Atenție, articol plătit de George Simion, Marcel Ciolacu, Patriarhul Daniel, Liviu Dragnea sau Diana Șoșoacă. Le-am dat IBAN-ul si nu mai stiu exact din partea cui au venit banii.
Plecând de la dezamăgirea fanilor useristi după ce au aflat de pensia specială la care s-a abonat domnul Cristi Dănilet, altădată idol al acestora, m-am gândit să fac un top 10.
Topul 10 al celor care i-au trezit la realitate pe fanii care se credeau cei mai deștepți din univers doar pentru că se urcaseră și ei pe valul „ailalți sunt proști, votează cu noi!”. Și de fiecare dată, la fiecare situație de acest fel, oamenii încercau să se scuze singuri pentru ignoranța de a susține astfel de oameni „stai, domne, ce mare lucru a făcut?” deși până mai ieri credeau exact invers.
Așadar avem așa, fără să-l mai punem și pe domnul judecător în top:
1. Elena Lasconi.
Primărița de la Câmpulung era mândria useristă până când s-a trezit să recunoască faptul că a votat DA la Referendumul pentru Familie. De atunci știm unde s-a ajuns, la panseluțe.
2. Nicușor Dan.
Nu neapărat mandatul de primar l-a tras în jos pe Nicușor în ochii electoratului userist, ci faptul că a preferat susținerea PNL în favoarea celei useriste. În plus s-a mai și trezit vorbind uneori prea tradițional pentru fanii salvatorilor. Atenție, Nicușor fiind omul de la care a plecat întreaga mișcare useristă.
3. Dacian Ciolos
Fost co-preșședinte userist, Ciolos a considerat la un moment dat că trebuie să rupă alianta cu salvatorii. Dar nu asta i-a făcut pe useristi să tresară, ci tendința din ultima vreme a președintelui REPER de a se poza în port tradițional și a face urări creștine. Șocant pentru unii din fosta alianță. Bam bam!
4. Dan Barna.
După ce i-a oferit un autograf domnului Emeric Ienei, Dan Barna a fost bătut în alegeri până și de Viorica Dăncilă. Și apoi a reușit să-i scoată din sărite pe useriști deoarece nu se dădea la o parte din fruntea partidului. A încercat să dreagă situația cu postări cu pisici dar nu i-a reușit.
5. Vlad Voiculescu
Ministrul sub conducerea căruia mai multe spitale au luat foc, domnul Voiculescu s-a ales între timp și cu o acuzație din partea DNA pentru achizița de vaccinuri în pandemie. Mandatul său de ministru al sănătății e considerat chiar si de CTP o mare dezamăgire.
6. Tudor Chirilă
Omul cu care începeau demonstrațiile din piață a comis-o rău de tot când a fost fotografiat în metrou. Și de la idolul progresiștilor a ajuns pentru o reacție deplasată să fie făcut franjuri exact unde-i place lui cel mai mult, pe online.
7. Catalin Drulă
Actualul șef al partidului s-a trezit că are cereri de demisie după ce a exclus-o pe Elena Lasconi de la alegerile europarlamentare. Tot Drula a fost arătat de PNL cu degetul în scandalul achiziției de BMW-uri. Dar ce i-a enervat pe unii useristi a fost atitudinea în privinta dosarului de la DNA privind vaccinurile. Deodată pentru președintele USR justiția nu mai e independentă și ea poate fi atacată pentru „jocuri politice”
8. Clotilde Armand
Primarul de la sectorul 1 i-a scos din sărite pe toți locatarii din partea ei de București din cauza scandalurilor cu diferite companii și a mandatului plin de reproșuri către terțe entități. Sacii de voturi dubioase de la alegeri nu i-a impresionat pe votanții useriști, însă faptul că a jurat pe Biblie și a spus „Așa să îmi ajute Dumnezeu!” i-a enervat teribil.
9. Andrei Caramitru
Fost consilier al partidului si eminență cenușie de la care își luau lumină mulți fani progresiști, Caramitru a ajuns dintr-o dată să îi certe pe liderii partidului și apoi să dea exemple de ce nu mai merge cu userismul la noi „Să nu mai aud de USR și REPER, sunt anti-business”.
10. Stelian Ion
Fost ministru al justitie, Stelian Ion, era printre primii care țipau sus si tare „Fără penali în funcții publice!”. Până când presa a scos la iveală că a făcut un schimb imobiliar avantajos pentru el în zona Constanței, prin fraudă, cu înscrisuri false și declarații mincinoase.
Citește și: Parcă nu mai creștem ființe, ci avem niște plante în geam pe care le udăm zilnic să crească
Și mai sunt ceva mențiuni. Dominic Fritz, Allen Coliban, Ioana Mihaila. Puteam merge ușor spre top 15.
Grea e viața de userist. Peste toate astea să mai vină și asta cu Dănilet și pensia lui. La mulți ani și multă sănătate tuturor!