Într-o postare recentă pe Facebook, părintele Ioan Istrati ne oferă un text profund și emoționant intitulat „Voievodul sângelui”. Acesta evocă martiriul Brâncovenilor și îl prezintă pe Constantin Brâncoveanu ca pe un simbol al demnității, credinței și iubirii de neam. Textul surprinde transformarea tragică a voievodului, de la un lider puternic și ctitor de cultură, la un martir care își îmbrățișează soarta cu nădejdea în veșnicie. În fața suferinței, Brâncoveanu devine o icoană vie a curajului, inspirându-ne prin puterea credinței sale neclintite.
Părintele Ioan Istrati
„Voievodul sângelui
Martiriul Brâncovenilor e deopotrivă fascinant și devastator. Îți stoarce lacrimi din piatra inimii, dar îți zidește idealul minții.
Un voievod, un prinț, un ctitor de zeci de Biserici, un erudit, un ziditor de baroc românesc, o minte uriașă, un sfetnic de taină al marilor imperii din Apus, un campion al creștinătății tuturor românilor.
Jonglează inteligent între colosul barbar militarizat și cancelariile apusene. Deschide țara Renașterii și barocului. Investește enorm în emancipare culturală. Adună ca o cloșcă oamenii de cultură, filologi, filosofi, istorici, teologi, tipografi din întreaga Europă.
Prin asta stârnește mânia oligofreniei imperiale a morții. Sultanul simte că românii nu mai pot fi ținuți în lesa șalvarilor și a capichihailor neroade. Deja imperiul își trăia agonizant începutul sfârșitului. După Suleyman magnificul, de la eșecul din fața porților Vienei, sultanii au început să se retragă încet din Europa, mult prea evoluată cultural pentru a se mai închina iataganului.
Românii fuseseră trecuți prin Marea Roșie a sângelui vărsat de Mircea, Vlad, Iancu, Ștefan și Mihai. Fuseseră cufundați în potirul isihast al sutelor de mănăstiri zidite de voievozi. Începeau să se deștepte (ca acum). Iar Constantin Vodă era trâmbița de dimineață.
Omul care avea totul, într-o clipă nu mai are nimic. Dezbrăcat de slava voievodală, în cămeșă, îngenuncheat în fața sultanului, Vodă își vede copiii tăiați ca niște miei de Fiara drăcească. Universul lui se frânge. Într-o clipită, realizează prăpastia infinită a iubirii lui Dumnezeu care dăruiește prin moarte veșnicia. Devastat de cea mai cumplită durere a lumii, împărtășit cu Crucea lui Dumnezeu care și-a văzut o istorie fiii iubiți murind, Constantin Brâncoveanu îi îndeamnă la martiriu. Și din niște oameni zdrobiți și uciși pentru credința lor, Vodă îi naște din nou în veșnicie pe fiii lui, îi face sfinți, umple Cerul de ei, sfâșie semiluna păgână și îi proorocește pieirea și moare îmbrățișat de Dumnezeu, intrând triumfal prin porțile de aur ale Liturghiei celei fără de moarte. Cum e să îți ții în brațe, ca pe niște mărgăritare ale raiului, capetele copiilor tăi?
De la totul la nimic. Și de la nimic, totul.
Roagă-te Vodă scump și pentru copiii noștri care se pierd în păgânătatea cea nouă.”
Citește și: Adormirea Maicii Domnului: O sărbătoare sfântă și plină de semnificație în tradiția creștină
