O mărturie tulburătoare și viscerală a unei profesoare cu două decenii de experiență scoate la lumină adâncimile întunecate ale sistemului nostru educațional. Cu o sinceritate sfâșietoare, profesoara împărtășește un episod în care s-a simțit neputincioasă și umilită în fața propriilor elevi. În ciuda anilor petrecuți în slujba educației, în ciuda pregătirii sale academice, se confruntă cu provocări care depășesc didactica și pedagogia. Este vorba despre o criză a respectului și a integrității, despre o generație care pare să fi pierdut legătura cu valorile și cu decența. Este o critică asupra sistemului, asupra lipsei de susținere și a percepției distorsionate privind realitățile din școlile noastre. Această mărturie este un apel disperat pentru reformă, pentru înțelegere și pentru o reflecție profundă asupra direcției în care ne îndreptăm ca societate.
Profesorii încep să strige
„Azi, dupa 20 de ani de cariera, am clacat in clasa. Am preferat sa ies din clasa, ca sa nu plesnesc pe cineva. Azi mi-a ajuns cutitul la os. Elevii au ajuns la un grad de nesimtire si tupeu maxim. Un elev si-a deschis telefonul si a inceput sa filmeze in ora, parerea mea e ca facea live pe tik tok. I-am cerut sa inchida si sa imi dea telefonul. Intentia mea era sa il pun pe catedra pentru a putea sa imi continui ora.
Elevul in cauza si colegii au sarit cu gura ca nu am voia sa le iau lucrurile personale, o fata aproape ca tipa ca de ce ating elevul ca nu am voie sa pun mana pe el, in conditiile in care nu am atins copilul nici macar cu un deget. M-am intors spre domnisoara respectiva si am atentionat-o cu calm sa isi coboare tonul vocii si sa fie mai atenta ce afirmatii face si sa nu distorsioneze lucrurile pentru ca lucrurile neadevarate, indiferent de natura lor pot afecta un om.
Stiti ce mi-a raspuns? ” stiti ca pe mine ma vor crede, pe mine si pe colegii mei pentru ca toti vom spune ca l-ati atins”. Nu te puteai intelege cu ei, parca erau „posedati”. E o clasa cu probleme dar niciodata nu au facut asa. Am iesit din clasa ca sa nu imi pocneasca ceva la cap,ma mir ca nu am facut vreun avc pana acum. Bine ca era spre sfarsitul orei. Nu am fost om toata ziua. Vorbim de clasa a VII a, scoala de cartier. Probleme au mai fost la aceasta clasa, nu doar la ora mea ci si la alti profesori sau in pauze, parintii chemati la scoala dar depasiti de situatie. Ridicau din umeri si spuneau „nici eu nu mai stiu ce sa fac cu el” sau „asa face si acasa”.
Politia a fost chemata de cateva ori la scoala in urma unor incidente dar a ramas la stadiul de constatare.
Daca nu se va face ceva curand in scoli, unde gradul de violenta, tupeu, nesimtire a atins cote maxime, daca vom continua sa toleram asemenea derapaje si sa acceptam la nesfarsit toate tampeniile debitate de diverse ong-uri ca noi nu stim sa educam, ca scoala e despre jocuri si fericire, ca trebuie sa educam cu blandete, ne ducem naibii cu totii.
Am facut o facultate, am invatat atat de mult ca sa ma duc la un loc de munca unde un copil de 13-14 ani isi bate joc de mine si eu nu pot sa ii fac nimic? Asta e balamuc, nu scoala!!! Intru in scoala zambind, relaxat si plec cu capul bubuind si cu teama ca imi pocneste inima?
Chiar nu se mai poate !!! Vreau sa ma duc la scoala sa imi fac orele in liniste, sa am liniste la ore si imi dau si sufletul pt ei. Sustinere??? Nu ai de la nimeni. Esti lasat singur in cusca cu lei. Pe usa scrie SCOALA. Ar trebui sa scrie BALAMUC pentru ca asta nu e o scoala din Uniunea Europeana,“ a scris profesoara pe grupul de Facebook “Colegiul Cadrelor Didactice”.
Citește și: „Un popor care nu își cunoaște istoria este ca un copil care nu își cunoaște părinții”
Grigoraș
10 octombrie 2023 at 13:30
Școala românească este un. babilon veritabil.
Radu
10 octombrie 2023 at 21:18
Asa este!Cei care conduc invatamanatul precum si unii dintre parintii elevilor nu va dau voie sa lucrati bine !De ce ?Nu au interes!Ce ramane de facut?Sa va calmati si atat!Adica ce fac?Pun mai presus elevul decat profesorul!In aceste conditii este foarte greu sa fii profesor,foarte greu,te umilesti in fata elevului !
Knebel Vasile
11 octombrie 2023 at 15:02
daca am comentat la ora de matematica mi-a tras profu un sut in cur ca i-am raspuns obraznic!a facut f bine ca a doua oara nu s-a mai intamplat sa fiu obraznic!asta era prin 1974!ce sa reclami la directiune ca te si exmatricula pt obraznicii si comportament indecent!daca nu aveam uniforma sau costum bleumarin si cravata nu aveam ce cauta la scoala!daca aveai mai mult de 40 de ore de absente nemotivate te pastea exmatricularea!fumam prin wc in pauze!se tinea de sase sa nu ne prinda ca era scandal!daca auzeau parintii era si mai rau!vara munceam pe la institutii locale cate o luna doua sa facem bani de buzunar!La final de liceu am dat bacul din 135 de absolventi unul singur nu si-a luat bacul!La facultate am reusit peste 50%!alte vremuri, alte mentalitati!
Vlad Tepes
13 octombrie 2023 at 15:26
Ai vazut filmele AMERICANE cu scoli de stat ?
De acolo s-au ”inspirat” dementii astia iar voi, profesorii,i-ati acceptat, fiindca asa era cool.
Acum va iese pe nas inconstienta si lipsa de maturitate in gindire.
De la ”parinti” sa nu asteptati ajutor, fiindca majoritatea sint produsul societatii capitaliste multilateral dezvoltate si nu stiu pe ce lume se afla.
Poate multi dintre ei se drogheaza si, oricum, sint dependenti de telefon.
Singura solutie este sa plecati, in masa, din scoli, sa-i lasati pe dementii care va terorizeaza sa plece pe strazi si sa vandalizeze tot ce le iese in cale, pina vin jandarmii si ii impusca !
Succesuri !