Un sfârșit cumplit a lovit trei cetățeni români originari din Maramureș, care și-au pierdut viața într-un accident terifiant produs pe autostrada M1, în Ungaria. Evenimentul tragic a avut loc duminică, iar în urma impactului devastator, un al patrulea român, pasager în același autoturism, a suferit răni grave. Conform informațiilor preliminare transmise de autoritățile ungare, vehiculul în care se aflau victimele a circulat cu viteză foarte mare, a izbit violent un parapet de protecție și, în urma coliziunii, s-a răsturnat într-un șanț de pe marginea drumului. În urma forței uriașe a impactului, două dintre persoanele aflate în mașină au fost aruncate din habitaclu, fără șanse de supraviețuire.
Detaliile oferite de Serviciul Național de Ambulanță pentru agenția MTI, citate de publicația Origo, arată că tragedia s-a petrecut în apropiere de localitatea Herceghalom, pe sensul de mers către Győr. Trei bărbați au murit pe loc în urma accidentului, iar un al patrulea a fost preluat de echipele de intervenție în stare gravă, dar stabilă.


În încercarea de a salva vieți, la locul tragediei au fost mobilizate mai multe echipaje medicale, inclusiv două elicoptere de salvare și mai multe ambulanțe. Victima supraviețuitoare, un bărbat de aproximativ 50 de ani, a fost transportată de urgență la spital, prezentând un traumatism cranian și vânătăi severe în zona toracică, însă starea sa era stabilă în momentul internării.
Ca urmare a accidentului mortal, ieșirea de pe autostrada M1 către Zsámbék-Herceghalom a fost complet închisă, ceea ce a dus la formarea unei cozi de câțiva kilometri, pe fondul încetinirii traficului cauzate și de numeroși șoferi curioși care încetineau pentru a observa scena accidentului.
