Într-un moment tensionat pentru Uniunea Salvați România (USR), președintele partidului, Elena Lasconi, a lansat un avertisment ferm privind viitorul formațiunii. Ea a afirmat că, în lipsa unei reforme reale, „se va alege praful” de partid. Declarațiile au fost făcute vineri seară, în contextul în care Lasconi a fost întrebată despre viitorul său la conducerea USR, în eventualitatea în care nu va reuși să ajungă în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.
Chestionată în legătură cu posibilitatea ca imaginea sa publică să fi fost folosită în mod cinic pentru atragerea unui alt tip de electorat, dincolo de nucleul tradițional al susținătorilor USR, Elena Lasconi a avut o reacție rezervată, răspunzând că „Eu pot să mă gândesc la orice scenariu în momentul de faţă”.
În același timp, lidera USR a subliniat că a reprezentat partidul „onorabil” și a sugerat că unii dintre colegii săi au profitat de acțiunile sale. Ea a criticat dur atitudinea celor care, deși anterior au beneficiat de imaginea sa, au decis ulterior să nu îi mai acorde sprijinul, calificând această schimbare de poziție drept „regretabilă”.
Rememorând momentul în care a ales să se alăture USR, Elena Lasconi a declarat că a intrat în partid cu credința sinceră în valorile pe care formațiunea le promova la început. Totuși, a atras atenția asupra unei derive interne, punctând că „doar că au apucat metehne din astea, din vechile partide, pentru că a început să le placă puterea”.
