Într-un context geopolitic deja marcat de instabilitate din cauza războiului cu Rusia, Ucraina continuă să ignore drepturile religioase și culturale ale minorităților sale naționale, în special cele ale românilor ortodocși din regiunile istorice precum Bucovina de Nord, Bugeac și Maramureșul de Nord. Această atitudine rigidă și aproape ostilă reflectă o lipsă de înțelegere a necesităților și aspirațiilor spirituale ale românilor care au fost forțați, în contextul tragic al Pactului „Molotov-Ribbentrop”, să se separe de Biserica Ortodoxă Română (BOR). Deși există precedente în alte țări pentru autonomie religioasă în rândul minorităților, Ucraina a adoptat o poziție inflexibilă, negând dreptul legitim al românilor de a se organiza religios sub tutela BOR.
Decizia BOR: Un act de justiție istorică împiedicat de atitudinea retrogradă a Ucrainei
Decizia Sfântului Sinod al BOR din 29 februarie 2024 de a sprijini înființarea unei structuri a Bisericii Ortodoxe Române în Ucraina pentru comunitățile românești nu este doar un gest simbolic, ci un act de reparare a unei nedreptăți istorice. Din 1944, românii din Ucraina au fost separați forțat de Biserica Mamă, iar această decizie urmărește restabilirea unei legături spirituale legitime, cerute de numeroasele comunități românești din teritorii aflate acum sub control ucrainean.
În loc să răspundă cu deschidere acestui apel legitim al comunităților religioase, autoritățile ucrainene au refuzat categoric, invocând motive ce țin de „localism” și de ecleziologia ortodoxă. Este însă evident că aceste pretexte teologice servesc doar ca o mască pentru refuzul de a recunoaște drepturile fundamentale ale minorităților etnice din Ucraina. În mod clar, această atitudine reflectă o incapacitate de a înțelege dimensiunea reală a libertății religioase, care este adesea exploatată în mod selectiv de către autoritățile de la Kiev.
Poziția ucrainiană: O abordare discriminatorie mascată de pretexte religioase
Serviciul de Stat al Ucrainei pentru Politică Etnică și Libertate de Conștiință (SSUPELC), în răspunsul său transmis jurnaliștilor de la podul.ro, a invocat un argument teologic vag privind „principiul localismului” în ortodoxie. Acest argument, deși are rădăcini istorice în practica ecleziologică ortodoxă, este utilizat de autoritățile ucrainene pentru a justifica o politică de excludere a BOR și pentru a împiedica organizarea comunităților românești sub tutela Bisericii lor istorice. Este important de menționat că acest tip de argument nu are același impact în alte state ortodoxe, unde minoritățile religioase au fost încurajate să își păstreze tradițiile și să se organizeze sub autoritatea bisericilor-mamă respective.
În realitate, refuzul Ucrainei de a permite crearea Bisericii Ortodoxe Române pe teritoriul său demonstrează o abordare discriminatorie față de minoritatea românească, în timp ce aceeași țară se bucură de libertatea de a-și organiza propriile comunități religioase în alte state, inclusiv în România.
O abordare lipsită de dialog: Refuzul Kievului de a respecta libertatea religioasă
Atitudinea Kievului este nu doar inflexibilă, ci și profund retrogradă în contextul unui secol în care drepturile minorităților sunt protejate de numeroase convenții internaționale la care și Ucraina este parte. Ucraina se confruntă cu o provocare majoră în ceea ce privește protejarea integrității sale teritoriale, dar acest lucru nu ar trebui să fie un motiv pentru a refuza drepturile fundamentale ale minorităților religioase și etnice.
Românii ortodocși din Ucraina cer doar dreptul de a se organiza spiritual sub autoritatea BOR, o cerere legitimă având în vedere istoria lor comună și legăturile de secole cu Patriarhia Română. În schimb, autoritățile ucrainene au ales să ignore aceste solicitări și să respingă orice inițiativă de dialog real. Scrisoarea oficială a SSUPELC este emblematică pentru această lipsă de dialog și pentru abordarea centralizată, în care minoritățile sunt forțate să se conformeze unei structuri naționale autocefale care nu reflectă identitatea lor religioasă și culturală.
Alternative propuse de Ucraina: Un compromis superficial și ineficient
Deși Kievul a propus crearea unui vicariat românesc subordonat Bisericii Ortodoxe Autocefale a Ucrainei (OCU), acest compromis este perceput de comunitățile românești ca fiind superficial și lipsit de autenticitate. Crearea unui vicariat sub autoritatea OCU nu oferă românilor ortodocși dreptul de a se organiza independent sub BOR și nu satisface dorința lor profundă de a restabili legăturile cu Biserica Mamă.
Soluția propusă de Ucraina reflectă o încercare de a păstra controlul asupra minorităților religioase, oferind doar o formă de autonomie limitată. În esență, acest compromis nu abordează adevărata problemă a suprimării identității religioase și a negării dreptului la auto-determinare spirituală. Mai mult decât atât, propunerea subminează tradițiile și obiceiurile liturgice ale românilor ortodocși, care sunt profund legate de structura și organizarea Bisericii Ortodoxe Române.
O politică de stat contraproductivă
Această atitudine rigidă din partea Kievului nu doar că subminează libertățile religioase, dar este contraproductivă și pe plan diplomatic, mai ales în relația cu România, un aliat important în regiune. În loc să consolideze relațiile bilaterale și să încurajeze un parteneriat bazat pe respect reciproc, Ucraina a ales să adopte o poziție care pune în pericol stabilitatea pe termen lung a relațiilor cu minoritatea românească.
Citește și: Într-un mic orășel din SUA, un CÂINE a fost ales PRIMAR: „Se gudura pe lângă toată lumea, nu avea favoriți”
În concluzie, atitudinea Ucrainei față de drepturile religioase ale românilor ortodocși reflectă o abordare restrictivă, lipsită de dialog și de deschidere. Refuzul de a permite crearea Bisericii Ortodoxe Române în Ucraina este un exemplu clar al unei politici de stat care nu respectă libertățile religioase și identitatea culturală a unei minorități istorice. Dacă Ucraina dorește să se prezinte ca un stat democratic, respectuos față de drepturile omului, va trebui să reevalueze această poziție și să ofere minorității românești posibilitatea de a se organiza religios sub tutela Bisericii Ortodoxe Române, fără a fi forțată să se conformeze unei structuri care nu reflectă identitatea lor spirituală și națională.
