Connect with us

Hi, what are you looking for?

Spiritualitate

De la judecător la monah în Sfântul Munte Athos: Povestea uimitoare a tânărului ghidat de starețul Efrem Katunakiotul

Starețul Efrem Katunakiotul / Foto: chilieathonita.ro

În perioada premergătoare anului 1980, un tânăr judecător stagiar a căutat îndrumare spirituală de la Starețul Efrem Katunakiotul. Vizitându-l în chilia sa din Katunakia, tânărul l-a găsit pe stareț ocupându-se de rucodelie în bucătărie. Dialogul lor profund și plin de învățăminte, care a început cu confesiunea despre problemele personale ale judecătorului și lipsa timpului pentru rugăciune, s-a transformat într-o lecție despre importanța mărturisirii și a rugăciunii constante. Starețul Efrem i-a oferit tânărului sfaturi simple dar esențiale pentru a integra rugăciunea în viața sa zilnică. Acest episod l-a condus pe judecător către o schimbare profundă, culminând cu decizia sa de a deveni monah în Sfântul Munte Athos, sub binecuvântarea starețului. Această poveste, relatată de Ieromonahul Iosif Agioritul în lucrarea sa despre Starețul Efrem Katunakiotul, subliniază puterea transformatoare a credinței și a rugăciunii în viața cotidiană.

O lecție despre importanța mărturisirii și a rugăciunii permanente:

Cu puţin timp înainte de 1980, l-a vizitat pe Stareţul Efrem Katunakiotul un tânăr judecător stagiar. L-a găsit în bucătărie făcându-şi rucodelia. Lua peceţi dintr-o oală cu apă caldă, care fierbea încet deasupra focului, pe vatră şi le sculpta.

Citește și: Strigătul disperat al unui preot român: „Vă rog, va implor, faceți ceva. Acum! Mâine ar putea fi cineva drag al vostru sub pământ”

A pus metanie şi s-a aşezat lângă el pe o ladă.

– Pentru ce ai venit, fiule? l-a întrebat Stareţul fixându-l pe tânăr cu privirea lui pătrunzătoare.

– Am probleme, Părinte, diferite probleme.

– Cât de des te mărturiseşti?

– Părinte, răspunse şovăielnic tânărul, nu mă mărturisesc.

– Ei, atunci, este firesc să apară probleme.

– Dar nu am ce să mărturisesc!

– Îți voi spune eu ce să mărturiseşti. Dar apoi vei merge la duhovnic? Ai văzut trecând pe drum o fată şi ai gândit ceva rău. Ce spui de aceasta?

– Bine, Părinte, voi merge să mă mărturisesc. Apoi a plecat, iar după câteva luni a venit din nou.

– Bine ai venit, Eftimie! Aşadar, te-ai mărturisit?

– Da, Părinte.

– Ţi-a dat duhovnicul dezlegare să te împărtăşeşti?

– Mi-a spus să mă împărtăşesc o dată la cincisprezece zile.

– E bine, a spus Stareţul mulţumit. Apoi ne spunea: „Mi-am dat seama că nu avea probleme mari”. Însă tânărul a continuat convorbirea, spunându-şi necazul său, şi anume că nu are timp să se roage din pricina serviciului, care îi răpeşte chiar şi orele libere. Atunci Stareţul zâmbind i-a spus:

– Îţi voi arăta eu cum să te rogi, iar tu să-mi spui dacă poţi sau nu.

Apoi Părintele Efrem şi-a lăsat alături rucodelia, s-a ridicat în picioare şi apropiindu-se de chiuvetă a spus:

– Este dimineaţă şi te-ai trezit din somn.

După aceasta Stareţul a dat drumul la apă şi cu mişcări simple a început să-şi spele mâinile şi faţa, repetând cu o voce dulce şi rugătoare: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”.

Apoi s-a şters cu prosopul, continuând rugăciunea şi cu chipul său luminos, s-a întors către tânăr, întrebându-l:

– Aceasta poţi să o faci?

– Ei, Părinte, cum să nu pot, a mărturisit acela dezarmat.

– Însă fii atent, a continuat Stareţul. Să o faci în fiecare zi, iar nu o zi da şi una nu, căci Sfântul Isaac Sirul spune: „E o mare putere în mica faptă bună, ce stăruie mereu”.

– Şi încă ceva, a adăugat Stareţul, după ce s-a aşezat pe scaun şi se pregătea să-şi continue rucodelia. În sala de procese, unde eşti judecător, se află vreo icoană a Mântuitorului Hristos sau a Maicii Domnului?

– Da, se află.

– Aşadar, înainte de începerea procesului să te întorci către icoană şi să spui: „Hristoase al meu, luminează-mă să nu nedreptăţesc pe nici unul dintre aceşti oameni”. Poţi să faci şi aceasta?

– Da, Părinte, pot să o fac.

– Eftimie, nu trebuie să devii judecător plin ca să te poţi ruga lui Dumnezeu, i-a spus Stareţul zâmbind.

Dar şi altora care spuneau că nu au timp de rugăciune din pricina greutăţilor familiale şi a multelor ocupaţii, le spunea în mod repetat: „Dacă eu în liniştea Katunakiei spun o sută de rugăciuni pe zi, iar voi în zarva oraşului şi a îndatoririlor pe care le aveţi la serviciu şi în familie spuneţi trei rugăciuni, suntem egali”.

L-am întrebat apoi dacă nu cumva acest număr de rugăciuni este prea mic, chiar şi pentru mireni. Iar Stareţul ne-a răspuns: dacă omul se obişnuieşte să spună zilnic rugăciunea, chiar şi de câteva ori, dar în fiecare zi, încet-încet inima lui începe să se îndulcească şi va aştepta cu nerăbdare să vină acea clipă dedicată rugăciunii. Iar atunci când inima celui care se roagă se îndulceşte de ea, acela de la sine va căuta să se roage mai mult.

Acest sfat l-a auzit şi tânărul judecător şi treptat a ajuns să iubească atât de mult rugăciunea, încât într-o zi a venit la Stareţ ca să-i ceară binecuvântarea pentru a se face monah în Sfântul Munte, lucru care s-a şi întâmplat, spre bucuria noastră a tuturor.

Citește și: La mulți ani înveșmântați în har, dragului nostru părinte Valerian, fostul mare actor Dragoș Pâslaru!

Extras din Ieromonah Iosif Agioritul, Stareţul Efrem Katunakiotul, Schitul Lacu-Sfântul Munte Athos, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2004, pag. 143-146

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa și:

Spiritualitate

Joi dimineață, vestea trecerii la cele veșnice a părintelui stareț, Arhimandritul Nicolae Moldovan, starețul mănăstirii Nicula, a îndoliat comunitatea religioasă din întreaga țară. Anunțul...

Actualitate

Simona Maya Teodoroiu, fostă judecătoare la Curtea Constituțională a României și actual deputat în Parlamentul României, a decedat la vârsta de 55 de ani....

Externe

Într-o posibilă nouă escaladare a conflictului ruso-ucrainean, surse din ambele tabere indică faptul că Rusia ar fi început să vizeze lideri importanți ai conducerii...

Spiritualitate

Înainte de a-și încheia viața pământească, Cuviosul Paisie Aghioritul, una dintre cele mai influente figuri spirituale de la Muntele Athos, a făcut o profeție...

Spiritualitate

În comuna Vlădești din județul Argeș, se află în plină desfășurare un proiect religios unic în România: ridicarea primei mănăstiri construite integral după rânduielile...

Social

Cătălin Măruță, cunoscutul prezentator de televiziune, trece prin momente extrem de dificile după pierderea tatălui său, Constantin Măruță. Vestea tragică a fost anunțată chiar...

Actualitate

Judecătorul Cristi Danileț a stârnit o polemică aprinsă printr-un atac direct la adresa ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Acesta din urmă a declarat recent că...

Spiritualitate

Părintele Ioan Istrati a postat pe Facebook un mesaj emoționant despre legătura sa de suflet cu icoana făcătoare de minuni Prodromița, aflată în satul...