În cadrul podcastului ”Altceva cu Adrian Artene”, Sanda Țăranu, una dintre cele mai distinse și cunoscute voci ale României, și-a deschis sufletul, rememorând momente cheie ale parcursului său profesional. Timp de mai bine de o oră, emblematica crainică a Televiziunii Române a trecut în revistă cariera sa impresionantă, dezvăluind și episoade delicate, marcate de nedreptăți și decizii greu de înțeles, care continuă să o urmărească și astăzi, potrivit CanCan.
Sanda Țăranu, recunoscută drept un veritabil simbol al eleganței, rafinamentului și profesionalismului, rămâne, fără îndoială, una dintre cele mai reprezentative voci ale României. Din 1963 și până în 1998, ea a fost crainica de referință a TVR, prezentând Telejurnalele, spectacole de varietăți, festivaluri și programe speciale, fiind totodată vocea emblematică a celebrei emisiuni Teleenciclopedia, devenind astfel un adevărat reper național.
Unul dintre momentele de cumpănă povestite de Sanda Țăranu a fost cel legat de o experiență dureroasă, când a fost, practic, împinsă să părăsească televiziunea din cauza purtării unei cruciulițe. În cadrul discuției cu Adrian Artene, ea a relatat circumstanțele în care a fost îndepărtată din TVR, dezvăluind că, deși oficial figura o retragere, realitatea a fost cu totul alta.
ADRIAN ARTENE: „Dumnezeu v-a iubit, dar nu întotdeauna oamenii, și puțini sunt aceia. Nu mulți au fost cei care v-au purtat sâmbetele. Asta vi s-a întâmplat și în 1998, când ați decis să renunțați?”
SANDA ȚĂRANU: „Dar nu m-am retras eu, am fost, într-un fel, dată afară. Eu făceam emisiunea ‘Un zâmbet pentru vârsta a treia’ și, la început, am făcut-o ca rubrică în cadrul unei emisiuni mai mare și era un fel de divertisment de prânz. Și după ce m-au scos pe mine și pe Elisabeta Polihroniade din distribuția acestei emisiuni, atunci, directorul de programe m-a rugat să rămân cu această emisiune, dar să fie de sine stătătoare. Deci, nu a mai fost rubrică, ci o emisiune făcută de mine. Am lucrat din 1995 până în 2000 și ceva, nu mai știu exact până când. Și cum am plecat? Pentru că l-am invitat pe Adrian Păunescu.”
Un paradox greu de acceptat, având în vedere că în perioada anterioară anului 1989, cenzura părea mai puțin apăsătoare asupra ei, lucru subliniat și de Adrian Artene în timpul discuției.
ADRIAN ARTENE: „Paradoxal, vorbeați despre lipsa cenzurii înainte de ’89 și apare după!”
SANDA ȚĂRANU: „Dar eu și acum am fost cenzurată, și-n zilele noastre. Că eu abia acum am mai apărut, că vreo 3-4 ani nu am apărut deloc. Peste tot.”
Întrebată de ce crede că a ajuns să fie marginalizată, Sanda Țăranu a explicat cu o sinceritate dezarmantă că totul s-a datorat faptului că opiniile sale nu conveneau, deși nu a adus niciodată acuzații directe sau jigniri la adresa nimănui.
ADRIAN ARTENE: „De ce credeți că pătimiți?”
SANDA ȚĂRANU: „Pentru că nu le convine ce spun, deși eu nu jignesc pe nimeni, nu amintesc de vreun personaj, să zic: uite, ăla a fost! Mă întreabă pe mine lumea: și cine a fost de vină pentru asta? Eu zic: zodia!”
Unul dintre cele mai șocante momente dezvăluite a fost cel legat de sancțiunea primită pentru simplul gest de a purta o cruciuliță la gât, gest care i-a adus un vot de blam și o caracterizare profesională profund nedreaptă.
SANDA ȚĂRANU: „Nu ți-am spus! Am fost sancționată cu vot de blam cu avertisment pentru cruciuliță. Iar când s-a făcut recomandarea la sfârșit de an pentru fiecare salariat care lucrează în instituție, mi s-a făcut și mie. Până atunci am avut doar foarte bine, acum, bine. Pentru sancțiunea aia cu cruciulița. Dacă o mai puneam o dată, mă dădeau afară. Dar în caracterizarea aia a mea știți ce s-a scris? Îi recomandăm tovarășei Sanda Țăranu să fie mai atentă la comportamentul etic, moral, profesional. N-au scris că am purtat o cruciuliță la gât și că din cauza asta! M-am dus și am întrebat: măi, cum ai putut să scrii așa ceva? Am scris și eu la obiecții: nu am știut că a purta o cruciuliță la gât va avea repercusiuni asupra mea cu asemenea caracterizare. Eu la ședința aia nu m-am dus, m-or fi bălăcărit. Dar nu m-am dus să nu fiu cumva nevoită să spun ceva și să-mi agravez situația. Să mă provoace, cu alte cuvinte.”
Mărturisirile Sandei Țăranu scot în evidență nu doar greutățile personale cu care s-a confruntat o figură emblematică a României, ci și un fragment de istorie recentă, în care profesioniști incontestabili au fost marginalizați pentru principii și gesturi aparent minore, dar care, în anumite contexte, deveneau pietre de poticnire.
