UPDATE
După apariția fumului alb deasupra Capelei Sixtine, numele noului Papă a fost în sfârșit anunțat oficial: este vorba despre cardinalul american Robert Francis Prevost, care a ales numele Leon al IV-lea, devenind astfel al 267-lea Papă al Bisericii Catolice. Momentul marchează o premieră istorică, acesta fiind primul Papă de origine americană ales vreodată în fruntea Bisericii.
Anunțul a fost întâmpinat cu ropote de aplauze și entuziasm din partea miilor de credincioși adunați în Piața Sfântul Petru, care au asistat la proclamarea tradițională „Habemus Papam”. Alegerea cardinalului Prevost semnalează începutul unui nou capitol pentru Biserica Catolică, cu o conducere venită pentru prima dată din Statele Unite ale Americii.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Un moment istoric a fost consemnat joi seară la Vatican, când deasupra Capelei Sixtine s-a ridicat binecunoscutul fum alb, simbol al încheierii conclavului cardinalilor și al alegerii unui nou Suveran Pontif. Gestul a stârnit o reacție intensă din partea miilor de credincioși adunați în Piața Sfântul Petru, unde aclamațiile și emoția colectivă au umplut aerul nopții romane într-o explozie de entuziasm și speranță.

Apariția fumului alb semnalează în mod oficial faptul că votul cardinalilor a dus la desemnarea unui nou Papă, care va prelua succesiunea de la Papa Francisc. Deși numele celui ales nu a fost încă dezvăluit, protocolul prevede ca noul lider al Bisericii Catolice să apară pe faimosul balcon al Capelei Sixtine în cel mult o oră, moment în care va fi rostit tradiționalul anunț „Habemus Papam” și se va auzi pentru prima dată numele celui ce va ocupa Scaunul Sfântului Petru.
