Connect with us

Hi, what are you looking for?

Spiritualitate

De astăzi, Țara Sfântă a sărăcit: Gherontisa Eupraxia, considerată un model desăvârșit al monahismului, a plecat la cele veșnice

O veste tristă vine din Ierusalim, acolo unde bat clopotele în doliu pentru plecarea la cele veșnice a unei mari figuri monahale. Părintele Efrem Băndărică de la Mănăstirea Dervent din Constanța a transmis un mesaj emoționant pe rețelele de socializare, anunțând trecerea la cele veșnice a Gherontisei Eupraxia din Betania, o călugăriță cu origini cipriote, care a slujit ca stareță cu multă credință și dăruire la Mănăstirea Marta și Maria, precum și Sfântul Lazăr din Betania.

Citește și: Adormirea Maicii Domnului: O sărbătoare sfântă și plină de semnificație în tradiția creștină

Descrisă drept „o stea strălucitoare”, Gherontisa Eupraxia a fost considerată un model desăvârșit al monahismului, cunoscută pentru ospitalitatea sa și bucuria cu care îi întâmpina pe pelerini. „De fiecare dată când o întâlneam, aveam impresia că mă aflu în prezența unei sfinte”, a mărturisit părintele Efrem în postarea sa. „Dumnezeu să o ierte și să o așeze în Ceata Drepților!”, a încheiat părintele mesajul său plin de compasiune și respect.

Părintele Efrem Bandarica

Bat clopotele în doliu la lerusalim!
PĂMÂNTUL SFÂNT ESTE ACUM MAI SĂRĂCIT…
O ALTĂ STEA STRĂLUCITOARE A FOST ADĂUGATĂ ACUM PE BOLTA CERULUI. GHERONTISA EUPRAXIA DIN BETANIA.
UN MARE MODEL AL MONAHISMULUI !!!!!
Bătrâna era cipriotă de origine din satul muntos Askas.
De mică a plecat în Ţara Sfântă și a slujit cu multă râvnă și răbdare mulți ani ca stareţă la Mănăstirea Marta şi Maria şi Sf. Lazăr din Betania.
Era mereu ospitalieră și cu multă bucurie primea pe toți pelerinii.
De fiecare dată când o întâlneam, aveam impresia* ca mă aflu în prezența unei Sfinte.
Dumnezeu să o ierte și să o așeze în Ceata Drepților!!!

Citește și: Părintele grec Vasile Thermos: Educația sexuală a copiilor este responsabilitatea părinților

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa și:

Externe

Atacurile recente din regiunea Kursk au adus din nou în discuție vulnerabilitatea patrimoniului cultural și religios în fața conflictelor armate, după ce un lăcaș...

Externe

O sculptură provocatoare a fost expusă recent la Toulouse, Franța, declanșând reacții puternice și dezbateri aprinse. Lucrarea artistului James Colomina, intitulată „Silentium”, adresează acuzațiile...

Spiritualitate

La vârsta de 74 de ani, părintele Iova Megheleș, un slujitor devotat și respectat al comunității ortodoxe din județul Caraș-Severin, s-a mutat la cele...

Social

După ani de eforturi neobosite și mobilizare comunitară, visul lui Mihai Neșu, fostul fotbalist internațional, a prins viață prin finalizarea Centrului de recuperare „Sf....

Spiritualitate

Părintele Claudiu Banu, parohul Bisericii Sfântul Mina din Constanța, a făcut cunoscută trecerea la cele veșnice a preotului Viorel Picu, un slujitor devotat al...

Spiritualitate

Într-o evocare plină de respect și emoție, părintele Ioan Istrati descrie neobositul devotament al lui ÎPS Teodosie, care, de-a lungul anilor, a devenit un...

Spiritualitate

Joi dimineață, vestea trecerii la cele veșnice a părintelui stareț, Arhimandritul Nicolae Moldovan, starețul mănăstirii Nicula, a îndoliat comunitatea religioasă din întreaga țară. Anunțul...

Social

Actrița de filme pentru adulți Ema Karter a povestit într-un interviu recent o experiență neplăcută trăită la biserică, loc unde mersese pentru a se...