Părintele Ioan Istrati ne oferă o reflecție profundă și emoționantă asupra esenței creștinismului, avându-l pe Hristos ca model absolut și paradigmă desăvârșită a vieții creștine. În cuvintele sale, regăsim o chemare la introspecție și la trăirea autentică a credinței, invitându-ne să privim la viața lui Hristos pentru a găsi adevărata lumină, calea și viața. Mesajul său subliniază importanța imitării lui Hristos în fiecare aspect al existenței noastre, evidențiind virtuți precum compasiunea, iubirea, jertfa și smerenia. Acesta ne îndeamnă să ne raportăm la exemplul lui Hristos în tot ceea ce facem, să cultivăm gândirea și simțirea Lui infinită, pentru a deveni cu adevărat asemenea Lui.
Citește și: Mesajul puternic al Părintelui Sorin Croitoru: „NU VĂ MAI JUSTIFICAȚI CREDINȚA ÎN FAȚA ATEILOR!”
Părintele Ioan Istrati
„Modelul nostru fundamental, paradigma absolută, etalonul, icoana desăvârșită a creștinului este Hristos.
Lumina lumii, Calea, Adevărul și Viața, Cuvântul întrupat al lui Dumnezeu, Fiul iubit din eternitate, Iubirea scumpă a Tatălui, Minunea umanității.
El e Cel după care trebuie să tindem, să privim mereu, să ne judecăm faptele și ideile. După gândirea Lui. După simțirea lui infinită.
Mai ales preoții, care sunt mâinile lui Hristos, firele din barba lui Dumnezeu pe care curge mirul Duhului Sfânt până la ultima celulă din organismul viu al Bisericii. „Binecuvântat este Dumnezeu care varsă harul Său peste preoții Săi, ca mirul pe Cap ce se pogoară pe barbă, pe barba lui Aaron, până la marginea veșmintelor lui”.
Ce vedem dacă privim viața Lui?
Finețe. Simplitate. Compasiune. Iubire. Jertfă. Lacrimi. Feciorie înmiresmată. Rugăciune. Mers prin praful Galileii. Neodihnă. Durere de inimă pentru sărmanii lumii. Ignorarea totală a mărimurilor vieții. Ferirea de elogii. Disprețul pentru aur și zorzoane tâmpe. Absența filacteriilor. Dormitul sub stele. Mâncatul de grâne. Statul cu păcătoșii la masă. Mângâierea văduvelor. Mila față de desfrânate. Atingerea de ochii orbului. Predica. Minunile. Inundația de lumină. Vindecările. Arderea demonilor. Durerea pentru necurăția lumii. Dorul de a muri pentru cei ce pier. Visul infinit al Crucii. Lacrimile de sânge de pe Ghetsimani. Rugăciunea de toată noaptea. Mila. Slujirea necontenită.
Nicăieri făloșenie, dezgust față de pegra proastă, deferență, turn de fildeș, vestimentație aurită sau imaculată. Deloc dor de pupături în zone vestice, vanitate, osanale penibile, vestitori, trâmbițe, escortă, iluzii de mărire. Deloc.
Și era Dumnezeu.
Dacă vom învața ceva din asta, vom începe să semănăm cu El. La ochi. La inimă. La căutătură. La simțire. La dor. La iubire.
Și când vom muri, Îl vom recunoaște. Inima va bate să se spargă în piept.
Va fi umil și iubitor ca pe pământ. Dar va fi mai deplin și împlinirea a tot ceea ce am visat când ne-am hrănit cu Trupul Lui în Euharistie.”
Citește și: Când Statul tace, Biserica face: Proiect istoric pentru românii din Ucraina și Serbia
