De ziua Sfântului Ioan Rusul, părintele Ioan Istrati a împărtășit pe pagina sa de Facebook o întâmplare emoționantă legată de acest sfânt, ocrotitor al familiei sale. În postarea sa, părintele Istrati relatează o minune ce a avut loc în urmă cu mai mulți ani, când, aflat în Insula Evia la Prokopi, a reușit să obțină fesul Sfântului Ioan Rusul, un obiect de mare valoare spirituală. Această poveste minunată, însoțită de intervenția divină și de perseverența părintelui, subliniază importanța credinței și a speranței în viețile credincioșilor.
Citește și: Pr. Pimen Vlad, mesaj cutremurător despre cel mai greu păcat al femeilor: „Sufletul acela nu se mai duce”
Părintele Ioan Istrati:
„Dă, măi, fesul, românului!
Azi e ziua Sfântului Ioan Rusul, cel mai scump sfânt, ocrotitorul familiei mele (alături de Maica Domnului și de Marele Nicolae), doctorul care a asistat-o pe soră-mea la o naștere 5% șanse viabile și s-a născut o minune de prunc.
Așa că vă zic și eu o minune a sfântului în viața mea.
Acum 5 ani, am fost în Insula Evia, la Prokopi, și ne-am închinat la moaștele sfântului doctor fără de arginți. Am fost de multe ori, da acuma, auzisem eu că unele Biserici au fesul sfântului, care este ținut 40 de zile pe capul sfântului.
Așa că am întrebat pe acolo, cum pot face rost de Fesul Sfântului Ioan. Probabil Bisericile din România, care au acest odor, au făcut Bisericii de acolo o donație consistentă, sau poartă hramul sfântului.
Nu știam pe nimeni. Mi-au zis că e unul părintele Ioannis.
Părintele Ioannis nu era acolo, doar o doamnă la pangar care vindea lumânări.
Am scris o scrisoare în engleză, în care am spus că sunt un preot român, din Constanța, Ioan, și că vreau fesul sfântului. Am pus și o donație pentru Biserică: 30 de euro . Pentru mine era o căruță de bani, dar în Grecia asta e o masă în oraș. Apoi am plecat.
După vreo două luni, primesc o scrisoare, semnată de părintele Ioannis de la Prokopi, în care mulțumea pentru donație și spunea că vă fi folosită pentru pictura Bisericii. Nimic de Fesul Sfântului Ioan. Cred că părintele a zâmbit la tupeul meu de 30 de euro. Du-te, băi de-aici.
A trecut jumate de an, și eu, bezmeticul, mă rugam mereu: sfinte Ioane, fesul, fesul. Îmi trecuse orice speranță.
Când colo, primesc o scrisoare.
Părintele Ioannis l-a visat de trei ori pe Sfântul Ioan, zicând cu voce ridicată: dă-i, măi, fesul, românului.
Părintele nici nu mai știa, ce român, ce fes. Dar după al treilea vis, a întrebat ici colo, și pe doamna de la pangar: ce român a fost pe aici, că au fost sute? Da doamna: preotul ăla român care a dat 30 de euro, că vrea fes.
Așa că mi-a trimis fesul Sfântului Ioan Rusul, cu ștampila Bisericii cu chipul sfântului, ținut 40 de zile pe capul sfântului.
Îl avem la Biserică la noi și ne binecuvintează mereu ca pe niște copii îndărătnici, dar care-l iubesc.
La mulți ani în veșnicie, Sfinte Ioane!”
Citește și: Cutremurătoarea minune săvârșită de Sfântul Ioan Rusul asupra unui bolnav