Se confirmă numirea lui Vasile Bănescu în funcția de membru titular al CNA. Marți, Parlamentul a validat oficial componența noului Consiliu Național al Audiovizualului, iar Vasile Bănescu, fost purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, a fost confirmat în această poziție, după ce anterior existau doar informații neoficiale. Propus de Guvernul Marcel Ciolacu, Bănescu își va începe mandatul în decembrie, alături de ceilalți membri numiți în cadrul aceleași sesiuni parlamentare, potrivit stirileprotv.ro.
Se confirmă numirea lui Vasile Bănescu în Consiliul Național al Audiovizualului: Parlamentul a validat componența noului CNA
În cadrul ședinței de marți, au fost numiți și alți membri titulari, fiecare propus de diverse autorități. Printre aceștia se numără Daniela Bârsan, consilieră propusă de președintele Klaus Iohannis, Lucian Dindirică, viceprimar al Craiovei, propus de Senat, precum și Severin Georgică, fost președinte al radioului public, și Oana Simona Dincă, membră actuală a CNA, ambii susținuți tot de Senat. Mandatele acestor membri vor fi valabile pentru o perioadă de șase ani, începând din luna decembrie.
Actualul președinte al CNA, Monica Gubernat, și Eva Orșoia, membră în consiliu, au primit confirmarea pentru un nou mandat, continuându-și activitatea în cadrul instituției. Numirile oficiale completează structura CNA, responsabilă de reglementarea și monitorizarea audiovizualului în România, pentru următorii ani.