Într-o lume tot mai marcată de provocările sociale și morale ale mileniului trei, Biserica are o misiune fundamentală în promovarea vieții. Părintele Nicolae Tănase, o voce puternică a mișcării pro-vita din România, subliniază importanța vitală a susținerii vieții încă de la concepție. Înființată în 1994, asociația Pro Vita – Pentru Viață, condusă de Părintele Nicolae, oferă sprijin copiilor orfani și mamelor aflate în dificultate. Cu un angajament neobosit pentru viață și pentru viitorul poporului român, Părintele Nicolae se implică activ în protejarea copiilor abandonați și denunță cu fermitate comerțul cu copii. Într-un interviu emoționant, Părintele Nicolae Tănase ne împărtășește viziunea sa despre rolul Bisericii, familie și societate în promovarea și protejarea vieții.
Citește și: Avertisment Apocaliptic: Nu ignorați semnele! Controlul economic total pregătește venirea Antihristului!
„Pentru mileniul trei, este clar că ideea pro-vita ar trebui să devină misiunea de căpetenie a Bisericii. De aici pleacă totul – de la naștere și nenaștere. În momentul în care se întâmplă o crimă, de ea este vinovată o persoană, de avorturi și de nenașteri se fac vinovate popoarele.” – Părintele Nicolae Tănase
Părintele Nicolae Tănase a înființat în 1994, asociația Pro Vita – Pentru Viață. Asociația îi primește în grija ei pe copii orfani sau pe cei ai străzii. Mamele care își lasă copilul aici pot să-l ia din nou acasă, ceea ce se întâmplă uneori după doi-trei ani, când situația lor socială le permite acest lucru. Asociația păstrează contactul cu mamele, pentru a le ajuta să-și crească copiii. Asociația Pro Vita numără la ora actuală mai multe case pentru copii. Dar Părintele Nicolae a pus la contribuție și pe enoriașii săi. În fața afluxului important de copii (pe care îi găsește abandonați la ușa sa), Părintele îi încredințează familiilor din parohia sa. Aceste familii de multe ori au deja mai mulți copii, până la șase, dar mai găsesc încă dragostea pentru a crește până la încă alți patru copii. În condițiile actuale din România, acesta este un adevărat eroism. La Valea Screzii, Părintele Nicolae Tănase a construit un așezământ care, pe lângă locuință, cuprinde un dispensar medical și o biserică, o brutărie și un staul. În acest centru locuiesc deja copii, adolescenți și tineri; la vârsta de 18 ani, tinerii trebuie să părăsească orfelinatele de stat și ajung de multe ori în stradă. Părintele Nicolae Tănase a scos din subsolurile Bucureștiului, mame tinere cu copiii lor. Părintele Nicolae Tănase se (z)bate pentru viață, înțeleasă ca dar de la Dumnezeu. Se bate pentru viața poporului român și viitorul său. La marea emigrație datorată situaței politico-economice din țară, se adaugă trista realitate a comerțului cu copii români, nu totdeauna orfani, cumpărați de către unii străini din țările occidentale, comerț pe care Părintele Nicolae îl denunță fără menajamente până în fața tribunalelor. În cele ce urmează redăm o bună parte dintru-un dialog, de suflet și neconvențional, într-un cadru absolut informal, chiar acolo – la în tabăra de copii din localitatea Valea Screzii, cu Părintele Nicolae Tănase de la Valea Plopului, care, nădăjduim să vă fie de mult folos tuturor…
UN INTERVIU MAI MULT DECÂT ACTUAL astăzi, ca atunci când a fost luat:
– Preacucernice Părinte Nicolae, cum credeți că sunt receptate ideile Pro Vita în societatea noastră?
– În societatea românească, Pro Vita, până nu demult, a fost o noutate. Acum nu mai este o noutate, dar nu mai este o problemă nici în discuții, nici în apariții de presă etc. Pentru că cineva a știut să creeze probleme… Creându-se aceste probleme, omul nu mai are timp să se gândească la viață, la consecințele nenașterii, la consecințele avortului și mai ales la consecințele așa-ziselor anti-concepționale. Așa că pro-vita nu este o noutate, dar nici ceva deja cultivat, ceva de care oamenii au deja idee. Uneori se confundă pro-vita românească cu o atitudine continuă a mișcării pro-vita internaționale, care este agresivă, care blochează medicii, blochează clinicile, care se culcă la pământ – treabă care este interesantă, dar nu este proprie românilor.
– Cum pot ajunge ideile pro-vita la populație? Mersul ideilor este zona elitei, elita se adaptează cu ideile. Și aș vrea să faceți aici referire la presă, la intelectuali și chiar la cler. Ideile ajung în presă, la televizor și ele sunt după aceea receptate, ascultate, respinse sau neauzite de mase.
– Dacă este să încep cu presa, depinde de presă. În general, ea face jocul cuiva. Presa independentă este puțină.
– Presa înghite datele statistici, cel puțin din domeniul demografic, dar nu face nici o legătură între aceste date Este clar că dacă îmbătrânirea populației se produce rapid, în curând noi nu vom mai avea oameni care să muncească. În „Curentul” chiar am văzut un titlu de genul: „Femeile sărace și neinformate fac copii mulți”.
– În orice discuție pe care o avem, expunem cauzele avortului ca fiind necredința și comoditatea. Discuția întotdeauna se deschide, afirmându-se faptul că se fac avorturi din cauza problemelor sociale: lipsuri financiare, lipsuri materiale. Dar să știți că cei mai mulți patroni nu au deloc sau au unul-doi copii. De ce? Ori e vorba de necredință, ori de comoditate și dorința de a progresa. Problema este că au bani, dar, totuși, copii nu fac. O familie – tata, mama – pot da copilului școală, bani, mașină, casă, facultate, masterat, cont în bancă etc. Nimeni, însă, nu-i poate da copilului viitor. Viitorul îl dă numai Dumnezeu. Și atunci este foarte important să știm că viitorul copilului nostru este în funcție de atitudinea noastră față de viață. Dar, din păcate, noi nu mai avem o atitudine față de viață, suntem contra vieții, contra nașterii, contra creației – că noi prin asta ne asemănăm cu Dumnezeu – procreînd. Dacă am întrerupt asta, deja i-am spus lui Dumnezeu, stai în ale tale, ca și cum am putea limita acțiunea Lui.
– Ați avut discuții cu oameni politici… Cum sunt receptate aceste atitudini Pro Vita?
– De exemplu, Asociația Provita Brâncoveanu a făcut în trei rânduri scrisori președintelui Iliescu și Constantinescu, propunându-le să se delimiteze de legea care permite avortul. Oamenii politici evită să-și exprime părerea, chiar dacă au o părere. Referitor la cler – este aceeași situație tristă. Sunt preoți care spun: nu putem predica contra avortului prea mult, pentru că ne pierdem femeile din biserică.
– Ce ar putea să facă preoții?
– De tot ceea ce se întâmplă negativ în România este de vină preotul. Pentru că dacă preoții ar reuși să controleze aspectele morale, aspectele financiare și materiale ar veni de la sine. Dacă preoții ar reuși în scaunul spovedaniei să determine un om să rămână om… La reproșurile ginecologilor că îi atacăm în spitale, când răspândim pliante, ginecologii ne spun: creștinii voștri (deși și ei sunt), creștinii voștri vin să facă avort. Voi i-ați botezat, voi i-ați cununat, voi i-ați spovedit și împărtășit, iar ei vin la noi să le facem avort. În momentul acesta, ei au dreptate. Desigur, că aceasta nu justifică crima lor, ci relația pe care noi nu o mai avem cu destul dintre mulți credincioși ai noștri.
-Preoții au de obicei mulți copii?
-Nu contează câți copii ai, contează câți ai omorât.
– În general, la noi nu există o imagine bună a femeii cu mulți copii.
– Pe mine, când mă întreabă lumea câți copii am, le spun doi băieți, o fată și încă doi băieți. Ca să nu creadă că am vrut neapărat să am și o fată. Un preot din Franța, când l-am întrebat acest lucru, a răspuns, șase copii cu o singură soție. Pentru că în Franța este obișnuit ca cei care au mulți copii să fie din 2-3-4 căsătorii.
– Ce-ar putea face organizațiile Pro Vita din România?
– Pentru mileniul trei, este clar că ideea pro-vita ar trebui să devină misiunea de căpetenie a Bisericii. De aici pleacă totul – de la naștere și nenaștere. În momentul în care se întâmplă o crimă, de ea este vinovată o persoană, de avorturi și de nenașteri se fac vinovate popoarele. Și, dacă se fac vinovate popoarele, Dumnezeu este silit să aplice dreptatea, în bunătatea lui. Ați văzut filmul „Cine leagănă copilul?”, unde arată foarte clar ce se întâmplă cu memoria genetică a uterului. Savanți ruși și americani au făcut experimente, au încrucișat armăsarul cu zebra și zebroiul cu iapa și, după cinci ani de zile, nu au reușit nimic. După alți cinci ani, iapa a fătat un mânz zebrat, iar zebra, un mânz nevărgat.
– Părinte Nicolae, cum s-ar traduce acest experiment?
– Sfântul Apostol Pavel reia textul din Vechiul Testament și îl comentează, zicând, va lăsa omul pe tatăl și pe mama sa și se va uni cu femeia sa și vor fi amândoi un trup. Nu un suflet, un trup. Să înțelegem că aici avem de a face pe de o parte cu o taină și, pe de altă, parte cu o contopire. În ziare mai apare câte un scandal de genul, o femeie albă, căsătorită cu un soț alb, a născut un negru, iar ADN-ul arată că bebelușul îi aparține respectivului soț. Problema este alta: dacă eu mă căsătoresc cu o fată care a avut relații sexuale cu unul-doi sau mai mulți bărbați, mi se va naște din ea un copil cu caracterele mele și cu caracterele celorlalți, ceea ce mie nu-mi convine. Atunci savanții americani și ruși au ajuns la concluzia că ar fi bine să revenim la abstinență. Iar aspectele genetice sunt cele care demonstrează imediat unde și cum am greșit.
– Vă ocupați cu râvnă, cu toată energia de mult timp de problemele familiei și ale copiilor din România, probleme pe care le cunoașteți mai bine ca oricare altul. Cum vedeți în acești ani din urmă starea familiei românești? Mai are ea temelie trainică?
– Din păcate, anul 2011 nu se identifică cu anii trecuți și cu anii mai dinainte. Din fericire, Biserica rămâne în principiile și rânduielile ei neschimbate. Infailibilitatea Bisericii, capacitatea ei de a lucra fără greșeală, fiindcă îl are în capul ei pe Iisus Hristos, poate da nădejdea ca familia să revină în matca obișnuită. Asta înseamnă curgerea firească a vieții în Taina cununiei și, în casă, realizarea dezideratelor de creștere și educare a copiilor.
– O familie tradițională este formată din tată, mamă, copii, dar și bunici, și bătrâni. Care mai este acum relația mamă-tată și copii și apoi a acestora cu bătrânii, cu bunicii?
– Depinde dacă aceste trei categorii de vârste au procedat la izolare sau nu. Câtă vreme copiii nu mai petrec viața lor cu părinții, pentru că părinții și-au izolat copiii prin televizor, prin internet, prin toate nebuniile moderne, câtă vreme părinții nu mai au legături cu părinții lor, respectiv bunicii copiilor, pentru că ei sunt persoane post-moderne iar ceilalți sunt expirați, retrograzi, stăpânește ruptura. Aceasta este așa de puternică, încât este greu să speri în refacere fără credință, spovedanie, rugăciune, pocăință.
– Ați vorbit de relațiile sufletești, le-aș zice duhovnicești. Mai există însă o relație familială complet distrusă încă din anii de după revoluția franceză de la anul 1789, mai ales în secolul al XIX-lea: rolul protector al familiei tradiționale față de copii și față de bătrâni a fost preluat de către stat. Acum statele moderne își asumă rolul de pater pentru copii, chiar preluându-i de la părinți. Iar pe bătrâni i-au rupt de familia lor prin pensii, cărora înainte de anul 1850 nici nu li se cunoștea numele. Prin aceasta, cele trei vârste, cum le-ați numit Sfinția Voastră, sunt complet rupte unele de altele, structura familiei fiind pulverizată.
– Occidentul cunoaște de mult aspecte mult mai grave ale acestor realități, chiar dacă au creat aziluri superdotate pentru bătrâni, din care lipsește cu desăvârșire căldura dragostei familiei. Asta au făcut în primul rând. Au distrus dragostea dintre oameni, în primul rând a celor de același sânge. În primul rând copiii au nevoie de bunici. Acum nu duc lipsă gravă de părinți, dar și de bunici. Copiii pe care îi ocrotește parohia noastră, în cadrul serviciului social care funcționează după noul Statut al Bisericii, duc lipsă sufletească de părinți, pe care încercăm să-i înlocuim, și încă mai mare lipsă de bunici. Bunicii nu pot fi nici neglijați, nici înlocuiți. Ei au rolul lor, dat de Dumnezeu, în educarea și formarea copiilor. Este bine ca statul să nu preia cu forța rolul acesta, ci trebuie să protejeze familia. A proteja e una și a înlocui rolul părinților este alta.
– În comunism, prin distrugerea proprietății private și pauperizarea întregii populații au fost spulberate posibilitățile de protecție a persoanei prin familie, nu a mai rămas nimic nici pentru urmași, nici pentru înaintași. Tot omul a ajuns la mâna statului, marele proprietar. Astfel s-au creat condițiile ca, în acești ani postdecembriști, să se poate distruge familia mai ușor în România.
– La ce ar trebui să ne așteptăm? De ce trebuie să avem așa mari pretenții la aceste lucruri care nu au nimic comun cu Iisus Hristos? Greșelile mari apar în relația Biserică și stat, Biserica în stat, Biserică națională… Biserica nu este din lumea asta. În nici într-un caz nu poate să vină statul să facă reguli Bisericii. Biserica are regulile ei de care statul nu ține cont și nici nu-i convin. Dacă statul ar fi creștin, atunci duminica nu s-ar lucra, cârciumile nu s-ar deschide, în post mâncarea ar fi adecvată și nu s-ar vinde cărnuri în magazine. Or, statul nu face aceasta și noi ne supunem unui astfel de stat care, mai înainte, făcea și multe alte rele: prigonea, omora, îi arunca pe creștini la fiare, îi extermina în lagăre și temnițe înfiorătoare. Ce pretenții să avem de la un astfel de stat? Măcar atâta dacă ar face, să nu se mai laude că ajută și face bine cetățenilor, când de fapt strică. Asta nu înseamnă că suntem împotriva statului, ci doar criticăm niște aspecte care sunt vizibile pentru toată lumea.
– Este de plâns, la ora actuală, procentul de formare a familiilor tinere în România în comparație cu procentul desfacerii căsătoriilor. Am văzut prin ziare titluri deșănțate, de felul „România divorțată”, așa de mare este numărul divorțurilor, semn clar al unui proces devastator de distrugere a familiilor. Ce ziceți, este întâmplător acest fenomen?
– Nu. Lucrurile sunt scăpate din mână de către oamenii cu responsabilități spirituale. Adică noi, preoții, noi, creștinii ortodocși cu pretenții de trăire a credinței, noi, intelectualii cu pretenții de cunoaștere. Eu sunt mirat că atunci când cineva se sinucide, aruncându-se de la etaj, nu este întrebat preotul din parohia respectivă, dacă îl cunoaște pe sinucigaș, dacă venea la spovedanie, ce probleme avea persoana respectivă, boli psihice, ai discutat cu părinții, ce cauze au provocat tragedia? Dar lucrul acesta nu se întâmplă. Ceea ce înseamnă că noi nu avem o preocupare pentru problemele oamenilor din parohie. De aceea ne facem vinovați, deoarece Biserica ar trebui să lucreze continuu sobornicește, adică să ne doară durerea celuilalt, împreună să ne sfătuim, împreună să lucrăm contra răului. Nu contra unor instituții sau persoane, ci contra avorturilor, a divorțurilor, a împilărilor, a sinuciderilor, a patimilor, a ispitirilor grave, a certurilor, abandonurilor etc., etc.
– Care sunt principalele cauze ale disoluției familiei în aceste vremuri?
– Este lupta răului. Întrebarea poate fi pusă și altfel: de ce noi cedăm la aceste atacuri? Este vorba de noi, preoții, credincioșii, Biserica. De ce Biserica vie cedează la aceste asalturi ale răului? De ce am ajuns în așa hal și ne supunem fără împotrivire răutăților veacului? Nu este semnificativ de ce ne atacă altul, așa e rostul lui, ispita diavolului, să ne lovească. De fapt, cauzele sunt la noi: slăbirea credinței, pierderea iubirii, acceptarea modelor de viață moderne, primirea cu ușurință a mentalităților păcătoase. Răul, pe acest teren slab duhovnicește și moralicește, se propagă, intră, se sălășluiește înăuntrul omului și apoi explodează în faptele lui. Iar noi observăm ravagiile din societate.
– Nu reacționăm din cauza slăbiciunilor noastre. Totuși există o acțiune susținută prin legi pentru promovarea concubinajului, a libertinismului sexual, a desfrânărilor, a avorturilor, a plăcerilor consumiste, a prostituției, a homosexualității, precum și de modificare a conținutului educației din școală în sensul dezvoltării premature a acestor patimi.
– Cazul fetiței de 11 ani de la Iași care, din urmă cu doi ani, după cum știți din mass media, a rămas gravidă în urma unui viol, nu e singular, dar este simptomatic. Cunosc și fetițe de 10 ani care au rămas gravide, au născut și sunt bine acum. A fost dusă în Anglia să facă avort și s-a sa mediatizat peste măsură pentru ca să existe motive pentru aprobarea legală a avorturilor la perioade mai mari pentru fetițe de până în 15 ani. Dușmanii vieții au avut un interes, de au făcut atâta vâlvă. Englezii pe al nostru l-au chiuretat, iar o fetiță de 15 ani de la ei a fost lăsată să nască un prunc sănătos. Au profitat de prostia noastră și pe al nostru l-au lichidat. Vedeți ce luptă este împotriva vieții? Ce luptă este împotriva neamului? Domnitorul Constantin Brâncoveanu de aceea a fost arestat și ucis de turci, pentru că a înmulțit neamul românesc, a susținut cu măsuri sociale creșterea demografiei, lucru neplăcut pentru dușmani. Asupreala asta socială care funcționează la noi de mai mult timp provoacă mari daune neamului sub aspect demografic. Sigur că apare ideea nocivă, „cu ce să cresc copilul acesta?”, și îl avortează. Alții îi lasă pe copii acasă și se duc prin străinătate după căpătuială, acolo uită de familie și praful se alege. Alții trimit bani mulți și copilul de acasă se destrăbălează cu ei. Dandanale, ba chiar tragedii. Împotriva acestor răutăți trebuie să luptăm. Și nu singuri, ci cu Dumnezeu alături de noi.
– Observăm împreună că tinerii de astăzi nu mai acceptă căsătoria la vârsta de 20 de ani, la 25 de ani, ci prelungesc nepermis de mult termenul pentru întemeierea unei familii. În acest timp, trăiesc în păcat, iar pe la 35-40 de ani se gândesc să se mărite sau să se însoare. Atunci însă nu mai pot concepe prunci.
– Cum să nu rezolvi problema aceasta ușor când umblă asociațiile străine cu prezervative gratis, cu pilule anticoncepționale, și poți trăi fără soacră? Înainte vreme prelungirea perioadei de divorț, tergiversarea aspectelor civile conduceau la evitarea divorțului, aveau loc dese împăcări. Acum, însă, un divorț poate fi pronunțat în aceeași zi în care depui cererea. Unii merg dimineața la tribunal și după amiază sunt divorțați. Asta înseamnă că statul stimulează, facilitează divorțul. Și dacă facilitează divorțul înseamnă că statul este criminal asupra familiei. Este vorba aici de sistemul care distruge unitatea familiei. Și când chiuretează în serie înseamnă că statul este un criminal în serie. Când dai legi peste legi care favorizează libertinajul, când te lupți din răsputeri să legalizezi homosexualitatea, prostituția, incestul, rezultă că ești stat criminal. Asta nu înseamnă că suntem împotriva statului în general, dar ne ridicăm împotriva sistemului care lovește baza existenței noastre ca Biserică Ortodoxă, a existenței noastre ca neam.
– De ce a ajuns statul să fie criminal?
– Totuși statul lucrează prin instituțiile lui, iar instituțiile funcționează cu oameni. Aici e problema, sunt acolo persoane care admiră valorile creștine ca pe niște piese de muzeu, istorizate. Or’, noi știm că Biserica nu se învechește, iar valorile creștine sunt perene, ba chiar unele, cum este iubirea aproapelui, iubirea de Dumnezeu și altele, sunt veșnice. Ba chiar a apărut acum expresia înnoirea Bisericii, în realitate nu există înnoirea Bisericii, ci poate a vieții bisericești. În ce privește faptul că statul este criminal, nu știu de ce e așa, dar văd ce face, văd că este criminal prin faptele lui. Aici mai apare o problemă. Cel care face avort este botezat? Este. Biserica îl ia la bani mărunți, de ce omori, domnule? Nu. Cine trebuie să-l ia la întrebări, patriarhul sau episcopul? Nu, preotul lui din parohie trebuie să facă asta, pentru că el îi botează, el îi face sfeștanii, el îi înmormântează tatăl, el îl cunună. În mod concret, Biserica nu luptă împotriva fenomenelor criminale din societate. De ce nu luptă împotriva lor? Pentru că le agreează. Cum? Iată, sponsorii pentru diverse lucrări nu vor fi niciodată apostrofați pentru manifestări de tipul celor evocate de noi. O singură mănăstire am întâlnit care nu ia bani de la sponsorii necununați, care nu-și plătesc angajații, care fac comerț cu tutun și alcool. Am rămas uimit că o mănăstire are criterii creștinești prin care își alege sponsorii. Și noi, la Provita pentru copiii abandonați, am primit bani necontrolați. Am întrebat de unde vin banii pe care îi donează, dar nu am verificat dacă este adevărat ce ne-au răspuns. Părintele Arsenie Papacioc are o idee foarte valoroasă când spune că raportul dintre dreptate și iubire este 2/8. Cu dreptatea câștigi doi și pierzi opt. Cu iubirea pierzi doi și câștigi opt. Este extrem de interesant raportul acesta. De ținut cont că și sponsorii aceștia sunt botezați, și ei au familie, neveste, copii, și pentru ei s-a răstignit Iisus Hristos. Uite, în acest sens, cu ajutorul Fundației Sfinții Martiri Brâncoveni din Constanța am făcut rost de un pomelnic al ginecologilor din România care fac avorturi. Sunt doar vreo 28 de medici care nu fac avorturi, iar cei care fac sunt cu sutele și cu miile. Îi pomenim pe toți, dar nu pe toți la Proscomidie, să-i lumineze Dumnezeu să nu mai omoare în serie. Pentru un criminal în serie se ridică toată poliția dintr-o țară pe urmele lui, ca să-l prindă, să-l oprească. În clinicile ginecologice se produc crime în serie, fără să se sesizeze nimeni pentru asta.
– Noncombativitatea preoților în parohii poate fi o complicitate, o formă de indiferență, dar nu constituie o cauză a proliferării avorturilor, a divorțurilor, a căderii generale a societății în păcat. Răul vine din altă parte, are rădăcinile înfipte în organismul social. După opinia mea, lupta dusă de statele moderne împotriva populațiilor este antihristică, pentru că vizează împărăția lui Dumnezeu care se constituie cu oameni botezați în Hristos.
– Toate imperiile au căzut când au lovit maternitatea. Vă spun un lucru care m-a contrariat foarte tare. Persoanele care sunt demnitari, ocârmuitori în mari instituții ale statului, la serviciu fac toate mizeriile astea de care vorbim, iar în particular merg la biserică, donează bani la mânăstiri, se închină prin pelerinaje și altele asemenea. Este o duplicitate care derutează multă lume. În creștinismul primar lucrurile erau foarte precise: ori credeai, ori nu credeai. Dacă erai credincios, te omorau, dacă nu credeai, n-aveai probleme. La ora actuală, este voie să crezi, să mergi la biserică, să faci de toate, dar nu este voie să afectezi libertatea celuilalt. Care libertate? Libertinajul, libertinismul, nebunia păcatelor de moarte. Eu am pronunțat la televiziune cuvântul curvar. O doamnă psiholog m-a întrebat: „Părinte, în ce eră trăiți dumneavoastră de vă pronunțați așa?” „Dar cum să mă pronunț?”, am întrebat eu, că vocabula asta este în dicționar. A zis: „Relații sexuale”. Păi, relații sexuale au lăcustele. Oamenii, ori sunt cununați, ori sunt necununați. Cei cununați la biserică formează o familie, dacă nu, sunt doi care curvesc.
– Se leagă de astfel de noțiuni ca să deturneze discuția de la fondul ei moral și creștinesc. Așa zisul război al cuvintelor vizează, de fapt, realități mult mai adânci. Unele state, cum sunt SUA și Anglia, au dat legi prin care scot din limbajul copiilor cuvintele mamă și tată, urmărind ca statul să fie acela care joacă rolurile respective. Dicționarele Oxford, noile ediții, nu mai cuprind cuvintele mamă și tată. În condițiile acestea mai putem vorbi de familie?
– Atunci vorbim despre cuplu. Soluția e la fiecare dintre noi. Trebuie să începem noi, cu mic cu mare, mai învățat, mai neînvățat, să menținem familia. Dacă s-ar scula din morminte înaintașii, ne-ar da palme, ne-ar mustra rău de tot pentru ce am făcut cu moștenirea lăsată de ei. Ne vor întreba: „Voi ce mai lăsați în urmă?” Să ne întrebăm singuri, oare ce lăsăm în urma noastră? Mai avem ce lăsa? Suntem în stare să mai lăsăm ceva?
– În toată lumea actuală se manifestă acut fenomenul de luare în posesie a copiilor de către stat, mai ales în privința educației. Părinții care se opun, de pildă, educației sexuale la copiii mici, de 6 ani, sunt amendați sau băgați la închisoare. Se întinde și la noi această molimă. De ce nu reacționăm în nici un fel?
– La anul 1758, Sfântul Cosma Etolianul zicea un lucru care, atunci când l-am citit în traducere, mi-a provocat mare mirare, nu mi-a venit să-l cred. Cu două sute de ani înainte de apariția televiziunii, Părintele acesta spunea că va veni vremea când dracul ne va vorbi dintr-o cutie vorbitoare pe care creștinii o vor așeza în locul icoanelor. Mărturisesc că am văzut textul original în care face această previziune. Televizorul în sine n-ar fi un lucru rău, dar nu are cum să nu fie rău, pentru că, întâi de toate, îmi ocupă timpul de mântuire. În al doilea rând, informația pe care o vehiculează este numai despre moarte, accidente, violențe, tâlhării, derapaje adulterine sau incestuoase, despre „personalități” cu viață complet imorală, ei bine, un astfel de conținut mă convinge că televizorul este un lucru rău, se vede clar ce vrea sa facă din mine. În cazul acesta, trebuie să meditez și apoi să trec la acțiune, îmi tai cablul și zic la revedere informației de acest fel. Pentru că pot urmări la televizor și lucruri serioase, chiar bisericești, dar cum fac să separ răul de bine?! E o problemă. Omul nu poate cu ușurință să aleagă binele de rău. Trăim vremuri de gravă amestecare, de confuzii ale valorilor și reperelor. Cine are urechi de auzit, să audă, cine are ochi de văzut, să vadă! Din mila lui Dumnezeu, fiecare e zdravăn la cap, e integru fizic și psihic, fiecare poate analiza și alege soluția cea mai potrivită pentru el.
– Părinte Nicolae, acum în încheierea acestui interviu, ce ne spuneți, credeți că putem să ne revenim?
– Acum un an, doi, trei nu credeam, dar m-a încurajat, de pildă, protestul tăcut al românilor împotriva vaccinării cu Gardasil, din anul 2009. Au tăcut și s-au opus. Asta înseamnă că sunt lucruri care se pot organiza, inclusiv în privința salvării familiei de la pieire. Numai că orice s-ar organiza, trebuie să aibă acoperire în istoria Bisericii. Orice facem trebuie să avem acoperire în istoria Bisericii, să se fi întâmplat ceva semănător. De aceea suntem urmașii sinoadelor ecumenice ale Sfinților Părinți, experienței Bisericii, trăirii pustnicilor, ca să ne folosim întocmai de învățătura care ni s-a transmis. De exemplu, Sfântul Ioan Gură de Aur a fost caterisit și, la Constantinopol, n-a mai slujit public. În pustiul în care a fost exilat a slujit și a făcut-o cu atâta convingere, încât atunci când i-a picat un păianjen otrăvitor în potirul cu Sfânta Împărtășanie, el a consumat tot conținutul potirului fără să pățească nimic. Ori, la ora actuală, dacă cineva este oprit să slujească, el totuși slujește. Își face cabinet particular și creștinii, ca o turmă năucă, năvălesc acolo. Lucrul acesta nu este cu acoperire în istoria Bisericii. Trăim o criză foarte profundă, nu aceasta financiară de care se face atâta caz, ci o criză de autoritate, de canonicitate, constând în felul în care ne raportăm credincioșii la preoți, preoții la credincioși, preoții la episcopi, episcopii la preoți. Ea trebuie depășită, pentru că nu putem birui fiecare separat. Ci toți împreună cu Iisus Hristos…
– Vă mulțumesc foarte mult, Preacucernice Părinte Nicolae, pentru toată căldura, dragostea și amabiltatea, dorindu-vă mult succes, mult spor și multe împliniri duhovnicești, în continuare!…
– Doamne ajută, cu multă bucurie!…
Stelian Gomboș / Ziarul Națiune via activenews.ro
Citește și: Pr. Proclu ne avertizează: Să nu spuneți bucuriile voastre acestor oameni, ci doar necazurile
