitorului, apoi pe un calorifer, reușind astfel să ajungă în zona periculoasă a ferestrei deschise. În lipsa unei supravegheri directe, cel mic s-ar fi dezechilibrat și a căzut în gol. Martorii spun că tragedia s-a produs fulgerător, iar vecinii au fost primii care au văzut copilul căzut la baza blocului, plin de praf și cu multiple leziuni vizibile.

„Eu coboram să mă duc la magazin şi am văzut vecinii agitaţi… şi am venit să văd şi eu ce se întâmplă. Copilul era căzut aici. Atunci a venit poliţia, salvarea. Plângea, plângea… era săracul şi… cred… la picioruşe, era cu guriţa plină de pământ, cum a căzut… prin copacii ăştia”, a relatat una dintre vecine, martor ocular la scena tulburătoare.

O altă femeie din bloc a descris cum a perceput momentul căderii: „Dormeam, că am lucrat de noapte şi am auzit o bubuitură jos. Chiar am crezut că e vreo pungă de gunoi sau ceva… copii de la şcoală mai aruncă pietre… şi, când am venit pe balcon să văd ce s-a întâmplat, era copilul jos… plângând”.

Starea medicală a copilului este extrem de gravă, iar echipele medicale fac eforturi susținute pentru a-i stabiliza funcțiile vitale. Potrivit unor surse din spital, copilul suferă de traumatism cranio-cerebral mediu, multiple fracturi craniene, traumatism toracic sever cu fracturi, fractură de bazin și de femur.

În paralel, autoritățile au declanșat o anchetă penală pentru vătămare corporală din culpă. Polițiștii au început deja investigațiile, iar în perioada următoare urmează să stea de vorbă cu părinții copilului. Nu este exclusă posibilitatea declanșării și unei anchete sociale care să verifice dacă cel mic se afla într-un mediu familial adecvat.

„Copilul, în vârstă de doi ani, a căzut de la etajul şapte al blocului pe care îl vedeţi acum, în imagini, în spatele meu. Prelungirea Ghencea este adresa de unde a căzut micuţul. Se pare că a picat de la geamul dormitorului şi, spuneau martorii de la faţa locului, copilul s-a urcat pe pat, de pe pat pe calorifer, a ajuns pe geam şi s-a dezechilibrat. În momentul în care a ajuns jos, era conştient, însă, plângea destul de tare şi avea lovituri vizibile la un picior. Au ajuns la faţa locului medicii, el a fost preluat şi transportat la o unitate spitalicească din Capitală (…)”, a transmis Delia Olaru, reporter Antena 3 CNN.

Citește și: Lovitură dură pentru Bogdan Peșchir: Judecătorii decid să-l țină încă 30 de zile în arest, după ce i-au respins cererea de eliberare

Cazul readuce în discuție problema siguranței copiilor în locuințe și a nevoii de măsuri suplimentare pentru a preveni accidentele tragice care pot avea loc într-o clipă de neatenție. Ancheta va continua în zilele următoare, iar starea copilului rămâne una critică.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa și:

Social

Într-un moment în care credincioșii sunt chemați la liniște sufletească, smerenie și rugăciune, fostul purtător de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, actualmente...

Spiritualitate

Vinerea Mare, ultima zi de vineri din Săptămâna Patimilor, reprezintă pentru creștinii ortodocși una dintre cele mai solemne și încărcate de emoție momente din...

Politică

Un protest de amploare este programat duminică, 12 ianuarie, în București, ca răspuns la anularea alegerilor prezidențiale, decizie care a stârnit un val de...

Actualitate

Un incident neobișnuit a avut loc luni seara în parcarea centrului comercial Mega Mall din București, șocând martorii aflați în zonă. O mașină a...

Actualitate

Duminică, 8 decembrie, autoritățile din București au fost puse în alertă după ce un bărbat a urcat pe o macara, punându-și viața în pericol....

Actualitate

O dimineață sumbră pe Bulevardul Constantin Brâncoveanu din București, unde o femeie în vârstă de 52 de ani și-a pierdut viața într-un accident tragic,...

Actualitate

Un tragic accident rutier a avut loc vineri seară în localitatea Bosanci, județul Suceava, în urma căruia un copil de doar 13 ani și-a...

Social

În urma decesului cunoscutului om de afaceri Silviu Prigoană, care a suferit un infarct într-un restaurant din Brașov, declarațiile recente ale Tinei, fosta iubită...