O minte cu adevărat genială nu este nici tributară admirației narcisiste a propriei măreții, nici reclamării micimii altora, nici fanteziei și nici fabulațiilor. Cumva, toate acestea sunt apanajul celor care nu pot exista decât comparându-se și raportând-se la alții pentru a-și putea da singuri valoare.
Omul comun nu poate concepe ideea potrivit căreia depășirea propriei condiții nu se face pentru declanșarea de invidii sau admirații, nici spre obținerea de foloase materiale ori favoruri sexuale. În drumul spre palpabilul cuantificabil în reușite lumești, el nu înțelege că această devenire ar trebui să fie dedicată îndumnezeirii lui, reîntoarcerii la forma pură în care a fost el lăsat de Dumnezeu, iară nu pentru aplauze ori dragostea mulțimii ori a vreunui terț.
Extrapoland sensul citatului biblic „să nu știe stânga ce face dreapta”, poate nu e greșit să spunem că trebuie să ne facem milostenie și cu propriul suflet, cu propria ființă, nelăsând-ne pradă deșertăciunilor acestei lumi – mândriei, invidiei, fariseismului și, (de ce nu?!), propriei prostii de care dăm dovadă de prea multe ori.
Privind în jur îmi dau seama că, din păcate, cei mai mulți dintre noi își raportează ființa și propria existență la un set de caracteristici care nu au, de facto, nimic de-a face cu valoarea omului ca rezultat al Creației. Ci cu un sistem de valori bazat pe niște coordonate pe care niște minți bolnave le decreteaza periodic benefice, estetice, morale, dar care contrazic prin însăși esența lor Binele, Frumosul, Moralul.
O șleahtă de degenerați, narcisiști decretați pe bază de favoruri sau filiație „genii”, au corupt nu doar ființe umane, ci și sisteme filozofice, orânduiri, întreaga înțelepciune adunată în milenii de omenire fiind acum decretată perimată, bătrâncioasă, chiar înapoiată, în timp ce noile „vârfuri” nu ies în evidență decât prin ce este numit curvăsărie, prostie, sărăcie intelectuală, sărăcie lingvistică, tipare intrate la apă, înghesuite intelectuală, „modele de succes” pentru care copularea și felul ei înseamnă și dragoste, și obținerea unui statut social privilegiat, indiferent de găurile folosite.
La fel ca maimuțele (din care unii sunt convinși că se trag), masculii își umflă pieptul, femelele își țuguie buzele.
Trăsături fizice altădată considerate culmea prostului-gust, a vulgarității și a originii peizane (o gură disproporțional cărnoasă, sprâncene îngroșate hâd, pilozitate animalică, un fund prea mare, sâni imenși etalați în public) au accedat de la atribute fizice caracteristice barbarilor, vulgului, vulgarului și înzestrarilor obscene de bordel în atribute sine qua non ale frumuseții și dezirabilității.
Citește și: Diana-Maria Brăgaru / Războiul din Gaza: Dacă nici situația din Israel nu e ceea ce pare?!
Stereotipurile fizice care au transformat și transformă toate femeile și toți bărbații în figuri trase la indigo, stereotipiile mojice, amărâte în esență, limbajul de lupanar și papagalismele lipsite de sens care alcătuiesc peste 90 de procente din manifestarea în sunete articulate ale majorității, infatuarea bazată pe calități inexistente ale individului sunt valorile actuale.
Înainte chiar de crearea primului cyborg și a oamenilor produși în laborator, societatea modernă și-a transformat deja indivizii în clone de plastic ale modelului de homo erectus pansexualis retardatus, care visează, în goliciunea cutiilor lor craniene, la tinerețe fără bătrânețe, viață veșnică și fericire eternă pe un Pământ pe care Dumnezeu este, nici mai mult, nici mai puțin, decât persona non-grata.