Sâmbătă, la Cluj-Napoca, au avut loc evenimente religioase de o însemnătate deosebită pentru comunitatea creștină, odată cu aducerea fragmentelor din moaștele Sfântului Apostol Toma și ale Sfântului Ierarh Luca al Crimeei. Fragmentele sacre au fost aduse din insula grecească Patmos și, respectiv, din Grecia, de o delegație condusă de Înaltpreasfințitul Panteleimon, Mitropolitul Veriei, Naoussei și Campaniei, marcând astfel începutul sărbătorilor dedicate hramului Parohiei „Sfântul Apostol Toma” din cartierul Mărăști. Moaștele au fost întâmpinate la Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca de ÎPS Andrei, Mitropolitul Clujului, alături de un sobor de preoți și sute de credincioși, venind să se roage și să aducă omagii sfinților.
Credincioșii s-au închinat la moaștele Sfântului Apostol Toma și ale Sfântului Ierarh Luca al Crimeei, aduse la Cluj-Napoca spre cinstire
Evenimentul religios a început sâmbătă seara, când moaștele au fost așezate cu mare grijă în baldachinul de la etajul bisericii parohiale „Sfântul Apostol Toma”. După această ceremonie solemnă, ÎPS Andrei, împreună cu preoții prezenți, au oficiat o slujbă de mulțumire, la care au participat numeroși credincioși veniți să ceară binecuvântarea celor doi sfinți. În cadrul slujbei, Mitropolitul Clujului a ținut să sublinieze importanța acestui moment pentru comunitatea religioasă, amintind un episod din viața Sfântului Apostol Toma, menționat în Evanghelia după Ioan, când acesta a rostit: „Să mergem și să murim și noi împreună cu El”, demonstrând astfel devotamentul și iubirea profundă față de Mântuitor.
„Cred că din entuziasmul și dragostea lui a luat și ÎPS Pantelimon de Veria, și a făcut acest gest minunat să vină la noi cu moaștele Sf. Toma și cu moaștele Sf. Luca al Crimeei. Este o mare binecuvântare pentru comunitate! Și în sensul acesta, noi îi mulțumim mult!”, a spus ÎPS Andrei, exprimându-și astfel recunoștința pentru acest act de mare cinstire adus de ierarhul grec.
Preotul paroh Marius Goga a completat mesajul Mitropolitului, subliniind semnificația spirituală a prezenței moaștelor într-o biserică din Cluj-Napoca. „Prezența în biserica noastră a acestor odoare reprezintă cu adevărat o mare binecuvântare și o ocazie rară de a ne închina unuia din cei 12 apostoli ai Mântuitorului, cunoscut pentru episodul îndoielii cu privire la învierea lui Hristos. Dar care pentru noi, creștinii de astăzi, reprezintă modelul de credință ultimă. Iar bucuria noastră este accentuată de mulțimea credincioșilor prezenți și care va veni de pretutindeni, arătând prin aceasta marea evlavie pe care o avem față de sfinți și iubire față de biserică„, a spus preotul paroh.
Aceste fragmente sacre vor rămâne la biserica parohială până marți, 8 octombrie, oferindu-le credincioșilor ocazia rară de a se închina și de a-și manifesta evlavia față de unul dintre cei doisprezece apostoli ai lui Hristos și față de Sfântul Ierarh Luca al Crimeei. Prezența moaștelor celor doi sfinți, care au fost cinstită de credincioși din toată regiunea, reprezintă un moment important pentru comunitatea religioasă clujeană, consolidând legătura profundă dintre credință și tradiția ortodoxă.