Într-o postare emoționantă, Iulian Capsali subliniază importanța înmormântării creștine pentru personalitățile culturale și artistice ale României. Plecând de la exemplul lui Cristi Pațurcă, Capsali relatează eforturile și sacrificiile făcute pentru a respecta tradițiile religioase în momentul despărțirii de acesta. Acum, el își îndreaptă atenția către Nicu Covaci, îndemnând comunitatea să intervină pentru a schimba decizia de incinerare, subliniind că tradiția românească prevede înmormântarea chiar și pentru animalele de companie, nu transformarea lor în cenușă. Capsali atrage atenția asupra poziției Bisericii Ortodoxe Române și necesitatea respectării obiceiurilor creștine în astfel de momente critice.
Iulian Capsali:
„NICU COVACI TREBUIE ÎNMORMÂNTAT CREȘTINEȘTE!
Când a murit Cristi Pațurcă, a lăsat cu limbă de moarte, ba chiar cu blestem, să fie incinerat. Trecuse prin perioade foarte grele care-l dezechilibraseră sufletește și, nefiind ancorat în Biserică, toate au dus la acest deznodământ fatal.
Noi, cei care l-am iubit, nu am cedat. După o noapte de negocieri foarte aspre, în care un rol esențial l-a avut prietenul meu Pr. Tudorel Peiu, fost membru al Ligii Studenților din Teologie, am reușit să înduplecăm soția și prietenii.
Rămânea problema blestemului. Era un moment critic. Soția era speriată de consecințe.
Atunci, Părintele Tudorel, inspirat de Duhul Sfânt, spune hotărât: „Iau blestemul asupra mea!”.
Și totul s-a limpezit.
Dumnezeu a vrut ca totul să meargă ulterior fără nicio opreliște.
Cristi a avut parte de funeralii ca un erou național, s-a găsit loc de îngropăciune pe Aleea Artiștilor din cimitirul Bellu, a participat un mare sobor de preoți.
Am simțit, vă dau cuvântul, că ne-a mulțumit din lumea cea Veșnică.
Până și în jurul său, chiar și chipul, transmitea o stare de liniște.
Sper ca în cazul lui Nicu Covaci să se găsească creștini care schimbe decizia de a fi incinerat. Românii își îngroapă chiar și câinii pe care i-au iubit, nu-i transformă în cenușă.
Mitropolitul Ioan al Banatului, care anunțase că va oficia slujba, s-a retras.
Biserica Ortodoxă Română – ca și celelalte Biserici Ortodoxe sobornicești – nu face slujbe de prohodire pentru incinerați.
Ar fi păcat, mare păcat…”
Citește și: ÎPS Teodosie: Rugăciunea fumătorilor nu este luată în considerare. Fumatul este păcat împotriva firii