Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a emis recent o hotărâre controversată, prin care statele membre ale Uniunii sunt obligate să recunoască schimbările de gen efectuate într-un alt stat membru. Această decizie a fost pronunțată într-un caz care implică o persoană transgender din România, Arian Mirzarafie-Ahi, care a obținut recunoașterea legală a genului masculin în Regatul Unit, în anul 2017, înainte de ieșirea oficială a Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit). Decizia, deși fundamentată pe principiul liberei circulații, a generat dezbateri intense privind suveranitatea statelor membre în stabilirea propriei legislații privind identitatea de gen.
CJUE a obligat statele membre să recunoască schimbările de gen din alte țări, stârnind controverse privind suveranitatea națională
Cazul în sine reflectă o situație complicată. Mirzarafie-Ahi, născut în România și înregistrat inițial cu gen feminin, a solicitat recunoașterea schimbării de gen și prenume în România, însă autoritățile române au refuzat să facă modificările solicitate în actele de stare civilă. Drept urmare, persoana afectată a apelat la sistemul judiciar, iar Tribunalul București a cerut Curții de Justiție a Uniunii Europene să clarifice dacă legislația română în această privință respectă dreptul european.
CJUE a stabilit că refuzul României de a recunoaște această schimbare este contrar legislației Uniunii Europene. Curtea a subliniat că un astfel de refuz „îngrădește dreptul de liberă circulație și de ședere” în UE și creează „dificultăți” în viața de zi cu zi a persoanei afectate, atât în plan profesional, cât și în cel administrativ și privat. Mai mult, CJUE a precizat că Brexitul nu influențează speța, deoarece schimbarea de gen a avut loc înainte ca Marea Britanie să iasă oficial din Uniune.
Cu toate acestea, decizia ridică o serie de întrebări legate de suveranitatea statelor membre și de capacitatea acestora de a-și stabili propriile reguli în materie de identitate de gen. În contextul unei diversități culturale și legislative între statele membre, această hotărâre poate fi percepută ca o impunere externă asupra unor norme sociale și juridice care, în multe cazuri, nu reflectă realitatea sau tradițiile locale. România, la fel ca alte state membre, are propriile reglementări în ceea ce privește recunoașterea identităților transgender, iar acest tip de decizie poate fi văzut ca o limitare a suveranității naționale în fața reglementărilor europene.
Criticii consideră că o asemenea hotărâre ar putea crea tensiuni și mai mari între Uniunea Europeană și statele membre care doresc să păstreze controlul asupra politicilor lor interne, mai ales în chestiuni atât de sensibile cum sunt identitatea de gen și drepturile persoanelor transgender. În plus, faptul că instanțele europene dictează politici de recunoaștere a identității transgender, în loc să lase acest proces la latitudinea fiecărui stat membru, ar putea provoca noi valuri de nemulțumire și neîncredere față de instituțiile UE.
Decizia CJUE aduce în prim-plan o problemă delicată: cum se poate echilibra respectarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor europeni cu autonomia statelor membre de a stabili reguli în acord cu propriile lor valori și tradiții? Aceasta este o întrebare la care Uniunea Europeană va trebui să răspundă în viitorul apropiat, pe măsură ce dezbaterea privind identitatea de gen continuă să evolueze.
