Mihai Tîrnoveanu, cunoscut pentru implicarea sa în apărarea valorilor creștine, a lansat pe Facebook un apel la protest împotriva blasfemiilor anticreștine care au fost prezentate în cadrul Jocurilor Olimpice de către Franța. Protestul va avea loc la Ambasada Franței pe 31 iulie, începând cu ora 18:00, în prima zi a postului Sfintei Marii. Tîrnoveanu acuză Franța că folosește această competiție sportivă pentru a promova ideologii globaliste agresive, simboluri satanice și ideologia LGBT, în detrimentul credinței creștine. Evenimentul este organizat de Asociația Calea Neamului și Frăția Ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, și este notificat la Primăria București. Mesajul său solicită solidaritate și participare activă, subliniind necesitatea mărturisirii credinței în fața acestor provocări.
Mihai Tîrnoveanu:
„Dumnezeu nu se lasă batjocorit!
Protest la Ambasada Franței împotriva blasfemiilor anticreștine de la Jocurile Olimpice!
Miercuri, în prima zi a postului Sfintei Marii, 31 iulie, ora 18, mărturisim credința noastră creștină în fața reprezentanței unui stat condus de una dintre cele mai agresive ideologii globaliste, care se folosește de Jocurile Olimpice pentru a ataca mârșav creștinismul. Franța a fost însărcinată cu organizarea competiției sportive, nu cu organizarea blasfemiei la adresa lui Iisus Hristos Mântuitorul și Apostolilor Lui, nu cu promovarea unor simboluri satanice. Franța trebuia să se ocupe de desfășurarea tehnică a jocurilor olimpice, nu de promovarea agresivă a ideologiei lgbt si a „încălzirii climatice”. Unii ar spune că toată această chestiune este una internă a statului francez. Fals, nu este doar a lui, căci Franța a pus în fața faptului împlinit sute de țări care participă la respectiva competiție sportivă, acest lucru răsfrângându-se implicit asupra României.
De aceea, este necesar acel NU al nostru în fața acestei fărădelegi, este necesară mărturisirea noastră creștină în fața atacului anticreștin, pentru ca Franța să știe că există oameni în România, ce nu stau nepăsători și au o reacție nu doar pe internet, ci și în viața reală, în stradă, în fața ambasadei ei de la București.
Protestul este organizat și notificat la Primăria București de Asociația Calea Neamului si de Frăția Ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Distribuiți, să afle cât mai multă lume!
Cu Dumnezeu înainte!”