Explorând tainele vieţii de apoi şi înţelesurile profunde ale existenţei umane, textul ce urmează să fie prezentat abordează un subiect de o importanţă capitală în cadrul credinţei creştine: Învierea şi Judecata de Apoi. Prin prisma învăţăturilor creştine, autorul ne invită într-o călătorie spirituală care dezvăluie perspectiva creştină asupra vieţii după moarte, învierea morţilor şi semnificaţia eternă a faptelor noastre. Se subliniază speranţa învierei, conform căreia moartea nu este sfârşitul, ci doar o trecere spre o existenţă transfigurată, liberă de corupţie şi suferinţă, întru urmarea exemplului Învierii lui Hristos. Această perspectivă nu doar că ne îndeamnă să privim dincolo de materialitatea efemeră a lumii noastre, dar ne şi încurajează să trăim o viaţă plină de valori, dragoste şi virtute, ca pregătire pentru viaţa veşnică. În acest context, textul urmăreşte să ne adâncească înţelegerea asupra modului în care viaţa noastră pământească şi faptele noastre influenţează destinaţia veşnică, subliniind că adevărata viaţă începe dincolo de moarte, într-o lume unde binele şi dreptatea divină vor prevala.
De la Moarte la Viaţă Veşnică: Învierea şi Judecata de Apoi în Creştinism
”În ziua cea slăvită a celei de a Doua Veniri a lui Hristos, va avea loc învierea tuturor morţilor, pentru ca după aceea să urmeze Judecata cea de Apoi a întreg neamului omenesc. Aşa cum a înviat Hristos împreună cu Trupul Său, tot astfel şi morţii vor învia împreună cu trupurile lor. Însă aceste trupuri nu vor mai fi supuse niciunei stricăciuni, pentru că vor avea ca model Trupul lui Hristos cel Înviat.
Citește și: Pr. Nicolaos Ludovikos: Află dacă te vei mântui!
Toţi aceia pe care îi numim astăzi „morţi” nu sunt deloc morţi. Toţi cei care au plecat din această viaţă, fie în zilele noastre, fie în trecutul îndepărtat, sunt cu adevărat vii, mult mai vii decât suntem noi.
Lumea morţilor nu este a lor, ci a noastră, deoarece omul care trăieşte fără valori şi idealuri, fără dragoste şi virtute, este în esenţă un viu mort. Dim¬potrivă, lumea lor, lumea celor păruţi morţi este plină de viaţă şi lumină.
După moarte, trupul omului se descompune şi elementele lui materiale se întorc în pământ, însă sufletul lui călătoreşte tocmai în direcţie opusă. Continuă călătoria lor şi ucenicia lor în următoarea clasă a şcolii care se numeşte Viaţă.
Aşa cum sămânţa este îngropată în pământ ca să răsară o nouă plantă, tot astfel şi omul venind pe lume „este îngropat” ca să răsară după moartea lui un om nou nestricăcios în Cer.
Cel mort plecând din această viaţă nu are dreptul să ia cu el absolut nimic, ci le lasă pe toate aici. Numai un lucru ia cu el: faptele lui.
Aceste fapte vor constitui „materialele” din care se va construi viitoarea sa locuinţă. De aceea şi Iisus îi îndeamnă pe oameni să-şi facă vistierii în ceruri: „Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este co-moara ta, acolo va fi şi inima ta” (Matei 6. 19-21).
În locul unele sunt duşi „morţii” după moartea lor, ei continuă să înveţe şi să lucreze duhovniceşte şi, desigur, să mijlocească pentru cei rămaşi pe pământ. În acest loc ceresc există „difuzoare” foarte bune şi gândurile noastre îndreptate spre ei se aud foarte clar. La fel şi tânguirile şi suspinele care atunci când sunt prelungite şi necurmate, îi fac să sufere.
Locul în care se află este întotdeauna corespunzător şi potrivit cu faptele lor şi după ce trec printr-o primă judecată, aşteaptă Judecata de Apoi, care va fi şi pentru ei şi pentru noi şi se va petrece la a Doua Venire a Domnului nos¬tru Iisus Hristos. Atunci toţi drepţii vor fi răsplătiţi din nou.
Citește și: Îngerul Tăcut: Bunicul Dobri, cerșetorul care a fost înmormântat de Patriarh
Mormântul fiecărui mort constituie, în esenţă, o uşă prin care omul trece de la moarte la viaţă. Şi în acest fel viaţa dobândeşte un sens diferit.
Nu ne-am născut ca să murim şi nu trăim ca să murim, ci trăim ca să participăm, după moarte, la o viaţă veşnică. Trăim ca să dobândim o moştenire nestricăcioasă care se păstrează în Ceruri. Pentru că omul nu moare niciodată, ci călătoreşte de la moarte spre adevărata viaţă.”
Haralambie K. Skarlakidis
Extras din „Sfânta Lumină. Minunea din Sâmbăta Mare de la Mormântul lui Hristos”, trad. din limba greacă de Ierom. Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, Atena, 2011, pag. 271-272