Într-o revelație emoționantă pe blogul său personal, cunoscutul prezentator și personalitate media Cabral împărtășește o poveste profundă despre lupta, reziliența și speranța care i-au marcat viața. Cu o sinceritate rar întâlnită, el deschide o fereastră către lumea sa interioară, vorbind despre provocările cu care s-a confruntat, încă de la naștere, într-o societate divizată de rasism, inegalitate și prejudecăți. Cabral dezvăluie detaliile unei copilării marcate de sărăcie, discriminare și lipsa unei figuri paterne, dar și despre puterea incredibilă de a depăși aceste obstacole prin muncă, încredere în sine și educație. Mesajul său, un apel la încredere și perseverență în fața adversității, este o lecție de viață pentru toți cei care se confruntă cu dificultăți, amintindu-ne că originea noastră nu trebuie să definească destinul nostru.
Iată ce scrie Cabral pe blogul său:
„Născuți pe aceeași lume, ducând același tip de umbră, respirând la fel… dar nu același aer.
Unii în case de chirpici cu podea de lut. În cârpe împuțite de resturi de lemn arse pentru un aer călâi. Alții în palate de sticlă și cu ștrampi de aur. (…) Nu m-am considerat niciodată un exemplu, pentru că nu sunt. Nu m-am arătat cu propriile degete… pentru că mi se pare că mi-aș arăta doar defectele. Dar dacă vreodată îmi ceri un singur sfat, o să-ți spun simplu: ai încredere. Ai încredere în ce poți învăța, în ce poți construi, în ce poți realiza. (…)
Așa neșansă? Să te naști negru printre albi? Așa lipsă de bulan încât să te naști în România, într-o familie săracă?! Diverși șterși si onorabile diverse mi-au explicat la nesfârșit ce nu puteam să fac.(..). Am zâmbit. Constant, am zâmbit. Am pornit în viață părăsit de tată.
Am învățat să muncesc, să gândesc, să cresc. Am pornit în viață părăsit de tată la doar câteva săptămâni de viață. Cu o mamă de la țară, de la coada vacii, de la care am învățat că te poți ridica, poți învăța, poți alege orice carieră vrei tu… dacă ești dispus să muncești pentru asta. Și dacă ai încredere în tine.
Apoi eram patru suflete într-un apartament de două camere și ieșeam din casă încălțat cu singura pereche de mergători crăpați la încheieturi. Am descărcat TIR-uri cu cârca, am cărat moloz pe șantier, am schimbat roți, am sudat garduri(…) De-asta îți spun acum… chiar de-i greu. Chiar de nu ești bine.(…) Ai încredere că poți.
În perioada respectivă nu exista niciun fel de educație în direcția asta (n.r rasism). Așa că nu mă pot supăra. Nu am reținut nici ranchiună, nici supărare. Dar, da, am suportat multe răutăți. La un moment dat, cineva de la școală i-a spus mamei să mute maimuța de acolo.
Așa îmi spuneau: Congo, Maimuță. Am prieteni mulatri care au fost afectați și nu au știut cum să se apere. Eu am depășit momentele acelea. Dacă lași lucrurile să te afecteze și după aceea e eșecul tău.”
Sursa: cabral.ro
