Hai că ne-am distrat prea mult azi cu cozonaci și sarmale și uităm lucrurile importante.
Într-un articol din Libertatea <Educația sexuală în școli „doar cu acordul părinților” încalcă jurisprudența CEDO. Explicațiile unei avocate> se aduc argumente pentru care această disciplină ar trebui să nu mai țină cont de alegerile părinților.
Citește și: Paul Gabriel Andrei: Vă dați seama ce proști îi cred ăștia pe americanii de rând?
Și o avocată ne dă două exemple de afară unde justiția a considerat că părinții nu ar trebui să-și bage nasul în educația sexuală a propriilor copii. Citiți și comentăm după. E lung, dar important.
<În cauza Dojan și alții contra Germaniei, cinci cupluri membre în Biserica Creștină Evanghelică Baptistă au făcut plângere la CEDO după ce școala primară în care învață copiii lor a organizat, în 2006, un spectacol de teatru numit „Corpul meu este al meu”.
Spectacol, adaptat pentru copiii cu vârste între 7 și 9 ani, a avut scopul de a atrage atenția asupra cazurilor de abuz sexual împotriva copiilor de către străini sau membri ai familiei. Elevilor le-au fost prezentate diverse situații în care ei ar putea fi victime ale abuzului și au fost învățați cum să reacționeze la el și cum să-l reclame.
Părinții în cauză nu i-au lăsat pe copii să participe la spectacol și nici la cursurile de educație sexuală din acel an și din precedentul, spunând că educația sexuală dăunează dezvoltării morale a copiilor lor. Ei au fost amendați de statul german, iar mai departe, la CEDO, judecătorii au stabilit că autoritățile nu au greșit prin refuzul scutirii de la cursurile obligatorii de educație sexuală.
CEDO a mai spus că planificarea cursurilor școlare intră în responsabilitatea autorităților, nu a părinților, iar orele de educație sexuală și spectacolul de teatru au vizat „transmiterea neutră a cunoștințelor” despre contracepție, sarcină, abuz și violență sexuală, cu scopul prevenirii acestor cazuri.
În Elveția, în 2011, doi părinți au dat în judecată o școală primară după ce aceasta a refuzat să o scutească pe fetița lor de clasa a II-a de orele obligatorii de educație sexuală. Părinții au ajuns până la recurs, acuzând școala de „ingerință în viața personală”, încălcarea dreptului la protecția vieții de familie și a libertății de conștiință, dar fiecare instanță a dat dreptate școlii: că educația sexuală urmărește protecția copilului împotriva pericolului violenței sexuale și întărirea unei relații pozitive cu corpul său.
La rândul său, CEDO a considerat că cei mici au nevoie să beneficieze de educație sexuală, în contextul unor pericole reale de care se pot lovi, cum este abuzul sexual. În plus, îi pregătește pentru realitățile sociale și le satisface niște curiozități legitime, pentru că sunt expuși informațiilor externe.>
Cazul 1. Părinții care nu și-au lăsat copiii de 7-8 ani să participe la un specctacol considerat inadecvat vârstei lor au terminat prin a fi amendați. Semnalul cât se poate de clar, copiii nu mai sunt ai voștri, sunt în sistem, facem noi ce vrem cu ei. Spectacolul intitulat sugestiv „Corpul este al meu” adică copilul face ce dorește, ce mai contează că are părinți care-l iubesc acasă. Dacă el se va considera broască într-o zi nu cumva să-i rănim sentimentele spunându-i că nu e așa. Sau dacă vrea să fie fată deși anatomia lui spune altceva. Lucrurile astea s-au intamplat în 2006.
Cazul 2. Doi părinți nu au fost de acord ca fetița lor de 8 ani să participe la cursul de educație sexuală. Au mers prin toate tribunalele și au ajuns la CEDO care le-a dat doua palme și le-a transmis că nu e după ei, educația sexuală și „curiozitățile” trebuiesc satisfăcute de la vârste cât mai fragede. Se întâmpla în 2011 în Elveția, loc de unde este și trustul care a cumpărat Libertatea și care susține astfel de materiale.
Care e ideea? Că toți se folosesc de celebra statistică cu mamele minore, unde am fi pe primele locuri în Europa. Nu mai venim cu argumentul că statistica e viciată de faptul că media e ridicată de o anumită parte a populației care oricum nu prea frecventează școala deci informația nu ar ajunge la respectivele viitoare mame minore.
Ce nu înțeleg unii sunt două lucruri:
1. Populația e reticentă nu la informații vitale și importante privind contracepția si recunoasterea unui abuz ci la faptul că aceste cursuri sunt predate de persoane active în ONG-uri dubioase cu agendă clară. Mai sus vorbeam de o piesă de teatru, unde nu poți cere scenariul dinainte să fi sigur că fetița ta nu asistă la o propagandă pentru ceva ce e împotriva constiintei tale.
2. De câteva luni de zile vedem acea campanie cu violul care trebuie să fie săvârșit dacă nu e diferența prea mare între făptuitori. Evident că nu asta spune, dar unii asa au înțeles. De ce nu s-a făcut niciodată o campanie pentru constientizarea… părinților? Pentru că problema educației sexuale trebuie să țină de casă. Părinții sunt cei care trebuie să le explice propriilor copii cum să se protejeze, când e bine să-și înceapă viața sexuală, când să reclame dacă sunt victimele unui abuz. Aceste lucruri se fac într-un mediu confortabil și intim, nu într-o clasă alături de 30 de colegi.
„Pentru o viață sănătoasă și lipsită de abuzuri, stai de vorbă cu copilul tău de vorbă cel putin 30 de minute pe zi”
ATÂT! Să ruleze asta din ora în oră în locul ălora cu zahărul și violul.
Hai să ne educăm noi întâi și apoi să trecem la copii. Noi ăștia mari suntem vinovați pentru statisticile cu minori, nu ei/ele. Ei sunt inocenți, hai să-i lăsăm așa!
