În atmosfera mistică a Mănăstirii Neamț din sfârșitul secolului al XIX-lea, o poveste de adâncă smerenie și credință captează atenția. Părintele Ioan Istrati împărtășește istoria unui frate mut, tăcut martor al vieții mănăstirești. Desfășurându-se în umbră, acest slujitor umil își aduce aportul la gospodărie și se roagă lângă tochița de fier, neprimit de nimeni, nici măcar în biserică.
Rugăciunea tăcută a unui frate mut: Lumină și înțelepciune la Mănăstirea Neamț
În momentul trecerii sale la cele veșnice, fratele mut este tratat cu indiferență, fiind dus într-o chilie în loc de bolniță. Cu toate acestea, la înmormântare, natura pare să aducă un omagiu: sute de păsări, vrăbii și rândunele, se adună și cântă în corul de călugări în memoria lui.
Citește și: Actrița Magda Catone îmbrățișează Teologia la 65 de ani, surprinzând pe toată lumea!
Povestea ia o turnură miraculoasă când, într-o noapte, părintele mut se arată starețului sub o formă divină. Îmbrăcat într-un veșmânt aurit, el îndeamnă la păstrarea virtuților și la rugăciunea inimii. Această mărturie, transmisă părintelui Ioan Istrati de părintele Petroniu Bulbucanu, tipograf al mănăstirii Neamț, aduce o lumină de înțelepciune în sufletele celor care ascultă despre viața și trecerea la cele veșnice a părintelui mut.
Iată întreaga poveste detaliată de Părintele Ioan Istrati
Era un frate mut la Mănăstirea Neamț, la sfârșitul veacului 19. Slujea la gospodărie, îngrijea vacile, era plin de balegă mereu, nu-l primea nimeni, nici măcar în Biserică, stătea lângă tochița de fier și se ruga. La masă îi dădeau o strachină și mânca pe hol, că mirosea urât. Își băteau joc de el, că nu putea răspunde nimic.
N-avea decât o rasă mare de tot, veche, cu petice, pe care o lega la brâu și niște ciubote mari de cauciuc.
Când a căzut la pat, l-au dus într-o chilie, nu la bolniță, că era murdar și puturos. După patruzeci de zile și-a dat sufletul în mâinile Lui Dumnezeu.
La înmormântarea lui au venit sute de vrăbii și rândunele pe care le hrănea zilnic, și cântau toate în corul de călugări.
Noaptea, călugărul mut s-a arătat starețului îmbrăcat într-un veșmânt aurit până la pământ, cu fața strălucitoare și a zis: „Părinte stareț, cu mila Lui Dumnezeu, patruzeci de ani am zis cu fiecare respirație „Doamne miluiește!” și iată, Maica Domnului m-a primit în corul cântăreților Ei, deși niciodată n-am cântat în viața mea. Ai grijă de năravurile de lene și de lăcomie ale fraților, și nu uitați Rugăciunea inimii”!
(povestită mie de părintele Petroniu Bulbucanu, tipograful mănăstirii Neamț, născut în aceeași zi cu mine și prieten cu tata)
Citește și: Ai voie să te speli de Crăciun și Bobotează? Pr. Vasile Ioana clarifică situația
