Părintele Ioan Istrati a publicat pe Facebook un text emoționant despre viața Sfintei Teodora de la Sihla, evocând curajul și credința acesteia. Fetița crescută printre săbii, fiica armașului Cetății Neamț, a trăit în munți fugind de năvălirile străine și, după o viață de rugăciune și asceză în mănăstiri, a găsit liniștea divină în peșterile Neamțului. În ciuda greutăților, dorul de Dumnezeu a transformat-o într-o Biserică vie. Peste sute de ani, mulțimi de oameni vin să atingă locurile unde a sihăstrit, căutând liniștea și smerenia pe care ea le-a trăit. Astăzi, Sfânta Teodora de la Sihla este iubită și venerată de sute de mii de credincioși.
Citește și: Pr. Sorin Croitoru: „I-aș lăsa să fie arși!” „Acordați dreptul la cenușă celor care îl pretind prin blestem”
Părintele Ioan Istrati
„O fetiță. Fata armașului Cetății Neamț. Obișnuită cu bejenia. Cu fuga în munți, de groaza turcilor, tătarilor, leșilor sau ungurilor. În fiecare vară vin fiarele la furat. A crescut printre săbii. Hoardele de tâlhari merg doar pe văile apelor, se tem de întunericul codrului și de asprimea muntelui. A învățat că muntele e liniște, rugă, sfâșiere de sine, tril, atingere de Dumnezeu. S-a măritat de tânără. Dar dorul ei era după singurătatea brazilor făclii. Neputând avea prunci, s-a învoit cu omul ei și au plecat amândoi la două mănăstiri. Acolo, slujbe, rugăciune, ascultare, comunitate. Dar dorul nestins din inimă, după șoapta lui Dumnezeu, era viu, ardea acolo în inimă. Și lasă mănăstire, maici, chilie, și vine în văgăunile Neamțului, între codrii veșnici ai Sihlei. Acolo rabdă frig cumplit iarna, ploaie, vânt, zăpadă, ger, și rugăciunea din ea e o sobă care o încălzește. Respiră liniștea dumnezeiască. Caută măcriș și susai. Așteaptă pe duhovnic cu Sfintele Taine ale lui Hristos. Devine Biserică vie. Nu mai poate răbda nemernicia fardată a lumii, gălăgia ei searbădă, obsesia tâmpă după pământ, strigătul sterp al păcatului stăpân, viclenia lucitoare a vremelniciilor.
Vrea doar aer de munte, cetină de brad, lumina lină din peșteră, apa vie din scobitura stâncii, mireasma florilor sihastre care se leagănă în vânt.
Iarna stă nemișcată în peșteră, rugându-se sau făcând metanii. Lacrimile îi adapă sufletul. Focul Duhului Sfânt o încălzește. Pacea lui Hristos îi umple inima de șoapte din Rai. Vede Îngerii slujind cu ea în genunchi. Arde roiurile de draci care bântuie în zadar printre stânci. Se roagă pentru lume. Se hrănește din cuvântul preacurat al Domnului, iubirea vieții ei. Adoarme în brațele lui Dumnezeu.
Peste sute de ani, sute de mii de oameni vin doar să atingă locurile prin care a călcat, culmile pe care a sihăstrit. Unii dintre ei nu au absolut nimic din curăția, sărăcia și rugăciunea ei. Dar caută ceva mai presus de lume, mai presus de zbaterea zadarnică a trupului muribund. Și simt cu toții mireasma smereniei și liniștea inimii ei. Din veacul ei nu mai știm nimic de voievozi, de boieri, de vlădici, doar câteva rânduri prin vreun manuscris prăfuit. Dar rugăciunea ei străbate cerurile, căci oamenii simt puterea ei și o iubesc, deși n-au văzut-o niciodată.
Acum are sute de mii de copii. Pentru care se roagă.
E Sfânta Teodora de la Sihla.”
Citește și: SCHIMBAREA LA FAȚĂ – Ce reprezintă această mare sărbătoare?
