Comunitatea ortodoxă din întreaga lume este astăzi în doliu, urmare a pierderii unei figuri emblematice a spiritualității românești, părintele Costică Demetriu Popa. La venerabila vârstă de aproape 99 de ani, acesta a părăsit lumea pământească, lăsând în urmă o moștenire impresionantă de credință și devotament. Slujind cu sfințenie la Biserica „Sfântul Spiridon”-Vechi din Sectorul 4 al Capitalei și dedicând peste patru decenii din viața sa misiunii în Venezuela, părintele Popa a fost un adevărat pionier al Ortodoxiei românești pe continentul sud-american. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Prefericitul Părinte Daniel, a transmis un mesaj emoționant de condoleanțe, în care își exprimă profundul respect pentru viața și opera celui plecat dintre noi, reamintind de impactul semnificativ pe care părintele Popa l-a avut asupra comunităților de credincioși din diaspora. Ceremonia de înmormântare a avut loc miercuri, 21 februarie 2024, oficiată la Biserica „Sfântul Ilie”-Rahova, marcând adâncul respect și recunoștința comunității pentru slujirea sa dedicată.
Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel:
„Am aflat cu întristare despre trecerea din această viață, la vârsta de aproape 99 de ani, a venerabilului părinte Costică Demetriu Popa, preot îmbisericit la Biserica „Sfântul Spiridon”-Vechi, Protoieria Sector 4 Capitală, fost păstor timp de mai mult de patru decenii al românilor ortodocși din Venezuela.
Părintele Costică Popa s-a născut la data de 25 martie 1925, în localitatea Beceni, din județul Buzău, într-o familie de oameni gospodari, tatăl său fiind primar al acestei comune. După absolvirea Seminarului Teologic Ortodox din Buzău și a Facultății de Teologie Ortodoxă din București, în ziua de 2 noiembrie 1946, vrednicul de pomenire ierarh Antim Angelescu, Episcopul Buzăului, l-a hirotonit preot pe seama Parohiei Gura Dimienii, în Episcopia Buzăului, unde a slujit timp de șapte ani, după care, forțat de regimul ateu, fiind etichetat, din cauza originii „nesănătoase”, ca fiu de chiabur, a fost nevoit să-și părăsească locurile natale. A fost primit în Mitropolia Olteniei în anul 1953, fiind numit preot slujitor la Catedrala Mitropolitană din Craiova de către Înaltpreasfințitul Părinte Firmilian Marin, Mitropolitul Olteniei, și angajat în Administrația eparhială.
În anii care au urmat decretului de amnistie generală din anul 1964, vrednicul de pomenire Patriarh Justinian Marina a încercat să întărească diaspora, purtând de grijă credincioșilor români ortodocși risipiți pe toate continentele lumii. Astfel a îngăduit unor personalități ale Ortodoxiei românești, precum Roman Braga, Felix Dubneac și Bartolomeu Anania, să facă misiune în diaspora, fără să mai fie stingheriți în misiunea lor de supravegherea Securității. Din valul acesta de misionari a făcut parte și părintele Costică Demetriu Popa, care a fost trimis în Venezuela, în anul 1968, să îi păstorească pe românii de acolo, fiind astfel primul preot ortodox român misionar în America Latină. Acolo a slujit timp de mai bine de patru decenii, reușind să înființeze, în Caracas, capitala Venezuelei, o parohie cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” și să ridice o biserică de lemn în stil maramureșean, sfințită în anul 1999.
După 31 de ani de misiune jertfelnică în America Latină, părintele Costică Demetriu Popa, cu ajutorul necondiționat al tuturor românilor din Venezuela, îşi vedea împlinit un ideal al său, simbol al unității românilor din aceste meleaguri îndepărtate: sfinţirea bisericii parohiale cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” de către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române de atunci, Părintele Patriarh Teoctist Arăpașu. Acesta mărturisea în cadrul acestui eveniment: „Sunt copleşit de frumuseţea acestui sfânt lăcaş, care va dăinui peste veacuri, tot aşa cum au dăinuit şi înfruntat veacurile bisericile noastre maramureşene”, subliniind faptul că „acolo unde Dumnezeu Îşi îndreaptă privirea, înfloresc virtutea şi sfinţenia”.
Părintele Costică Popa a slujit ocazional şi în Argentina, Brazilia, Columbia şi în Panama, fiind un adevărat misionar al Ortodoxiei în America de Sud și un model autentic al preotului din diaspora care şi-a dedicat întreaga viaţă slujirii Bisericii şi aproapelui. Pentru jertfelnicia sa, a fost răsplătit de două ori cu cea mai înaltă distincție a Bisericii Ortodoxe Române, Crucea Patriarhală, conferită de Patriarhii Justinian Marina și Teoctist Arăpașu. Eminenţa Sa José Alí Lebrún Moratinos, Arhiepiscop de Caracas, i-a acordat titlul onorific de Monsenior. A fost membru al Consiliului Bisericilor Istorice, din partea Bisericii Ortodoxe Române. Pentru slujirea sa, a primit titlul de membru de onoare al Fundaţiei „Ştefan cel Mare” din Chicago, oferit de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Nicolae, iar în ziua de 10 aprilie 2003 a primit Ordinul național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler din partea Președinției României.
În aceste momente întristate, adresăm familiei părintelui Costică Demetriu Popa și tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit un gând părintesc de mângâiere, amintind de cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos: „Bine, slugă bună și credincioasă, peste puține ai fost credincioasă, peste multe te voi pune, intră întru bucuria Domnului tău” (Matei 25, 21). Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să dăruiască odihnă veșnică sufletului său și să îl așeze în rândul slujitorilor din Ceruri, în lumina, pacea și iubirea Preasfintei Treimi.
Veșnica lui pomenire din neam în neam!
Cu părintești condoleanțe și binecuvântări pentru cei îndoliați,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Mesaj de condoleanțe transmis la slujba de înmormântare a părintelui Costică Demetriu Popa, preot îmbisericit la Biserica „Sfântul Spiridon”-Vechi, Protoieria Sector 4 Capitală, oficiată în ziua de miercuri, 21 februarie 2024, ora 10:00, la Biserica „Sfântul Ilie”-Rahova, Protoieria Sector 4 Capitală”, scrie Ziarul Lumina.