O moarte neașteptată a lovit lumea afacerilor și a presei românești. Fondatorul cunoscutului post de televiziune Realitatea TV, Silviu Prigoană, a murit în urma unui accident neașteptat și dramatic, lăsând în urmă un gol imens în rândul celor care l-au cunoscut și apreciat. Accidentul s-a petrecut în contextul unei cine, când un acces de tuse, aparent banal, s-a transformat într-un incident fatal. Persoana aflată la masă cu Prigoană a chemat de urgență serviciile de intervenție, iar medicii au încercat manevre de resuscitare, dar toate eforturile au fost zadarnice. Dispariția sa a zguduit presa, unde Prigoană avea o reputație solidă ca fondator și susținător al presei libere.
Silviu Prigoană, fondatorul Realitatea TV, a murit în urma unui accident tragic – o pierdere imensă pentru presa românească
Anca Alexandrescu, un martor al ultimelor momente ale lui Prigoană a declarat: „Plâng pentru că aseară (luni – N.R.) mi-a dat mai multe mesaje în timpul emisiunii să mă felicite pentru reportajul de la Valencia. Făcusem planul să mai facem emisiuni de dezvăluiri pentru că aveam foarte multe lucruri de spus despre cum Statul Paralel, efectiv, i-a distrus afacerea și i-a luat tot. A fost o primă apariție, dar iată că a fost ultima…înțeleg că a fost un accident stupid. Am fost prima care a aflat.”
Născut pe 22 decembrie 1963 la Gherla, Silviu Prigoană a lăsat o amprentă puternică asupra peisajului media din România. Fost deputat de București între 2008 și 2012 din partea PD-L, Prigoană a fondat posturile Realitatea TV, Etno TV și Taraf TV, construind o platformă media de mare impact. Prin Realitatea TV, Prigoană a promovat o voce critică față de autorități și și-a exprimat public nemulțumirea față de ceea ce considera a fi „Statul Paralel”, o entitate pe care o acuza de influențe negative asupra afacerilor sale. „Era la masă cu cineva, nu era în București, a făcut un acces de tuse, probabil s-a înecat. A căzut la pământ…cel cu care era la masă a sunat la 112 și au încercat să-l resusciteze. A ajuns medicul acolo…nu au reușit, din păcate. Este o mare pierdere, în primul rând pentru presă, pentru că el a fondat, într-adevăr Realitatea TV și s-a bătut cu foarte multă guverne pentru ca această televiziune să supraviețuiască.”
Prigoană era pregătit să continue lupta prin dezvăluiri și să aducă în fața publicului documente importante, însă destinul a decis altfel. „Din păcate, acum nu o să mai poată” – cu aceste cuvinte, lumea presei românești este nevoită să își ia adio de la unul dintre cei mai activi susținători ai transparenței și libertății de expresie.