Connect with us

Hi, what are you looking for?

Apel umanitar

Strigătul disperat al părintelui Alexandru Lungu pentru a salva viețile celor doi frățiori bolnavi, Mario și Medeea: „Atât luăm cu noi când plecăm, doar ce am dăruit celorlalți”

Părintele Alexandru Lungu ne împărtășește un mesaj profund și emoționant, rugându-ne să ne oprim un moment și să reflectăm asupra unei lupte umane copleșitoare, dar pline de speranță. Într-un apel sincer, el povestește despre eforturile incredibile ale unui tată care se zbate pentru viața celor doi copii ai săi, afectați de o boală rară. Este un mesaj despre puterea solidarității și despre cât de important este să fim alături de cei care au nevoie de ajutor.

Citește și: Mario și Medeea sunt cei mai mici copii din lume care suferă de PARAPLEGIE SPASTICĂ EREDITARĂ TIP 56 (SPG56)

Părintele Alexandru Lungu:

Deși e lung textul, va rog să-l citiți pe tot și să acționați doar dacă simțiți că trebuie, că se poate, că merită….

De fiecare dată când trebuie să predic, are tata un sfat pe care mi-l oferă întotdeauna, fiindcă emoțiile de a vorbi în fața unui auditoriu de câteva zeci, alteori sute de oameni, este printre cele mai stresante lucruri din această lume. Aș sluji de 10 ori Sfânta Liturghie într-o zi, aș face câte 1000 de metanii, doar să știu că nu cade pe umerii mei datoria de a predica. Știți care este sfatul tatălui meu? Predică din inimă, nu din cărți.

Din inimă vreau să vă scriu și rândurile care urmează.

Acum aproximativ 2 luni de zile, intr-o noapte de sfârșit de iunie, dacă nu greșesc, după multe ezitări, de care mă rușinez adeseori când conștientizez cât de neputincios te simți atunci când cineva te refuza într-un moment de disperare, am dat curs provocării de a pune și eu umărul unui caz medical greu de imaginat în cuvinte.

Mario și Medeea, copiii lui Vlad Voinea , doi dintre ei, cei pentru care se luptă de un an de zile, pe unde apucă, pe pagina de Facebook, la televizor, dând interviuri, agățându-se uneori aproape agasant de orice speranță, organizând sau participând la tot felul de acțiuni, meciuri caritabile, târguri, doar doar intr-o zi va reuși să-și vadă din nou copiii sănătoși. Vlad are 3 copii. Primul a venit în lume tot cu o cruce grea. A avut leucemie, a fost la Bambino Gessu din Roma, și cu ajutorul lui Dumnezeu și al medicilor l-a salvat.

Dar viața i-a dat și o a doua cruce, mai grea decât prima. Copiii lui, cei doi despre care cel mai probabil știe deja o țară întreaga, cazul este mediatizat de un an de zile continuu, s-au născut cu o afecțiune atât de rară, încât stai și te gândești dacă nu ești tu uneori definiția ghinionului dus la extrem? Doar 13 copii din întreaga lume suferă de ceea ce poarta în trupurile lor și copiii lui Vlad Voinea. El are 2.

În demersul acesta aproape ieșit din comun, în care omul acesta a trebuit să adune 1,2 milioane de euro, acum 2 luni, când am scris eu prima dată, se lupta pentru primii 600.000, cei care erau necesari pentru avansul la un copil. Faceți calculul și transformați banii în lei, va ieși o sumă kilometrică. Cu doar câteva zile înainte de termenul limită, lui ii lipseau 150.000 de euro. Într-o singură zi, adică 24 de ore, alături de numeroși preoți, oameni cu comunități mari în online, alături de polițiști, artiști, s-a strâns diferența în mai puțin de o zi.

Din luna iunie până în acest moment a reușit să adune alături de oameni simpli, companii, având în spate un polițist, un super erou al acestei campanii (Dani Cek), încă 440.000 de euro. În doar 2 luni. Acum, până pe 1 septembrie mai are nevoie de 160.000 de euro.

Acum stau și mă întreb, ce va da omul în schimb pentru sufletul său? Și cât valorează o viață salvată? Sau cât înseamnă prea mult în bani, dacă știi că poți să ajuți un suflet să supraviețuiască? Dar două suflete?

Oare câți părinți, știu că sunteți mulți în lista aceasta, nu ar merge până la capătul puterilor, dacă ar știi că există și 1% șanse să-și salveze copilul? Chiar și să îi ofere o zi in plus, dar să aibă conștiința împăcată…

E lung textul, poate prea lung pentru Facebook, pentru timpul vostru, pentru cât suntem de ocupați. Dar dacă puteți să jertfiți timpul să ajungeți până la finalul lui, dacă aveți resursele să mai rupeți încă câțiva lei de la voi, dacă vreți cel puțin să-l faceți cât mai cunoscut (viral) acest text, poate într-o zi, peste câțiva ani, vom vedea din întâmplare, pe Facebook (dacă va mai exista) sau la televizor, că la final de august, într-un an secetos, în cea mai toridă vară din istorie, mii de noi, de voi, de toți care încă avem un suflet care nu poate trece indiferent pe lângă aproapele, vom citi că Mario și Medeea au supraviețuit datorită jertfei unei țări întregi. Că atât luăm cu noi când plecăm, doar ce am dăruit celorlalți. Sus inima! Sus!

𝐒𝐚̆ 𝐬𝐭𝐫𝐢𝐠𝐚̆𝐦 𝐜𝐮 𝐭𝐨𝐭̦𝐢𝐢, 𝐢̂𝐧 𝐜𝐮𝐫𝐚̂𝐧𝐝, 𝐜𝐚̆ 𝐚𝐦 𝐑𝐄𝐔𝐒̦𝐈𝐓!

  • IBAN: RO55INGB0000999911076448 EURO
  • IBAN: RO80INGB0000999911066686 LEI
  • Titular conturi: 𝐕𝐨𝐢𝐧𝐞𝐚 𝐕𝐥𝐚𝐝 𝐀𝐝𝐫𝐢𝐚𝐧
  • 𝗥𝗲𝘃𝗼𝗹𝘂𝘁 :0748802353/@vladadehnm
  • 𝗕𝗧 𝗣𝗮𝘆: 0748802353
  • 𝗣𝗮𝘆𝗣𝗮𝗹: https://www.paypal.com/paypalme/vlad9206
  • 𝙂𝙤𝙛𝙤𝙪𝙣𝙙𝙢𝙚: https://gofund.me/4a7e9e92

Pr. Dan Damaschin chemă la solidaritate: Ajută 1000 de copii să sărbătorească Ziua Copilului!

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa și:

Externe

Atacurile recente din regiunea Kursk au adus din nou în discuție vulnerabilitatea patrimoniului cultural și religios în fața conflictelor armate, după ce un lăcaș...

Externe

O sculptură provocatoare a fost expusă recent la Toulouse, Franța, declanșând reacții puternice și dezbateri aprinse. Lucrarea artistului James Colomina, intitulată „Silentium”, adresează acuzațiile...

Spiritualitate

La vârsta de 74 de ani, părintele Iova Megheleș, un slujitor devotat și respectat al comunității ortodoxe din județul Caraș-Severin, s-a mutat la cele...

Social

După ani de eforturi neobosite și mobilizare comunitară, visul lui Mihai Neșu, fostul fotbalist internațional, a prins viață prin finalizarea Centrului de recuperare „Sf....

Spiritualitate

Părintele Claudiu Banu, parohul Bisericii Sfântul Mina din Constanța, a făcut cunoscută trecerea la cele veșnice a preotului Viorel Picu, un slujitor devotat al...

Spiritualitate

Într-o evocare plină de respect și emoție, părintele Ioan Istrati descrie neobositul devotament al lui ÎPS Teodosie, care, de-a lungul anilor, a devenit un...

Spiritualitate

Joi dimineață, vestea trecerii la cele veșnice a părintelui stareț, Arhimandritul Nicolae Moldovan, starețul mănăstirii Nicula, a îndoliat comunitatea religioasă din întreaga țară. Anunțul...

Social

Actrița de filme pentru adulți Ema Karter a povestit într-un interviu recent o experiență neplăcută trăită la biserică, loc unde mersese pentru a se...