Astăzi, 3 decembrie 2023, marcăm 32 de ani de la moartea unuia dintre cei mai fascinanți și controversați gânditori români ai secolului XX: Petre Țuțea. Născut la 6 octombrie 1902, în Boteni, județul Muscel, în familia preotului Petre Bădescu, Țuțea avea să-și croiască un drum complex și plin de peripeții prin istoria României.
Petre Țuțea: O Viață În Labirintul Istoriei României
Biografia lui Țuțea este un labirint de evenimente și întorsături. După absolvirea Școlii primare din Boteni și a Gimnaziului ”Dinicu Golescu” din Câmpulung (1913-1917), își continuă educația la Liceul ”George Barițiu” din Cluj-Napoca (1920-1923) și la Facultatea de Drept a Universității din Cluj (1923-1926), obținând un prestigios doctorat în drept administrativ în 1929, cu calificativul Magna cum Laudae.
Parcursul său intelectual îl poartă pe Țuțea prin diverse etape și convingeri. În anii studenției, devine simpatizant al comuniștilor și se alătură Partidului Comunist din România (PCdR). În 1929, debutează publicistic în ”Chemarea tinerimii române” și își construiește o prezență în presă sub pseudonimul Observator.
După o perioadă de funcționariat la judecătoria din Pui, Țuțea devine referent în Ministerul Industriei și Comerțului în 1933, avansând ulterior până la funcția de director de studii. În perioada premergătoare celui de-al Doilea Război Mondial, Țuțea colaborează cu diverse publicații, printre care săptămânalul ”Stânga”, sub pseudonimul P. Boteanu.
Între 1933 și 1934, Țuțea este detașat în Germania la Agenția economică din Berlin, unde urmează cursuri de politologie la Universitatea ”Friedrich Wilhelm”. Această perioadă marchează și debutul colaborării cu alți autori la redactarea ”Manifestului revoluției naționale” (1935).
În 1938, începe colaborarea la ”Cuvântul”, manifestând simpatii față de Mișcarea Legionară. După evenimentele din 6 septembrie 1940, când Mișcarea Legionară preia controlul, Țuțea devine secretar general la Ministerul Economiei Naționale și participă la negocieri economice la Berlin și Moscova.
Însă, după înlăturarea Mișcării Legionare în 1944, Țuțea își continuă activitatea în Ministerul Economiei Naționale, până la prăbușirea regimului legionar. Cu toate că scapă inițial de epurările comuniste, după destituirea lui Lucrețiu Pătrășcanu în aprilie 1948, Țuțea este arestat pe baza unor acuzații de spionaj în favoarea anglo-americanilor.
O notă relevantă este că, în februarie 1948, diplomatul britanic John Bennet a prezentat la Foreign Office un raport bazat pe o lucrare redactată de Petre Țuțea cu mulți ani în urmă, privind relațiile economice româno-germane. Acest raport a fost folosit în mod fals pentru a-l acuza pe Țuțea de spionaj.
După o perioadă de detenție la Ocnele Mari și Jilava, Țuțea este eliberat în 1953, dar este rearestat în 1956 și condamnat la zece ani de închisoare. În 1959, este judecat din nou și primește o pedeapsă totală de 18 ani de muncă silnică și 8 ani de degradare civică.
În august 1964, beneficiază de o amnistie generală și este eliberat, trăind ulterior în condiții modeste într-o garsonieră din apropierea Parcului Cișmigiu. Întreaga perioadă post-eliberare, Țuțea este supravegheat constant de Securitate.
În primăvara anului 1968, Țuțea este chemat la muncă, deși avea deja vârsta de pensionare. Acest episod este menționat într-o ”fișă personală” în care se evidențiază „poziția sa dușmănoasă semnalată de mai mulți informatori”.
După Revoluția din 1989, figura lui Petre Țuțea devine cunoscută la nivel național. Însă, la 3 decembrie 1991, la vârsta de 89 de ani, Petre Țuțea se stinge din viață la București. Înmormântarea sa are loc în localitatea natală, Boteni, iar drumul spre locul de veci este făcut într-un car tras de boi în ziua Sfântului Nicolae.
Despre momentul morții, Țuțea declara: ”Nu mă tem de moarte. Mă tem de însingurare. Eu, care am fost prezent la toate tragediile și victoriile acestei țări, mă simt ca un par în mijlocul furtunii. Singura nădejde este că, om cum sunt, Dumnezeu mă iubește și așa…”
După moartea sa, întreaga operă a lui Petre Țuțea este publicată. Printre cărțile sale se numără „Manifestul revoluției naționale” (în colaborare), „Bătrânețea și alte texte filosofice”, „Mircea Eliade”, „Între Dumnezeu și neamul meu”, „Omul – Tratat de antropologie creștină” (I-II), „Philosophia perennis”, „Proiectul de tratat. Eros”, „Reflecții religioase asupra cunoașterii”, „Lumea ca teatru. Teatrul seminar”, „321 de vorbe memorabile ale lui Petre Țuțea”, „Neliniști metafizice”, „Filosofia nuanțelor”, „322 de vorbe memorabile ale lui Petre Țuțea”, „Ieftinirea vieții. Medalioane de antropologie economică” sau „Ultimile dialoguri cu Petre Țuțea”.
După șase ani de la moartea lui, statul român a făcut o primă măsură reparatorie, achitându-l de toate acuzațiile în 1997. La 19 ianuarie 1998, Curtea Supremă de Justiție a dat a doua decizie de achitare, recunoscând nedreptatea adusă filosofului în perioada comunistă. Astfel, Petre Țuțea, un personaj marcant al istoriei și culturii române, își găsește în cele din urmă liniștea meritată, iar opera sa rămâne ca un monument al gândirii și sacrificiului în numele principiilor.
